Preţul mediu al energiei electrice tranzacţionate pentru astăzi, pe Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU), administrată de OPCOM, a fost 262,25 lei/MWh (echivalentul a 57,18 euro/MWh). Astfel, a fost înregistrată o creştere de 14,64% faţă de preţul mediu aferent zilei de ieri (228,74 lei/MWh).
Volumul total al energiei tranzacţionate pentru astăzi a fost de 68.965,2 MWh, în scădere cu 2,98% faţă de cel înregistrat ieri. Valoarea totală a energiei tranzacţionate pentru 7 iulie a fost de 18.614.212,55 lei (4.058.338,13 euro), în creştere cu 11,47% faţă de cea din ziua precedentă.
Cota tranzacţiilor PZU din consumul net prognozat este de 46,37%. Un număr de 257 de operatori au participat activ la această piaţă. Volumul mediu tranzacţionat a fost de 2.873,6 MWh/h, în scădere cu 2,98% faţă de cel înregistrat ieri.