Prăbuşirea dolarului îi lasă reci pe americani

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 6 ianuarie 2004

Încă un maxim istoric pentru euro

În această lună, euro va ajunge la 1,30 dolari

Preţul aurului - la nivelul maxim al ultimilor 13 ani!

Moneda americană a înregistrat, ieri, un nou record minim în raport cu euro şi, totodată, cotaţia minimă a unei perioade care depăşeşte trei ani, în raport cu yenul. Scăderea dolarului a avut ca temei declaraţiile guvernatorului Rezervei Federale (Fed - banca centrală a SUA), Ben S. Bernanke, declaraţii potrivit cărora riscul unei crize a dolarului este foarte mic. "Dacă urmăreşti evoluţia dolarului împotriva unei singure monede, poţi fi indus în eroare în legătură cu dinamica generală a acesteia", a declarat Bernanke, în cadrul reuniunii anuale a Asociaţiei Economice Americane.

Comentariile lui Bernanke şi, totodată, speculaţiile privind menţinerea dobînzii de referinţă a Fed la nivelul minim al ultimilor 40 de ani (1%), au făcut ca dolarul să ajungă, în dimineaţa zilei de ieri, pe piaţa din Londra, la cotaţia minimă istorică de 1,2697 unităţi/euro. Ulterior, moneda americană era tranzacţionată la 1,2669 unităţi/euro. La New York, dolarul a deschis şedinţa cu o cotaţie de 1,2655 unităţi/euro, de la 1,2586 unităţi/euro - la finele săptămînii trecute. Faţă de moneda niponă, dolarul era cotat la 106,29 yeni, de la 107,07 yeni. Dolarul s-a depreciat în comparaţie cu yenul chiar în condiţiile în care Banca Centrală a Japoniei a intervenit pe piaţă, vînzînd monedă naţională.

Ben S. Bernanke nu ia în calcul faptul că dolarul se depreciază şi faţă de alte monede importante, susţinînd că, la ora actuală, bancnota verde valorează, în comparaţie cu acestea, cu aproximativ 7 procente mai mult decît media anilor "90 şi, totodată, ea a depăşit cu 17% minimul atins în 1995.

"Remarcile lui Bernanke reprezintă o undă verde pentru continuarea deprecierii dolarului", afirmă Shahab Jalinoos din cadrul "ABN Amro Holding", sucursala londoneză. Jalinoos consideră că, atîta vreme cît conducerea Fed nu va fi interesată de scăderea dolarului, nici Trezoreria americană nu va da vreun semn în acest sens. Jalinoos mai estimează că euro va ajunge, în această lună, la 1,30 dolari.

În 2003, dolarul a pierdut 20 de procente faţă de moneda europeană. Investitorii au fost mult mai atraşi de euro, dat fiind că dobînda Băncii Centrale Europene este de două ori mai mare decît cea a băncii centrale a SUA.

Autorităţile americane nu sînt impresionate de scăderea dolarului sau poate doar lasă această impresie. Ba mai mult, este posibil ca acestea să ducă o politică favorabilă economiei SUA şi nu ar fi de mirare să avem surprize pe parcursul acestui an, chiar dacă nici un analist nu a declarat, cel puţin pentru moment, că dolarul îşi va reveni. Oficialii SUA "nu vor sta în calea deprecierii monedei lor", spun experţii, într-un moment în care nici măcar preşedintele George W. Bush nu este preocupat de scăderea monedei sale. În acelaşi timp însă, europenii dau tot mai multe semne de îngrijorare pentru că aprecierea continuă a monedei unice le va îngreuna redresarea economică.

Menţionăm că, tot ieri, cotaţiile aurului au crescut pînă la nivelul maxim al ultimilor 13 ani, pe fondul deprecierii dolarului. Aurul cu livrare imediată era tranzacţionat, pe piaţa din Londra, la 418,55 dolari/uncie, cu 2,70 dolari (0,7%) mai mult decît în şedinţa anterioară. Aceasta este cea mai ridicată cotaţie înregistrată de aur după 21 februarie 1990. În 2003, preţul aurului a cîştigat peste 19%, procent care oglindeşte exact deprecierea dolarului. Dacă moneda SUA se va deprecia continuu, atunci şi preţul aurului va continua să crească.

Experţii aşteaptă un preţ mediu de 412 dolari/uncie pentru anul care abia a început. Acest preţ este cu 13% mai mare decît preţul mediu al anului trecut. Sînt, însă, şi analişti care preconizează un preţ mediu de 420 dolari/uncie pentru anul în curs, ceea ce înseamnă că, în 2004, cotaţiile aurului ar putea ajunge la 440-470 dolari/uncie.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb