Euro a scăzut, vineri, cu 0,71 bani faţă de leu, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,7569 lei/euro.
Pe pieţele externe, ieri, în jurul orei 17:00, un euro era tranzacţionat la 1,1335 dolari, în creştere cu 0,29% faţă de închiderea precedentă, potrivit datelor Investing.com. Tranzacţiile pe euro/dolar au deschis la 1,1302 dolari şi au avut loc, până la ora menţionată, între un minim de 1,1296 dolari şi un maxim de 1,1345 dolari.
Dolarul american s-a depreciat în raport cu leul, comparativ cu şedinţa anterioară, cu un ban, fiind cotat la 4,2031 lei.
Francul elveţian a fost cotat de BNR la 4,1835 lei, în coborâre cu 1,11 bani, de la valoarea de 4,1946 lei anunţată anterior.
Gramul de aur a fost cotat la 176,0154 lei, în creştere cu 11,18 bani, comparativ cu valoarea stabilită în şedinţa precedentă, de 175,9036 lei.