Euro s-a apreciat, vineri, faţă de leu, cu 0,94 bani, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,5077 lei/euro.
Schimburile dintre băncile comerciale au avut loc între un minim de 4,497 lei/euro şi un maxim de 4,508 lei/euro.
Volumele înregistrate în şedinţa interbancară de vineri au fost "normale", iar volatilitatea, "mică", ne-au declarat surse bancare.
Pe piaţa secundară a titlurilor de stat, randamentele obligaţiunilor cu scadenţe lungi au crescut, în medie, cu 5-8 puncte de bază faţă de şedinţa anterioară.
Pe pieţele externe, vineri, în jurul orei 16:40, un euro era tranzacţionat la 1,0713 dolari, în urcare cu 0,29% faţă de închiderea precedentă, potrivit datelor Bloomberg. Tranzacţiile pe euro/dolar au avut loc vineri, până la acea oră, între un minim de 1,0661 dolari şi un maxim de 1,0721 dolari.
Dolarul american a crescut în raport cu leul, comparativ cu şedinţa precedentă, cu 2,23 bani, fiind cotat la 4,2189 lei.
Cursul pentru francul elveţian anunţat de BNR a crescut la 4,2177 lei de la 4,1985 lei, valoare anunţată anterior.
Gramul de aur a fost cotat la 160,5866 lei, în depreciere comparativ cu valoarea stabilită în şedinţa precedentă, de 160,9683 lei.