Planul Naţional de Combatere a Cancerului, va fi finanţat de la bugetul de stat prin bugetul Ministerul Sănătăţii

A.C.
Miscellanea / 12 iulie 2023

Ministerul Sănătăţii a lansat în dezbatere un proiect de ordonanţă care modifică atât Legea nr. 293/2022, prin care a fost aprobat Planul Naţional de Combatere a Cancerului, cât şi prevederi ale Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, modificând mai multe prevederi ale Planului, inclusiv cu modul de finanţare. În replică, Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer protestează joi în faţa Ministerului Sănătăţii faţă de întârzierea în implementarea Planului Naţional de Combatere şi Control al Cancerului şi îşi anunţă decizia de a acţiona în judecată Ministerul Sănătăţii şi pe ministrul Alexandru Rafila.

Proiectul de act normativ iniţiat de MS prevede că Planul va fi finanţat de la bugetul de stat prin bugetul Ministerul Sănătăţii şi din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS), după caz.

Varianta în vigoare stabileşte că "Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului în România se finanţează în principal de către Ministerul Sănătăţii de la bugetul de stat".

Proiectul de ordonanţă elimină o prevedere importantă a Legii nr. 293/2022, care stabileşte că "suma aprobată anual pentru finanţarea planului naţional reprezintă cel puţin 20% din totalul fondurilor aprobate pentru desfăşurarea programelor de sănătate la nivel naţional de către Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate".

Mai mult, proiectul elimină şi prevederea potrivit căreia "sumele alocate Planului naţional de prevenire şi combatere a cancerului în România necheltuite în anul în curs sau în perioada de implementare se reportează pentru anul următor, respectiv pentru următorul plan naţional de prevenire şi combatere a cancerului".

În varianta propusă acum de minister, "fondurile necesare pentru acordarea şi decontarea la nivelul realizat, a serviciilor şi investigaţiilor medicale prevăzute în cadrul Planului naţional de prevenire şi combatere a cancerului în România, se aprobă prin legile bugetare anuale, atât în bugetul FNUASS cât şi în bugetul Ministerului Sănătăţii".

Alte modificări vizează dezvoltarea unui nou subprogram de testare genetică, care să permită introducerea de noi paneluri de testare genetică în funcţie de medicamentele ţintite care intră în rambursare ca urmare a negocierii şi încheierii unor contracte cost-volum sau cost-volum-rezultat.

Proiectul prevede şi introducerea radioterapiei stereotactice în completarea celorlalte metode de radioterapie care sunt deja rambursate din FNUASS, în cadrul Programului Naţional de Oncologie, subprogramul de radioterapie.

În proiectul de ordonanţă, Ministerul Sănătăţii propune abrogarea măsurilor de testare a biomarkerilor pentru diagnosticare, "întrucât aceste testări nu fac obiectul măsurilor preventive sau de diagnosticare, ci se realizează pentru pacienţii deja diagnosticaţi pentru includerea în tratamentul personalizat", potrivit notei de fundamentare a proiectului de act normativ.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. numai minciuni, investitii 0 de pe timpul guvernarii Ponta...banii din PNRR doar de pensii si salarii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb