PRELUARE DE PE SOVIANI.COM "Avem un prim ministru care nu ştie diferenţa dintre un creditor şi un debitor. OK. Cine îl manipulează?"

Nu aş fi scris acest articol dacă nu ar fi fost frapant ceea ce nu au observat ieri televiziunile de ştiri, în primul rând că primul ministru al României, tehnocratul Dacian Cioloş nu dovedeşte cunoaşterea termenilor economici de debitor şi creditor, ba mai mult îi confundă între ei.

În al doilea rând, nu aş fi scris acest articol dacă simultaneitatea afirmaţiilor greţoase ale lui Eugen Rădulescu (încă) Directorul Direcţiei de Stabilitate Financiară din BNR regăsite în ,,argumentele" primului ministru care încurcă datornicii şi împrumutatorii între ei, nu mi-ar fi demonstrat flagrant cât de uşor este de manipulat fostul Comisar European pentru probleme de Agricultură, în probleme economice.

Lacunele economice ale domnului Cioloş nu sunt un secret pentru mine. Domnia sa a încearcat mereu să le ascundă printr-un limbaj de lemn (exemplu - platforma ,,Fericirea din anul 2018" (c)). Limbajul de lemn şi confuzia termenilor (economici) esenţiali în orice contract de credit este explicată şi de modul în care domnul Cioloş a beneficiat de posturi şi funcţii de-a lungul carierei, ceea ce în opinia mea îl apropie mai degrabă ca şi caracter de persoană cu o atitudine lipsită de principialitate care, pentru a-şi satisfce interesele personale adoptă şi aplică, după împrejurări, principii şi păreri potrivite momentului. Concret, Cioloş nu ştie că banca este creditorul şi cel care beneficiază de credit este în fapt debitor (datornic), într-un contract de creditare.

Confundarea în 2 momente a termenilor de creditor (cu debitor) de către Dacian Cioloş, arată, în opinia mea, că la momentul declaraţiei (ieri) domnul Cioloş nu avea proprietatea acestor termeni întrucât dacă ar fi avut-o, cu siguranţă după prima confuzie, ar fi corectat-o. În fapt, reluând noţiunea de creditor (dar referindu-se la debitori în fapt, pentru a doua oară), tehnocratul a dovedit, în opinia mea, că ieri, 25 octombrie 2016, nu înţelegea diferenţa dintre debitor şi creditor. E de înţeles pentru cineva care îşi trage seva financiară din posturi în care este numit şi prin urmare, probabil că nu a semnat vreodată vreun contract de credit pentru a se susţine financiar sau a investi, pentru simplul motiv că nu a avut vreodată nevoie (la acest moment în declaraţia de avere a domnului Cioloş nu figurează vreun credit). Dar această confuzie este de neacceptat pentru orice prim-ministru (cred că şi Boc s-a tăvălit pe jos râzând de Cioloş atunci când l-a auzit). În fapt nu avem zeci de mii de creditori în franci elveţieni (ci debitori), termenul de creditor referindu-se la cel care oferă cu împrumut - respectiv banca într-un contract de credit bancar (dacă îl folosim ca substantiv) sau, dacă îl folosim ca adjectiv, cum să spun ca să înţelegeă şi domnul Cioloş? Uite aşa: ,,Relatif à la dette envers des institutions qui prêtent". În România nu avem zeci de mii de creditori în franci elveţieni (pentru domnul Cioloş, creditor = creancier - ,, Personne qui a prete de l'argent, ou un bien, a une personne quie devient le debiteur").

Ok. Faptul că un prim-ministru dovedeaşte slaba alfabetizare economică este găunoasă în sine. Şi nici nu aş fi remarcat declaraţia superficială a domnului Cioloş dacă nu mi-ar fi atras ieri altceva atenţia. Cuvântul ,,speculatori" din declaraţie. Nu e niciun secret că domnul Cioloş, ca premier tehnocrat, a fost portavocea lui Mugur Isărescu şi Bogdan Olteanu în cazul legii dării în plată şi prin urmare este de aşteptat ca poziţiile ,,proprii" să le importe de fapt tot de acolo de unde le importă şi conducerea BNR. Pentra alde Isărescu şi Dacian argumentele publice au fost că aceia care vor să dea în plată sau să beneficieze de conversie sunt mai degrabă speculatori decât speculaţi de către bănci. Dar a ajuns fostul comisar Cioloş să fie tratat ca o glugă de coceni astfel încât departamentul sinteze să îi dea argumente din Eugen Rădulescu şi să încurce noţiunile de bază creditor/debitor?

Despre domnul Eugen Rădulescu am spus că declaraţiile publice ar trebui să îl împingă din poziţiile bancare undeva la periferie. Domnul Rădulescu este, în opinia mea, unul dintre ,,iepurii" domnului Isărescu. Un altul este Valentin Lazea. Când Mugur Isăreascu sau alţii care au influenţă asupra domnului Rădulescu vor să transmită o gogoaşă în piaţă, i-o bagă în gura lui Rădulescu (în prezent director al Direcţiei Stabilitate Financiară din BNR). Este opinia mea şi mi-o fundamentez prin plasarea domnului Rădulescu în diverse poziţii (Preşedinte Banca Agricolă, Preşedinte CEC, director de politică monetară BNR, consilier al lui Mugur Isărescu, Director de Stabilitate Financiară BNR).

Domnul Rădulescu este cel care în aprilie 2007 spunea că "moneda naţională se va aprecia cu 10% în următorii 5-6 ani, sub valoarea de 3 lei pentru un Euro". În 17 aprilie 2007 cursul Euro era 3,3306 lei. În 17 aprilie 2013, Euro era 4,3668 lei. Deci leul nu numai că nu s-a întărit cu 10%, sub valoarea de 3 lei, ba s-a depreciat cu 31%. Este evident pentru mine că astfel de predicţii publice şi iresponsabile, infirmate flagrant de către realitate, îl descalifică pe domnul Rădulescu cam de la orice funcţie bancară şi în orice caz, nu îl recomandă pentru poziţia de Director al Direcţiei Stabilitate din BNR. Mai ales că în iunie 2010, Rădulescu, în calitate de director BNR (cred că atunci era director la Direcţia Politică monetară) spunea că Euro se va întări faţă de leu până la 6 lei pentru un Euro. La acel moment declaraţia lui Rădulescu a fost caracterizată de Bogdan Baltazar drept "baliverna" şi sancţionată de unul dintre actualii şefi ai lui Rădulescu (Daniel Dăianu) care a afirmat că "când vorbeşti public şi mai ales reprezinţi BNR, nu poţi să spui aşa ceva". Este un argument pentru care am opinia că domnul Rădulescu este un iepure al domului Isărescu întrucât iată, acum, în 2016, domnul Rădulescu, promovat în 2015 pe baza CV-ului, este Directorul Direcţiei de Stabilitate Financiară din BNR.

Acum, este evident că după ce Mugur Isărescu şi-a pierdut succesorul favorit la şefia BNR (Bogdan Olteanu, dar cu care sunt convins că va mai avea ocazia să se întâlnească), acest lucru nu a fost remarcat numai de către mine. Ci şi de alte persoane cu responsabilitate din BNR, care, atunci când Directorul de stabilitate din BNR Rădulescu făcea declaraţii legate de "4000 de notificări privind darea în plata" (8 iunie 2016)" BNR a reacţionat prompt şi l-a trimis la gară pe Rădulescu: "Numărul de notificări transmise băncilor de către clienţi în baza Legii nr. 77/2016 menţionat azi, 08.06.2016, de domnul Eugen Rădulescu este estimarea sa personală. Acestea nu sunt date oficiale ale Băncii Naţionale a României. Totodată, menţionăm că Banca Naţională a României nu deţine, în acest moment, date privind stingerea obligaţiilor asumate prin credite ca efect al aplicării Legii nr. 77/2016".

În loc să se ducă la Gara de Nord cu estimările şi afirmaţiile pe care le face, Directorul de Stabilitate din BNR s-a pripăşit pe facebook. De acolo, întocmai ca o portavoce, face alte afirmaţii pe care le apreciez greţoase, nu numai prin prisma faptului că sunt menite sau în orice caz au efectul de a îl manipula pe Cioloş şi opinia publică, dar mai ales pentru faptul că nu domnia sa este cel în măsură să facă astfel de afirmaţii din cel puţin două argumente: BNR l-a trimis la gară şi domnia sa era cel care susţinea că leul ar trebui să se întărească faţă de valutele economiilor care cresc cu ritmuri inferioare economiei României, respectiv Euro - dar şi franci pentru că nu-i aşa, ritmul de creştere economică al României este mai mare decât cel al economiei elveţiene. În plus, în calitate de cadru BNR ar trebui să aibă multă responsabilitate în afirmaţiile publice.

În loc ca domnul Rădulescu să remarce şi să sesizeze BNR dar şi procurorii că un debitor a luat un credit de un milion de franci elveţieni pentru a cumpără acţiuni Transelectrica ( cel mai probabil în 2007 - la oferta publică primară din 2006 dar declaraţiile domnului Rădulescu nu exclud ca acel credit să fi luat şi anul trecut) ceea ce este o problema şi a BNR şi a băncii respective pentru că au pus în pericol banii deponenţilor pentru asfel de investiţii riscante, dovedind că preocuparea BNR este stabilitatea financiară şi nu ştăngile, domnul Rădulescu în cel mai comunistoid stil posibil bagă stângi că aceştia sunt speculanţi şi că de ce trebuie să suportăm noi poporul faptul că specula lor nu a reuşit. Repet, nu noi trebuie să suportăm, ci BNR să oblige banca respectivă să aducă capital şi să îi sancţioneze pe cei care au expus banii deponenţilor, la pierderi. Dar cum domnul Rădulescu nu menţionează vreo sancţiune a Direcţiei sale în acest caz, opinez doar că Mugur Isărescu prin iepurele Eugen Rădulescu beneficiază de situaţia în care domnul Rădulescu expune o situaţie (reală sau inventată) într-o manieră de natură să nu nască întrebarea ESENŢIALĂ: cum a fost posibil ca, sub scutul supravegherii BNR, o bancă să dea un astfel de credit (riscant fiind în franci şi dublu riscant fiind în acţiuni) şi să îl pună totodată pe Dacian Cioloş (care nu este naiv), în postura de a înghiţi gogoaşă lui Rădulescu şi de se ducea cu ea şi la Curtea Constituţională. Ştiţi opinia mea că pentru domnul Isărescu manipularea premierilor este doar o chestie de rutină întrucât Guvernul Cioloş este doar al 19-lea cabinet căruia îi supravieţuieşte.

Şi acum, despre problema reală:

O investigaţie mai atentă a cazului semnalat de Rădulescu, în situaţia în care acest caz nu este inventat, ar conduce la constatarea şi a altor nereguli din partea băncii respective şi poate că acest lucru ar trebui investigat inclusiv de către procurori. Cei care au urmărit listarea Transelectrica şi oferta publică secundară îşi aduc aminte că a fost o mare emoţie în piaţă de capital, în special printre investitorii mici. Cei care nu au urmărit, văd în continuare un scurt rezumat.

În 2006, oferta publică primară Transelectrica a scos la vânzare 7,3 milioane de acţiuni noi (valoare nominală pe acţiune 10 lei, preţ de vânzare 16,8 lei). Din acestea circa 2,9 milioane de acţiuni (40%) au fost repartizate "tranşei subscrierilor mici" (subscrieri între 2.000 şi 500.000 de lei). 4,4 milioane de acţiuni (60%) au fost destinate "tranşei subscrierilor mari" (subscrieri de peste 500.000 de lei).

La Transelectrica nu s-a pus vreodată problema reală cu nu pot vinde toate cele 7,3 milioane de acţiuni (în valore de 123,14 milioane de lei). Oferta publică primară a fost un super succes în sensul că investitorii (în umăr de 4.861) au suprasubscris de peste 6 ori, au venit cu peste 700 de milioane de lei (grad de subprasubscriere 723,2%, diferit pe cele 2 tranşe: 845% pentru "tranşă mare" şi 363% pentru "tranşă mică".

În iunie 2006, la momentul subscrierii, un franc elveţian era 2,2768 lei. Un milion de franci însemna 2.276.800 lei. Bani care, în cazul relatat de Rădulescu nu erau deţinuţi de "speculator". Presupunând că banca respectivă a încălcat regulile de prudenţialitate ale BNR şi a acordat credit într-o moneda riscantă, din banii deponenţilor, pentru ca acesta să cumpere acţiuni Transelectrica, banii ajung în posesia debitorului. Ce putea să facă debitorul cu banii ăştia? Deja subscrie în tranşă investitorilor mari.

La o rată de alocare de 845% în tranşa investitorilor mari, "speculatorul" respectiv ar fi primit doar 11,83 din acţiunile subscrise, în cazul asta acţiuni de 269,345 de lei, respectiv în valoare de 118.300 de franci elveţieni. Şi dacă banca acordat un milion de franci pentru cumpărarea de acţiuni Transelectrica, riscând banii deponenţilor, după subscriere ar fi trebuit să primească înapoi diferenţa, deci în niciun caz nu mai vorbim despre un credit de un milion de franci, ci doar despre 118.300 de franci. Este imporatant de precizat că băncile la momentul 2006 au oferit credinţe punte pentru subscriere (mai mari şi pe termen scurt), tocmai anticipând suprasubscierea iar în final banii alocaţi în procesul de creditare au fost mult mai mici decât creditele punte.

Ce ne facem însă dacă domnul Rădulescu are proprietatea cuvintelor atunci când scrie pe facebook de creditul de "un milion de franci pentru a cumpără acţiuni Transelectrica" şi nu pentru "a subscrie" la Transelectrica?

Eugen Rădulescu, Facebook: "În înţelepciunea lor, politicienii au şi explicat asta (şi au votat unanim!!!) : pentru că băncile i-au înşelat pe clienţi, nu le-au spus destul despre riscul valutar, şi de aceea trebuie pedepsite - inclusiv pentru creditele de, să spunem, un milion de franci pentru a cumpăra acţiuni la Transelectrica. Bietul client a fost înşelat de banca, nu-i aşa, veroasă. Iar asta este atât de limpede, că nici nu mai e nevoie de un judecător care să constate înşelătoria - o poate face foarte bine şi Parlamentul..."

Păi dacă creditul este de un milion de franci şi cu milionul de franci s-au cumpărat acţiuni Transelectrica de un milion franci (şi nu subscris), în fapt asta înseamnă că banca respectivă a acordat cu credit de 8,45 milioane de franci, astfel încât "speculatorul" să poată efectiv cumpără acţiuni de un milion de franci. În cazul asta ar fi cumpărat pe tranşă investitorilor mari, atenţie, 135.523 de acţiuni Transelectrica. În felul acesta, prin facilitatarea de către banca respectivă a evitării conformităţii cu "tranşă mică" şi "tranşă mare". Pe tranşă mică, cu 500.000 de lei, un "speculator" ar fi putut să subscrie pentru cel mult 29.762 de acţiuni şi ar fi putut să cumpere (în urmă alocării pro-rată) luar doar 27,5% din acţiunile dorite, respectiv doar 8.199 de acţiuni. Deci cineva care ar fi avut doar 500.000 de lei (219.606 franci), ar fi putut să cumpere doar 8.199 de acţiuni şi nu s-ar fi calificat la tranşă investitorilor mari ar fi putut avea acces prin mecanismul fraudulos descris de către Rădulescu la un credit de 8,45 milioane de franci şi să cumpere în final 135.523 de acţiuni. Şi uite aşa ar fi fentat investitorul respectiv diferenţierea dintre tranşă investitorilor mici şi tranşă investitorilor mari, fără banii lui şi prin nerespectarea regulilor prudenţiale de către funcţionarii bancari (complicitate).

Mai este important un aspect. Cei care au investit la Transelectrica în oferta publică primară (speculatori sau nu) şi au vândut în prima zi (când preţul s-a stabilizat la 23 de lei/acţiune faţă de 16.8 lei preţ de cumpărare), au avut în numai 2 luni un randament de 37% (în 2 luni), sau, anualizat de 222%. Excelent.

În cazul asta nici "speculatorul" nu putea pierde, nici banca (care şi-ar fi încasat principalul şi dobânzile pentru creditul punte). Cu o singură condiţie: verificarea de către banca respectivă şi de către BNR a respectării destinaţiei acordării creditului (presupunând prin absurd că BNR ar constată că este în regulă că băncile să rişte banii deponenţilor pentru plasamente riscante în acţiuni).

Dacă banca respectivă ar fi respectat urmărirea destinaţiei creditului, şi-ar fi recuperat instantaneu sumele respectiv şi nu mai ajungea să aibă expunere, acum, în 2016 (în cazul în care Rădulescu nu minte), de un milion de franci şi să marcheze pierderi în urma legii conversiei.

În orice caz, este indiscutabil că accesul la un credit în franci între 1 milion de franci şi 8,75 milioane de franci (marja largă este condiţionată de imposibilitatea mea de demonstra în acest moment dacă Directorul Direcţiei de Stabilitate din BNR are sau nu proprietatea cuvintelor), nu este pentru oricine. Şi nu oricine ar fi putut beneficia de conivenţa funcţionarilor băncii la care face referire domnul Rădulescu extinsă spre conivenţă funcţionarilor BNR care au permis şi nu au sancţionat riscarea banilor deponenţilor pentru investiţii în acţiuni, prin definiţie, riscante. Şi mai ales nu oricine, după episodul din 2006, ar mai fi avut încă sold debitor de un milion de franci astfel încât să poată beneficia de legea conversiei creditelor. Şi asta mă face să cred că, domnul Rădulescu, folosind un stil pe care l-am mai întâlnit doar în rapoartele CNSAS privind foştii lucrători ai securităţii, în scopul de a pedepsii "chiaburii" (în cazul de faţă, "speculatorii") obţine un sens contrar dorinţei sale. Vrând să dea argumente pentru ALDE Ciolosi că "speculatorii" fură ţară, în fapt, bagă într-un mare rahat BNR, devoaland lacunele supravegherii bancare a domnului Isărescu încă de la nivelul anului 2006 şi lipsa de responsabilitate a BNR la momentul permisivităţii creditării în franci elveţieni care nu a limitat acest instrument toxic, ci, din contra, prin pasivitate, a favorizat păgubos pentru stabilitatea financiară extinderea acestui instrument.

Situaţia în care a pus domnul Rădulescu inacţiunea prudenţială sau acţiunea prudenţială ineficientă a domnului Isărescu este de natură să permită oricărui procuror să investigheze cu atenţie ceea ce s-a întâmplat la momentul exploziei creditelor în francii elveţieni, atât în băncile comerciale, cât şi în supravegherea băncii centrale. Şi, nu m-ar mira, ca mergând pe firul pe care l-am descris mai sus, să ajungem la o nouă reţea a bancherilor.

V-am mai spus şi am avut dreptate. Dacă BNR ar fi investigat cazul Udrea la momentul în care eu am semnalat acest lucru (decembrie 2008), Reţeaua Bancherilor ar fi fost anihilată încă de atunci şi nu am mai fi fost în postura în care sistemul bancar românesc să ajungă la 23% credite neperformante iar BNR să permită (acum, sub investigarea ANAF a operaţiunilor băncilor comerciale), externalizarea de credite "neperformante" la 5 până la 10% din valoare.

Dacă BNR şi-ar fi făcut treaba, ar fi investigat cazul Udrea şi ar fi sesizat DNA-ul, prejudiciul din cazul Lambrino-Truică putea fi prevenit!

De puţine ori mi se întâmplă, atunci când scriu un articol de opinie, să îmi schimb opinia despre cineva în timp ce scriu. De fapt cred că acum este prima oară. Domnul Rădulescu nu trebuie trimis pe centură sau în Gara de Nord, trebuie tezaurizat atâta timp cât fără să vrea, oferă indicii preţioase privind infractorii. Doar că nu numai eu mi-am schimbat opinia, ci şi BNR. Probabil că acum BNR sunt cei care insistă spre trimiterea la Gara de Nord a domnului Rădulescu întrucât, încercând să accesez de pe hotnews.ro unde a fost semnalată în premieră poziţia domnului Rădulescu, constat că acesta şi-a şters postarea publică.