PREJUDICIU DE 40 DE MILIOANE DE EURO DIN VÂNZAREA DE IMOBILE NAŢIONALIZATE Actuali şi foşti edili ai Timişoarei, urmăriţi penal pentru abuz în serviciu

C.I.
Ziarul BURSA #Companii / 20 februarie 2017

Procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de actuali şi foşti edili ai municipiului Timişoara, printre care şi Nicolae Robu, pentru abuz în serviciu în legătură cu vânzarea ilegală de imobile naţionalizate.

Procurorii îi anchetează pe Gheorghe Ciuhandu, fost primar al municipiului Timişoara, Nicolae Robu, primar al municipiului Timişoara, Staia Martin, fost director în primăria Timişoara

pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în formă continuată; pe Dan Diaconu, viceprimar al municipiului Timişoara, Stoia Traian Constantin, fost viceprimar al municipiului Timişoara,

pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.

DNA susţine că, în perioada 1996 - 2015, mai mulţi funcţionari publici din cadrul Primăriei municipiului Timişoara, precum şi alte persoane, şi-au încălcat atribuţiile legate de aplicarea Legii 112/1995 şi au deposedat Statul Român de 967 de imobile, majoritatea aflate în centrul vechi al oraşului, producând un prejudiciu estimat la 40 de milioane euro în dauna statului.

Contextul desfăşurării activităţilor infracţionale este, potrivit DNA, următorul: "În luna ianuarie 1996 a intrat în vigoare Legea 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului în perioada regimului comunist. Această lege le dădea drept foştilor proprietari şi moştenitorilor lor să îşi redobândească imobilele confiscate în mod abuziv de regimul comunist sau să primească despăgubiri pentru acele imobile. Totodată, legea a dat dreptul chiriaşilor să cumpere imobilele în care locuiau, dar numai acelor chiriaşi care dovedeau că, la data intrării în vigoare a Legii 112/1996, aveau contracte de închiriere a acelor imobile şi le ocupau la acea dată.

Cu toate acestea, funcţionarii publici din cadrul primăriei Timişoara au încheiat sute de contracte de vânzare-cumpărare cu persoane influente în mediul social din municipiul Timişoara care nu au avut calitatea de chiriaşi la data intrării în vigoare a Legii 112/1995 şi care, prin urmare, nu aveau nici un drept să dobândească respectivele imobile.

Funcţionarii din cadrul primăriei Timişoara au vândut în mod fraudulos imobilele persoanelor în cauză, la preturi modice stabilite în baza Legii 112/1995 şi HG 20/1996, deşi cunoşteau că respectivele dispoziţii nu aveau nici o aplicabilitate în privinţa acelor persoane".

Prejudiciul total cu referire la deposedarea statului de cele 967 de imobile este estimat la aproximativ 40 de milioane euro.

Suspecţilor Ciuhandu Gheorghe-Coriolan, Robu Nicolae, Stoia Traian, Staia Martin şi Diaconu Dan li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane care, la data faptelor erau funcţionari în cadrul Primăriei Timişoara.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb