PREPARATE DIN PEŞTE, TOT DE LA BULGARI Cotele europene de pescuit la Marea Neagră, în defavoarea ţării noastre

I.Ghe.
Ziarul BURSA #Companii / 20 septembrie 2021

În sezonul estival următor se pare că turiştii de pe ţărmul vestic al Mării Negre ar trebui să se îndrepte tot către staţiunile din Bulgaria, dacă vor dori să se bucure de o masă cu preparate din peşte, atât timp cât cota stabilită de Comisia Europeană pentru vecinii de la sud de Dunăre pentru pescuitul în mare este mai mult decât dublă în comparaţie cu aceea a ţării noastre.

Executivul european de la Bruxelles a adoptat, vineri, o propunere privind posibilităţile de pescuit pentru 2022 în Marea Mediterană şi în Marea Neagră, propunere care promovează gestionarea durabilă a stocurilor de peşte şi respectă angajamentele politice asumate în declaraţia MedFish4Ever şi în Declaraţia de la Sofia. Potrivit unui comunicat de presă al Comisiei Europene, cota de pescuit la calcan din Marea Neagră pentru Bulgaria şi România va fi de 150 de tone (câte 75 de tone pentru fiecare din cele două ţări) iar pentru şprot s-a decis menţinerea unei limite de captură de 11.475 tone, din care 8.032,5 tone este cota alocată Bulgariei şi 3.3442,5 tone este alocată României.

Propunerea reflectă ambiţia Comisiei de a realiza un pescuit sustenabil în aceste două bazine maritime, în conformitate cu recent adoptata Strategie pentru 2030 a Comisiei Generale pentru Pescuit în Marea Mediterană (CGPM).

"Gestionarea sustenabilă a pescuitului în toate bazinele maritime ale UE constituie angajamentul şi responsabilitatea noastră. Deşi în ultimii ani am observat unele îmbunătăţiri în Marea Mediterană şi în Marea Neagră, suntem încă departe de a atinge niveluri sustenabile şi trebuie să depunem mai multe eforturi pentru a îndeplini acest obiectiv. Prin urmare, prezentăm astăzi propunerea noastră privind capturile de peşte în cele două bazine maritime, pe deplin bazată pe avize ştiinţifice", a declarat comisarul pentru mediu, oceane şi pescuit, Virginijus Sinkevicius.

În ceea ce priveşte Marea Neagră, propunerea include limite de captură şi cote pentru calcan şi pentru şprot. În cazul calcanului, propunerea transpune cota UE stabilită în cadrul revizuirii planului multianual al CGPM de gestionare pentru calcan.

Urmează acum ca, în luna decembrie, Consiliul miniştrilor pentru pescuit din Uniunea Europeană să discute propunerea Comisiei şi să stabilească alocarea posibilităţilor de pescuit. Regulamentul ar trebui să se aplice de la 1 ianuarie 2022.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb