Praktiker marchează 10 ani de prezenţă pe piaţa locală cu "Idei de 10", o campanie de comunicare 360 de grade, care îşi propune să încurajeze creativitatea şi să promoveze ideile inedite de do-it-yourself (DIY), potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei. Compania mizează astfel pe potenţialul pieţei autohtone de DIY şi pe activarea segmentului de amenajări şi decoraţiuni, atât pentru casă, cât şi pentru grădină.
Mirela Ochiană, Marketing Manager Praktiker România, a afirmat: "Am decis să sărbătorim 10 ani de existenţă pe piaţa din România printr-o campanie creativă şi reprezentativă pentru segmentul nostru de DIY, care să surprindă şi să stimuleze imaginaţia şi îndemânarea românilor. Ne dorim ca Praktiker să devină un generator de idei, o sursă de inspiraţie pentru toţi cei care au idei, prin îmbinarea creativităţii cu funcţionalitatea DIY. E simplu să intri într-un magazin DIY şi să cumperi un set de mobilier de grădină sau o floare în ghiveci. Însă există foarte multe persoane cărora le place să dea o notă personală, chiar inedită, acestor produse, fie conferindu-le o altă întrebuinţare, fie dându-le un aspect deosebit, prin jocuri de materiale şi culori - adică DIY, în esenţă. Prin această campanie ne-am propus să sprijinim tocmai acest segment - al oamenilor care au idei - şi să-i răsplătim cu premii substanţiale".