PIAŢA VALUTARĂ Euro a scăzut la 4,4170 lei

Alexandru Sârbu
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 23 mai 2014

Euro s-a depreciat ieri, faţă de leu, cu 2,08 bani, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,4170 lei/euro. În jurul orei 16:30, euro era cotat pe piaţa interbancară la 4,4050 - 4,4083 lei, leul întărindu-se cu aproximativ 0,5% faţă de nivelurile de la finalul zilei de miercuri, de 4,4280 lei/euro. Cel mai redus curs la care s-au efectuat transferuri a fost de 4,40 lei/euro, potrivit dealerilor, iar maximul zilei a fost de 4,4288 lei/euro.

Aprecierea ar putea fi motivată, potrivit dealerilor, de ieşirile de capital din Rusia, bani atraşi şi de România, dar şi de sentimentul extern pozitiv, ca urmare a datelor favorabile privind recolta agricolă la nivelul UE, publicate miercuri, susţin sursele din piaţă. Volumele au fost bune, fiind efectuate 164 de schimburi, peste media ultimelor două săptămâni.

Dolarul a coborât, la rândul său, ieri, comparativ cu şedinţa de tranzacţionare precedentă, pierzând un ban în faţa leului. Banca Centrală a afişat un curs de referinţă de 3,2280 lei/dolar.

Cursul de schimb pentru francul elveţian a fost anunţat la o valoare de 3,6160 lei/franc, acesta scăzând de la 3,6318 lei/franc, nivel atins în şedinţa precedentă. Gramul de aur a fost cotat, ieri, la 134,33 lei, în scădere comparativ cu valoarea stabilită în şedinţa anterioară, de 134,49 lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7667
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2900
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0274
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.0993

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb