Pieţele globale aşteaptă milă şi mântuire de la Federal Reserve

La început presiunile şi declaraţiile belicoase au venit de la Donald Trump. De mai multe luni, preşedintele american acuză banca centrală a Statelor Unite că a "luat-o razna" şi subminează creşterea economică prin majorarea dobânzilor.

Reacţiile presei financiare şi ale analiştilor au fost deosebit de critice, Trump fiind acuzat că "atentează" la independenţa Fed-ului.

Acum, înainte de ultima şedinţă de politică monetară din 2018, situaţia s-a schimbat radical. Motivul? Bursele americane, dar şi cele internaţionale, au înregistrat scăderi masive de la începutul lunii decembrie şi toate categoriile de active financiare au suferit pierderi substanţiale.

Unul dintre principalii indici bursieri din SUA, S&P 500, a intrat, de câteva zile, sub semnul "crucii morţii" (vezi graficul 1).

Acest indicator apare atunci când media mobilă de 50 de zile coboară sub media mobilă de 200 de zile, iar analiza tehnică susţine că reprezintă transformarea declinului pe termen scurt într-o tendinţă pe termen lung.

Conform definiţiei de pe site-ul Investopedia, "crucea morţii" a precedat cele mai severe scăderi bursiere din ultima sută de ani, respectiv cele din 1929, 1938, 1974 şi 2008.

Cel mai cunoscut indice bursier american, Dow Jones, nu a trecut încă acest prag, dar s-a apropiat periculos de mult de el, după trei scăderi zilnice de peste 500 de puncte în decembrie 2018 (vezi graficul 2).

În acest context, Bloomberg a publicat o serie de statistici deosebit de îngrijorătoare. Una dintre ele a venit de la analiştii Deutsche Bank şi arată că "2018 ar putea fi cel mai rău an pentru pieţe din totdeauna", deoarece 89% dintre activele financiare au generat pierderi pentru investitori.

Tot Bloomberg a scris că "investiţiile în obligaţiuni corporate şi acţiuni par să arate că vor încheia anul pe pierderi, pe ambele părţi ale Atlanticului, pentru prima dată de la declanşarea crizei financiare globale în urmă cu un deceniu". Agenţia de ştiri estimează că valoarea globală de piaţă a acţiunilor listate la bursele internaţionale a scăzut cu aproape 15 trilioane de dolari în 2018.

Astfel de "corecţii" al burselor atrăgeau altădată doritorii de chilipiruri. Nu şi acum, când s-a schimbat până şi "povestea" care justifica dinamica pieţei. Războiul comercial dintre SUA şi China pare că a trecut pe plan secund, iar îngrijorările investitorilor se îndreaptă către perspectivele negative ale creşterii economice.

Reuters a scris recent şi despre dificultăţile majore create la nivelul pieţelor emergente de "normalizarea" politicii monetare din SUA. Din păcate, acesta nu este decât efectul dezechilibrelor induse de o politică monetară iresponsabilă, iar "corecţia" nu poate fi decât extrem de dureroasă, chiar dacă Fed-ul va ceda în faţa presiunilor politice şi va face o pauză.

Pauza este necesară şi pentru guvernul american, care se confruntă cu o creştere accelerată a deficitului bugetar. Pentru anul fiscal 2019, început la 1 octombrie 2018, cele mai optimiste prognoze indică un deficit de circa 1 trilion de dolari.

În aceste condiţii, Donald Trump s-a dezlănţuit pe Twitter. "Este incredibil că, pe fondul unui dolar puternic, a unei inflaţii virtual inexistente, a unei lumi care sare în aer, a căderii pieţelor din China şi a Parisului care arde, Federal Reserve ia în considerare o nouă majorare a dobânzii", a scris preşedintele american.

Creşterea presiunii asupra Fed-ului a avut loc după ce Wall Street Journal a publicat un articol semnat de Stanley Druckenmiller, un nume deosebit de important în lumea fondurilor de hedging, şi Kevin Warsh, fost membru al Consiliului Federal Reserve.

Druckenmiller şi Warsh au subliniat că banca centrală americană trebuie să suspende procesul de normalizare a politici monetare prin creşterea dobânzilor şi reducerea bilanţului.

Apoi a apărut la Fox News fostul preşedinte al Federal Reserve, Alan Greenspan, în opinia căruia economia Statelor Unite se va confrunta cu stagflaţia în viitorul apropiat. Fenomenul stagflaţiei presupune creşterea inflaţiei, pe fondul unei stagnări sau contracţii a economiei.

După articolul lui Druckenmiller şi Warsh, conducerea editorială a cotidianului Wall Street Journal a venit cu presiuni suplimentare asupra Federal Reserve şi a scris că "a venit timpul ca Fed-ul să ia o pauză".

Justificarea a fost, din nou, că nu există presiuni inflaţioniste, şi este nevoie de "o politică monetară care serveşte cel mai bine economia".

Dar nu se încadrase economia pe o traiectorie sustenabilă, care ar fi trebuit să justifice atât politica monetară a Fed-ului din ultimii 10 ani, cât şi "normalizarea" acesteia, care a început de mai bine de un an?

Se pare că nu. Apelul WSJ pentru o pauză a procesului de creştere a dobânzii de politică monetară include şi o întrebare, probabil retorică: "Care este dobânda normală în această lume post-criză?"

Răspunsul este dezarmant: "nu ştim şi probabil că nici Fed-ul nu ştie". Dacă nimeni nu ştie, oare nu ar fi mai bine să fie lăsat verdictul în seama pieţei?

Din păcate, această opţiune nu este luată în considerare de Wall Street Journal, care oferă, în schimb, justificarea pe care ar trebui să o folosească Jerome Powell, preşedintele Federal Reserve, în cazul menţinerii neschimbate a dobânzii.

"Vă asigur că decizia a fost determinată doar de considerente economice, iar presiunile politice nu au fost luate în considerare, deoarece Federal Reserve este o bancă centrală independentă", ar trebui să declare preşedintele Fed-ului la conferinţa de presă.

Dar cine îl va crede pe Jerome Powell?

Într-un articol din New York Post, John Crudele scrie că majorarea dobânzii la ultima şedinţă din acest an este aproape certă, în ciuda presiunilor venite de la Casa Albă.

De ce? Pentru că semnalul ar fi deosebit de negativ pentru pieţe. După o euforie de câteva ore, scrie Crudele, investitorii vor începe să se întrebe ce se află în spatele deciziei Fed-ului de a nu majora dobânda, iar speculaţiile se vor concentra în jurul adevăratei stări a economiei şi a sistemului bancar.

"Blestemat dacă o faci, blestemat dacă nu o faci", pare să fie stadiul în care a ajuns cea mai importantă bancă centrală a lumii.

Şi atunci cum mai pot aştepta pieţele şi politicienii mila şi mântuirea, când un "Tatăl Nostru" nu mai este suficient pentru a le spăla păcatul acceptării pactului faustic al banilor creaţi din nimic?