Premierul Scoţiei cere oficial premierului May un nou vot pentru independenţă

Ziarul BURSA #Internaţional / 3 aprilie 2017

Prim-ministrul Scoţiei, Nicola Sturgeon, i-a scris premierului britanic Theresa May o scrisoare prin care îi cere oficial să permită organizarea unui al doilea referendum pentru independenţa Scoţiei, înainte de ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar european, informează Reuters.

Rezultatul referendumului pentru Brexit din data de 23 iunie 2016 pune sub semnul întrebării viitorul Marii Britanii, pentru că Anglia şi Ţara Galilor au votat în favoarea ieşirii din Uniunea Europeană, în timp ce Scoţia şi Irlanda de Nord pentru rămânere.

Parlamentul Scoţiei a votat marţi pentru organizarea unui referendum referitor la separarea de Marea Britanie în 2018 sau 2019, însă referendumul trebuie acceptat de guvernul britanic pentru a putea avea loc.

După ce şi-a asigurat mandatul din partea Parlamentului scoţian, Nicola Sturgeon i-a trimis o scrisoare lui May prin care îi solicită oficial să înceapă discuţiile pentru facilitarea votului, ceva ce guvernul britanic a anunţat deja că va respinge.

Guvernul Scoţiei a publicat pe pagina sa de Twitter o fotografie a lui Sturgeon stând relaxată pe o canapea, cu mesajul "premierul Nicola Sturgeon, la Bute House, Edinburgh, lucrând la proiectul final al scrisorii Section 30 adresată premierului Theresa May".

Ordinul Section 30 este mecanismul oficial prin care guvernul britanic ar da temporar dreptul Adunării Scoţiene să organizeze un referendum.

Scoţienii au respins independenţa la referendumul din 2014 cu 55% la 45%, dar Sturgeon afirmă că circumstanţele s-au schimbat de atunci pentru că, în timp ce Marea Britanie în ansamblul ei a votat în favoarea Brexitului, scoţienii au susţinut rămânerea în UE.

May a spus că nu este momentul potrivit pentru organizarea unui nou referendum în timpul negocierilor complexe de doi ani pentru ieşirea din UE.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6005
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2179
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9460
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.4406

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb