Premierul Poloniei şi preşedintele CE cer unitate şi sprijin pentru Ucraina

A.B.
Internaţional / 25 februarie

Premierul Poloniei şi preşedintele CE cer unitate şi sprijin pentru Ucraina

Premierul polonez Donald Tusk s-a întâlnit la Varşovia cu preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, pentru a discuta detaliile unui pachet european în domeniul apărării în faţa ameninţării percepute din partea Rusiei, plan ce va fi prezentat săptămâna viitoare, transmite EFE.

Într-o conferinţă de presă comună, cei doi lideri au convenit asupra necesităţii de a acţiona "rapid şi decisiv" în contextul actual al securităţii europene şi al viitorului negocierilor privind încheierea războiului din Ucraina.

Antonio Costa a subliniat că "Rusia este o ameninţare nu doar pentru Ucraina, ci şi pentru securitatea Europei, în special pe flancul său estic: Polonia, ţările baltice şi România", şi a insistat asupra "nevoii urgente de a consolida unitatea europeană".

La rândul său, Donald Tusk a evidenţiat importanţa unei prezenţe europene în discuţiile de soluţionare a conflictului din Ucraina, la care s-a referit drept "posibile negocieri viitoare" şi a subliniat că "şi Ucraina îşi doreşte" prezenţa Uniunii Europene în astfel de contacte.

În ceea ce priveşte decizia administraţiei Trump de a purta discuţii doar cu Rusia, Donald Tusk a recunoscut că, "indiferent de dificultăţi, Europa este interesată de consolidarea cooperării cu Statele Unite".

Premierul polonez şi-a exprimat regretul că nu toate ţările europene investesc suficient în apărare, dar a subliniat că unii lideri europeni iau în considerare utilizarea activelor ruseşti îngheţate, "ceea ce demonstrează un angajament faţă de cauza" Ucrainei.

Donald Tusk s-a referit, de asemenea, la poziţia Ungariei, care până acum s-a împotrivit menţinerii sprijinului pentru Kiev, şi a remarcat că aceasta "reprezintă o provocare pentru unitatea europeană", evaluând totodată că "votul ONU a arătat că Europa, cu o singură excepţie, este practic unită când este vorba de Ucraina".

La cea mai recentă Adunare Generală a ONU a fost adoptată o rezoluţie prezentată de Ucraina de condamnare a agresiunii ruse, pentru care au votat favorabil 93 de membri, în timp ce 18 au votat împotrivă, printre care SUA, Ungaria, Israel şi Rusia, iar 65, inclusiv China, s-au abţinut.

Costa şi Tusk au reamintit că într-o reuniune extraordinară a Consiliului European, programată pentru 6 martie, vor fi abordate chestiuni cruciale precum ajutorul pentru Ucraina şi "întărirea securităţii europene".

Premierul polonez a reamintit că executivul european pregăteşte un pachet în domeniul apărării ale cărui detalii vor fi anunţate la reuniunea din 6 martie şi a menţionat că "un grup de lideri europeni" se va întâlni duminică la Londra pentru a discuta probleme comune de apărare.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7536
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3029
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0007
Gram de aur (XAU)Gram de aur449.0238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb