PIAŢA VALUTARĂ Euro a urcat la 4,4306 lei

Valentin Busuioc
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 23 martie 2015

Francul elveţian a sporit cu aproape 4 bani

Euro s-a apreciat, vineri, faţă de leu, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,4306 lei/euro, în creştere cu 1,55 bani faţă de şedinţa de joi.

Pe piaţa interbancară, minimul şedinţei a fost de 4,423 lei/euro, atins în deschidere, în timp ce maximul s-a cifrat la 4,437 lei/euro, nivel observat în jurul orei 16:30, ne-au declarat surse din domeniu. Joi, la aceeaşi oră, moneda UE era tranzacţionată la 4,42 lei/euro.

Şedinţa de vineri s-a prezentat "mai calmă decât cele din zilele anterioare, cu volatilitate în atenuare", volumele "nu au fost excepţionale", iar BNR nu a dat indicii că ar fi intervenit în piaţă, ne-au explicat dealerii. Aceştia se aşteaptă ca, până vinerea viitoare, moneda europeană să rămână "în jurul valorii de 4,44 lei/euro", dar admit că ar putea exista "surprize", mai ales în perspectiva întâlnirii, de luni, dintre cancelarul german Angela Merkel şi premierul grec Alexis Tsipras.

Pe piaţa secundară a titlurilor de stat, curba licitaţiilor "a rămas aproape nemişcată, cu uşoare tendinţe descendente în segmentul tranzacţiilor pe termen mediu".

Dolarul s-a întărit în raport cu moneda naţională, câştigând 1,58 bani în faţa leului. Banca Centrală a afişat cursul de 4,1440 lei/dolar.

Cursul de schimb pentru francul elveţian a fost anunţat la o valoare de 4,1990 lei/franc, majorându-se cu 3,91 bani de la nivelul atins în şedinţa de joi, de 4,1599 lei/franc.

Dealerii ne-au explicat că avansul referinţei Băncii Naţionale pe CHF s-a produs ca urmare a creşterii cotaţiei euro-dolar. Potrivit Bloomberg, un euro era tranzacţionat, vineri, în jurul orei 16:30, la aproape 1,09 dolari, maximul zilei, faţă de minimul de circa 1,065 dolari, atins la scurt timp după deschidere.

Gramul de aur a fost stabilit, vineri, de BNR, la 155,4842 lei, în avans cu 0,5439 lei faţă de valoarea stabilită în şedinţa anterioară, de 154,9403 lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb