PIAŢA VALUTARĂ  Euro s-a depreciat la 4,5 lei

ANDREI STAN
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 11 noiembrie 2016

Euro a scăzut, ieri, faţă de leu, cu un ban, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,5 lei/euro.

Schimburile dintre băncile comerciale au avut loc între un minim de 4,499 lei/euro şi un maxim de 4,507 lei/euro, ne-au declarat surse bancare.

Volumele înregistrate în şedinţa interbancară de ieri au fost "medii", iar volatilitatea "mică", au precizat aceleaşi surse.

Pe piaţa secundară a titlurilor de stat, randamentele obligaţiunilor cu scadenţe lungi au crescut, în medie, cu 2-3 puncte de bază faţă de şedinţa anterioară.

Pe pieţele externe, ieri în jurul orei 17:00, un euro era tranzacţionat la 1,0874 dolari, în depreciere cu 0,33% faţă de închiderea precedentă, potrivit datelor Bloomberg. Tranzacţiile pe euro/dolar au avut loc ieri, până la acea oră, între un minim de 1,0871 dolari şi un maxim de 1,0952 dolari.

Dolarul american a crescut în raport cu leul, comparativ cu şedinţa precedentă, cu 6,4 bani, fiind cotat la 4,1283 lei.

Cursul pentru francul elveţian anunţat de BNR s-a apreciat la 4,1824 lei, de la 4,1732 lei, valoare anunţată anterior.

Gramul de aur a fost cotat la 170,1135 lei, în scădere comparativ cu valoarea stabilită în şedinţa precedentă, de 170,5524 lei.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb