PIB-ul în pandemie: o relevanţă informaţională diminuată?

Impulsul a fost ca acest text să fie numit "Un PIB trist şi «cu mască»"; a fost ales totuşi un titlu mai sobru, deşi mai puţin expresiv.

PIB-ul este indicatorul cel mai cuprinzător de descriere a activităţii economice. Lui Simon Kuznets, laureat al Premiului Nobel pentru economie (1971), îi datorăm cel mai mult aceasta inovaţie conceptuală şi de măsurare. PIB a devenit în timp reper principal de comparaţie între economii naţionale. În raport cu acest indicator se fac analize macro şi micro, de adâncime, în structură. La PIB se raportează mărimi ca deficit buget, deficit extern (comercial, cont curent), datorie publică, ce pot arata dezechilibre macroeconomice şi probleme de sustenabilitate financiară.

PIB-ul este un indicator foarte util, dar nu impecabil; o obiecţie importantă este că nu surprinde externalităţi, care îi pot afecta relevanţa. De pildă, efecte negative asupra mediului înconjurător, asupra sănătăţii oamenilor, etc; sau că nu surprinde aspecte distribuţionale (de venituri). De aici a pornit distincţia între PIB în accepţia cunoscută şi ceea ce poate fi numită bunăstare naţională (gross welfare product), care însă este un concept greu de operaţionalizat. Bunăstarea naţională are relevanlţă conceptuală (a fost examinată de economişti reputaţi ca Jean Paul Fitoussi, Jacques Dreze, Amartya Sen, Joseph Stiglitz şi alţii), dar este dificil de măsurat. Şi Kuznets a remarcat că PIB nu indica neapărat gradul de bunăstare dintr-o societate. ONU şi OCDE au propus indicatori de măsurare a calităţii vieţii (precum Human Development Index).

Rândurile de faţă nu îşi propun să judece PIB (GDP) vs. GWP, ce este un domeniu de cercetare tot mai semnificativ pe fondul schimbărilor climatice şi altor evenimente extreme. Rostul acestui text este de a prezenta gânduri privind pandemia şi relevanta PIB că agregat statistic. În esenţă, este teza că revenirea PIB-ului la nivel pre-pandemie, ce ar fi avut loc în 2021 pentru ţări europene (cu diferenţe însă intre ele), nu reflectă realitatea. În fapt, s-a produs o deteriorare a vieţii, în contextul unei catastrofe umanitare, cum o numea şi Daniel Perenboim (la concertul de la Viena, 1 ian. a.c), ce nu este surprinsă adecvat de date ce privesc PIB. De exemplu:

Activităţi ce au încercat să repare, să suplinească, ceea ce nu mai funcţionă/funcţionează normal; se poate vorbi aici despre o creştere (şi statistică) în anumite domenii, care nu are însă relevanţă pentru "mulţumire"(calitatea vieţii) reper fiind traiul înainte de pandemie. Excepţie fac cei care au câstigat în timpul pandemiei, oricât suna de cinic aceasta constatare -vezi producţia de măşti de protecţie, care este capturată de statistică şi drept contribuţie la formarea PIB, sau situaţia unor companii precum BioNTech, Astra-Zeneca, etc., care au dezvoltat vaccinuri contra Covid-19. Viaţa s-a deteriorat în pandemie, iar victimele omeneşti înseamnă suferinţe pentru familii, pierderi pentru avuţia umană; aceste pierderi, alaturi de evoluţii notate mai jos au impact de durata asupra PIB-ului potenţial.

În gama activităţilor de reparare intră şi cele care încearcă să amortizeze şocuri/distrugeri provocate de alte evenimente extreme (incendii teribile, secetă mare în alternanţă cu inundaţii, etc); acestea, ca şi pandemia, exprimă o relaţie între om şi habitat puternic deteriorată. Acţiunea umana de limitare a pierderilor are o logica comuna privind interpretarea PIB.

Dereglările în lanţurile de aprovizionare/producţie au condus la costuri de tranzacţie mai mari, coabitare de penurie şi surplusuri pe pieţe.

Deteriorarea procesului de învăţământ, care afectează economia/societatea atât ca flux de creare de capital uman şi că stoc de capital uman. Chiar dacă apelul la noi aplicaţii (tele-educaţia) poate fi văzut că un progres, învăţământul a fost puternic lovit de pandemie. Pandemia lasă urme greu de surmontat. Repararea cere revenirea la învăţământ normal ca mod de desfăşurare (ceea ce nu înseamnă să se renunţe la interacţiunea şi online), dincolo de calitatea programelor educaţionale şi relaţia între elevi şi profesori.

Impactul negativ asupra sănătăţii publice, cu efecte pe termen lung; să ne gândim de exemplu la ul long Covid (sechele pe termen lung), care afectează mai ales persoanele nevaccinate.

Telemunca a evidenţiat redundante pe piaţă muncii, în activitatea organizaţiilor private şi în sectorul public --fiindcă acelaşi rezultat economic se poate obţine nu arareori cu resurse mai puţine. Această observaţie poate duce la restructurări multiple. Acum vedem însă cum turbulenţe cauzate de pandemie, dereglări în lanţuri de producţie, generează încordare pe piaţă muncii, coabitare de redundanţă (slack) şi penurie (shortage). Telemunca poate favoriza acele persoane care pot avea mai multe slujbe, ceea ce cu prezenţă fizica full-time la locul de munca nu era posibil (în afara de cei pentru care ziua de muncă include şi o alta ocupaţie după orele de program). Inteligenţa artificială (AI), digitalizarea, care a fost accelerată de pandemie, schimbă mult datele pe piaţă muncii, în economie în general; online-ul facilitează reuniuni, conferinţe locale şi internaţionale, reduce costuri de participare.

Stresul şi costuri psihice/emoţionale, care nu se vor estompa/înlătură uşor. Aceste costuri pentru unii, venituri pentru alţii, pot fi incluse în statistică (în PIB), de pilda, prin activitate de consiliere psihoterapeutică, ca profesie -demers ce face parte din efortul de a atenua impactul pandemiei, dar care nu aduce mulţumire în plus la nivel agregat (reper fiind situaţia ante-pandemie).

Reorientarea preocupărilor multor persoane către utilizarea internetului fie pentru a uita de pandemie, fie pentru a pratica jocuri de noroc, sau efectuarea de operaţiuni bursiere. Izolarea la domiciliu a favorizat utilizarea online-ului pentru scopuri în afara activităţii profesionale. Dacă această reorientare a atenţiei este judecată ca mecanism de amortizare psihologică a şocului pandemic este în ordine. Dar reorientarea poate accentua obişnuinţe şi înclinaţii mai puţin bune.

Viaţă culturală, care a suferit enorm, ceea ce nu poate fi cuantificat de statistică -- desi unele cifre pot evalua amploarea fenomenului. Sunt oameni pentru care mersul la teatru, concert, operă, muzee, etc -- cu alte cuvinte, consumul live de bunuri culturale, nu poate fi suplinit de înregistrări radio, internet, TV, etc.

Evenimente sportive fără spectatori exprimă şi ele deteriorarea vieţii în pandemie, o "artificializare" a unei părţi din traiul nostru -dacă vedem sportul (sportivi şi fani) drept fenomen social.

Regulile de protecţie (inclusiv purtatul de masca) sunt necesare pentru a ne proteja în pandemie şi a ajuta trecerea prin această "groapă istorică", pentru a învinge în războiul cu Covid-19. Regulile au un beneficiu/cost de oportunitate enorm dacă ne gândim la ceea ce ar fi fost dacă nu ar fi fost adoptate şi acceptate de un număr mare de cetăţeni --ar fi fost consemnate un număr mai mare de decese decât cele înregistrate şi sisteme medicale devastate şi, mai ales, dacă nu am fi avut vaccinuri la dispoziţie. În acelaşi timp însă, regulile de protecţie impuse de pandemie reprezintă o reducere a confortului de trai.

Masca pe faţă, desi reprezintă un mijloc de protecţie, este marca cea mai expresivă a unei vieţi ciuntite --când oamenii nu mai pot vedea un zâmbet, o grimasă; ochii pot comunica multe, dar nu pot spune totul! Pandemia a luat din bucuria vieţii.

Desocializarea. Aplicaţiile "smart" (tot mai sofisticate) au devenit de mai mult timp interlocutor principal al multor persoane (între care mulţi tineri, copii), chiar şi atunci când par numai să faciliteze interacţiunea cu semeni. Pandemia, izolarea forţată, sau voluntară, accentuează un prizonierat în raport cu tehnologii comunicationale noi. Este posibil ca nu puţine persoane să fi redescoperit galaxia Gutenberg, să se informeze/educe mai bine când stau acasă. Dar are loc şi idiotizare pe scară largă când internetul este invadat de fake news, de vulgaritate, imoralitate etc - când se dezvoltă gândirea tip tunel, intoleranţa, extremismul. Aceasta ultimă consecinţă poate fi privita ca degradare a omului, cu impact asupra capitalului uman.

Pandemia a adâncit clivaje sociale/ economice, a reliefat mai mult disonante cognitive şi culturale (ex: disputa între provaccinisti şi anti-vaccinisti), cu reflexe în viaţă socială şi politică. Efectele pe termen lung pot fi tot mai urate.

Pandemia a slăbit actul de guvernanţă în lume, a diminuat gradul de încredere în politici publice. Şi de aici au rezultat măsuri suboptime, care erau îngreunate oricum, că proces, în condiţii de mari incertitudini şi volatilitate. Este drept că nu se poate măsura direct în PIB o guvernare defectuoasă, dar sunt efecte ce intră sub incidenţa statisticii.

În esenţă, deci, este vorba de un PIB care, desi, potrivit modului de măsurare, ar depăşi ca agregat nivelul pre-pandemic la un moment dat (în Europa, cu diferenţe între state, în cursul lui 2021), priveşte o MULŢUMIRE agregată inferioară. Altfel spus, calitatea traiului, cum era definit înainte de pandemie, a scăzut. În fapt, nu poate fi atins calitatea traiului ante-pandemie cât timp nu se iese efectiv din pandemie -- când se va renunţă la restricţii şi alte măsuri de protecţie (nota bene: bunuri materiale nu pot compensa bunuri culturale şi sociale, libertatea de mişcare, etc).

Figura 1 ilustrează această situaţie prin distincţia între PIB (Q) aşa cum este surprins în statistici şi Q1 (M), care ar exprima mulţumirea la nivel agregat şi care tine cont de deteriorarea vieţii/traiului. Există în diagrama şi traiectoria Q2, care ar ar exprima evoluţia PIB, a vieţii noastre, daca nu s-ar fi luat masuri de protecţie şi de combatere a Covid-19 -se vede astfel un colaps mare şi prelungit al activităţii economice cu inerenta deteriorare a vieţii umane, în principal cauzată de o criză sanitară cumplită şi o criza economică şi socială adâncă.

Q1 se reapropie de Q atunci când se iese din pandemie. Nu avem contrafactual pentru Q2, dar este de presupus că bulversarea dramatică a vieţii ar fi persistentă --Africa, cu medie de vaccinare sub 10% ai zice că oferă un contrafactual, dar şi acolo majoritatea cetăţenilor poartă măşti de protecţie, iar spaţiul rural este mult mai populat decât în ţări dezvoltate. Oricum, proiecţia cu dinamica Q2 este discutabilă în măsura în care este greu de prezumat că guvernele nu ar reacţiona văzând ce aduce nepăsare faţă de pandemie şi existând totodată o inevitabilă presiune din partea oamenilor pentru a fi luate măsuri de combatere a virusului, a crizei sanitare şi economice.