Premiile Oscar de anul acesta stau sub semnul dihoniei. Spike Lee şi Quentin Tarantino se numără între cei peste 40 de cineaşti care au trimis o scrisoare critică la adresa conducerii AMPAS (Academy of Motion Picture Arts and Sciences), după ce instituţia, organizatoarea galei premiilor Oscar, a decis ca patru trofee să fie prezentate în timp ce pe ABC, broadcasterul oficial, vor fi pauze publicitare. Imediat, Academia Americană de Film a transmis că această controversă a fost creată în urma mai multor dezinformări şi a oferit mai multe explicaţii.
Categoriile de premii în cauză sunt "cea mai bună imagine", "cel mai bun montaj", "machiaj/coafură" şi "cel mai bun scurtmetraj live action". Academia a anunţat la începutul acestei săptămâni că nu va transmite live anunţurile pentru patru categorii, ci într-o versiune editată în timpul ceremoniei premiilor Oscar. Decizia a fost luată pentru a scurta durata transmisiunii. Semnatarii scrisorii deschise cer Academiei să revină asupra deciziei: "Academia a fost fondată în 1927 pentru a recunoaşte şi susţine excelenţa în arta cinematografică, pentru a inspira imaginaţia şi pentru a ajuta la conectare cu ajutorul filmului (...) Din păcate, ne-am îndepărtat de la misiunea aceasta în încercarea noastră de a prezenta divertisment şi nu o celebrare a artei şi a oamenilor din spatele ei". Între cei care au mai scemnat scrisoarea se numără regizorii Damien Chazelle, Ang Lee şi Martin Scorsese, directorii de imagine Roger Deakins, Caleb Deschanel, Janusz Kaminski, Emmanuel Lubezki, Reed Morano, Robert Richardson, Vittorio Storaro şi John Toll. Richardson, Storaro şi Lubezki au primit de trei ori premii Oscar, Toll şi Kaminski, au câştigat de două ori, iar Deakins a fost nominalizat de 14 ori şi recompensat cu un singur trofeu. Deschanel a fost nominalizat de şase ori, inclusiv anul acesta pentru "Never Look Away".
Conducerea AMPAS a transmis o scrisoare adresată membrilor ei în încercarea de a calma spiritele: "Vrem să vă asigurăm că nicio categorie de la cea de-a 91-a gală a premiilor Oscar nu va fi prezentată într-o manieră care să descrie mai puţin realizările nominalizaţilor şi câştigătorilor. Din păcate, ca rezultat al unei comunicări imprecise şi a postărilor din social media, s-a format un lanţ de dezinformare şi mulţi membri ai Academiei au fost deranjaţi. Vrem să reformulăm şi să explicăm planurile pentru prezentare". Reprezentanţii Academiei au explicat: toate cele 24 de categorii vor fi prezentate pe scena Dolby Theatre şi incluse în transmisiune; breslele celor patru categorii - imagine, montaj, machiaj şi coafură, scurtmetraj - au decis ca nominalizaţii şi câştigătorii să fie anunţaţi de prezentatori şi incluşi mai târziu în transmisiune, timpul petrecut urcând pe scenă şi coborând va fi eliminat; cele patru discursuri ale câştigătorilor vor fi incluse în transmisiune; în anii următori, între patru şi şase categorii vor fi alese pentru rotaţie, în colaborare cu producătorii show-ului, categoriile de anul acesta vor fi scutite în 2020; această schimbare în show a fost discutată şi aprobată de Consiliul Guvernatorilor în luna august, având sprijinul reprezentanţilor breslelor. Cea de-a 91-a ediţie a galei premiilor Oscar va avea loc pe 24 februarie, la Los Angeles.