Pompeo recunoaşte un eventual eşec în conflictul israeliano-palestinian

D.V.
Internaţional / 3 iunie 2019

Mike Pompeo (Sursa foto: Twitter)

Mike Pompeo (Sursa foto: Twitter)

Secretarul de Stat american Mike Pompeo recunoaşte riscul unui eşec al viitorului plan de pace al Statelor Unite în Orientul Mijlociu, pregătit de către ginerele şi consilierul lui Donald Trump Jared Kushner, care ar putea fi primit cu scepticism şi considerat drept "inaplicabil", dezvăluie The Washington Post (WP), relatează AFP.

Aspectele economice ale planului menit să soluţioneze conflictul israeliano-palestinian urmează să fie dezvăluite la 25 şi 26 iunie, într-o conferinţă organizată la Manama, capitala Bahrainului.

El a fost respins deja de către palestinieni, care consideră că Washingtonul nu este un interlocutor credibil, din cauza susţinerii sale neabătute a statului evreu.

Planul "poate fi respins", a declarat marţi Mike Pompeo, într-o întâlnire privată, la Conferinţa preşedinţilor principalelor organizaţii evreieşti americane, dezvăluie în ediţia de duminică WP.

"Poate că, până la urmă, oamenii vor spune «nu este deosebit de original, asta nu mi se potriveşte nemaipomenit de bine», adică «sunt două lucruri bune şi nouă proaste, nu, multumesc»", dezvăluie cotidianul american citând o înregistrare audio de la întâlnire, la care scrie că a avut acces.

"Înţeleg de ce oamenii cred că este vorba despre un acord cărora le-ar plăcea numai israelienilor", a declarat el, potrivit WP.

"Înţeleg această percepţie. Sper doar să-l asculte şi să-l lase să se intaleze un pic", a adăugat el.

Întrebat despre această înregistrare într-un interviu, luni, în Elveţia, la reţeaua americană locală de televiziuni Sinclair Broadcast Group, Mike Pompeo nu i-a dezminţit autenticitatea.

El a recunoscut că, dată fiind "relaţia importantă" a Statelor Unite cu Israelul, poate "înţelege de ce unii ar putea să fie îngrijoraţi de un plan propus de această administraţie - fără să ştie exact ce conţine - (de ce) l-ar percepe drept fundamental părtinitor".

Însă, a subliniat el, "aceste lucru pur şi simplu nu este adevărat. Cred că vor exista în acest plan lucruri pe care multe persoane le vor aprecia".

Ginerele şi consilierul lui Donald Trump, Jared Kushner, pregăteşte de doi ani de zile un plan al Statelor Unite în vederea soluţionării conflictului israeliano-palestinian.

Kushner a anunţat că voia să aştepte rezultatul alegerilor israeliene, în aprilie, iar apoi sfârşitul Ramadanului, la începutul lui iunie, pentru a-l prezenta.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. "Sper doar să-l asculte şi să-l lase să se intaleze un pic"

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb