Preşedintele ASF de la unitatea ,,cu caimac'', Mişu Negriţoiu, arată cu degetul spre Preşedintele ASF de la unitatea ,,ocolul silvic'', Nicu Marcu. Parchetul să îi salte. Parlamentul să îl revoce şi pe Nicu Marcu (II)

Radu Soviani
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 27 septembrie 2021

Preşedintele ASF de la unitatea ,,cu caimac'', Mişu Negriţoiu, arată cu degetul spre Preşedintele ASF de la unitatea ,,ocolul silvic'', Nicu Marcu. Parchetul să îi salte. Parlamentul să îl revoce şi pe Nicu Marcu (II)
Radu Soviani

Nu vreau să încep cu ,,v-am spus eu'', dar falsul extras de cont depus de City Insurance ca să acopere falimentul este o practică a Autorităţii de Supraveghere Financiară în cel puţin un litigiu în faţa instanţelor de judecată. Pretins ,,păcălită'' de un extras de cont falsificat în 2017, la rândul ei, funcţionari ASF au falsificat în perioada 2016-2018 ordine de plată pretinse ale Autorităţii, aşa că, falimentul City a fost acoperit chiar de către ASF (de la Mişu Negriţoiu până la Nicu Marcu), cum spuneam în primul episod , timp de 5 ani, dar şi într-o complicitate cu Parchetul.

După primul episod publicat în Ziarul BURSA în urmă cu o săptămână, Mişu Negriţoiu a ieşit din lăptăria lui cu caimac pentru a confirma public ceea ce am arătat. Într-o declaraţie pentru hotnews, fostul lucrător din comerţul exterior al Securităţii de dinainte de 1989, Mişu Negriţoiu (şi fost Preşedinte ASF revocat de Parlament în 11 mai 2017), susţine:

,,Pare un faliment acoperit 5 ani (n.r. 2016-2021, din care un an şi jumătate chiar el a fost Preşedinte ASF). City a fost pus sub plan de redresare în 2016, după un audit cu Big4, solicitat de ASF. La ultima şedinţă de Consiliu la care am participat (Aprilie 2017), am decis retragerea autorizaţiei conducerii societăţii şi am hotărât desemnarea unui administrator special (FGA sau consultant auditor (???) (...) După ce am plecat eu conducea ASF-ul primul vicepreşedinte al ASF, Cornel Coca-Constantinescu. Cand au adus extrasul de cont, eu nu mai eram la ASF. (...) Nu ASF a descoperit falsul acum, ci auditorul BIG4, cu ocazia exerciţiului BIG4 solicitat de EIOPA în 2020''.

În esenţă, Negriţoiu încearcă să îi indice ca vinovaţi pe succesori şi în principal pe Nicu Marcu, contabilul de la Ocolul Silvic Calafat şi actualul Preşedinte ASF, care ar fi ştiut încă din 2020 de fals şi a ascuns acest lucru, inclusiv Parchetului, până în 2021.

Dacă auditorul a descoperit falsul în 2020 şi a semnalat ASF-ului (care oricum trebuia să facă propriile verificări), atunci Nicu Marcu trebuie să se ducă fix la puşcărie. Oricum acolo trebuie să se ducă, întrucât până în martie 2021 a promovat modificările legislative privind decontarea directă obligatorie, cu scopul de a oferi de la populaţie şi nu de la acţionari ,,capital'' grupului de interese de la City Insurance, astfel încât ei să scumpească asigurările RCA cu până la 20%, iar el să nu fie deranjat. În felul acesta, din banii asiguraţilor păgubiţi, Nicu Marcu direcţiona circa 400 de milioane de lei anual către firma lui Odobescu în care vicepreşedinte era Max Roessler - garantat de Mişu Negriţoiu, doar din aberaţia ,,decontare directă obligatorie'', în loc să oblige City să aducă capital.

Iar din februarie 2021 (ştiind de fals din 2020, cum zice Negriţoiu) şi până în septembrie, Nicu Marcu, cu ştiinţa falsificării extrasului de cont, a permis societăţii infractoare City Insurance să emită poliţe RCA, pe care le estimez la cel puţin 800 de milioane de lei, la care se adăugă asigurări pentru garanţii de bună execuţie, transformate acum în gaură.

Deci frauda de la City Insurance a debutat la ASF-ul condus de Mişu Negriţoiu (Preşedinte ASF din mai 2014 până în 11 mai 2017), ale cărui preocupări acolo erau în principal legate de protejarea fructului infracţional de la Astra Asigurări şi nerecuperarea pierderilor de la buget rezultate din acestă fraudă şi în subsidiar protejarea celorlalţi rău platnici din piaţă - Euroins.

Din martie 2016, Mişu Negriţoiu a devenit parte şi la frauda de la City Insurance (când nu a luat măsurile care se impuneau - respectiv administrator special) şi decisiv din martie 2017, prin aducerea de mânuţă la City Insurance a ,,investitorului'' Max Roessler.

Rossler a venit la pachet cu ,,capitalul'' din extrasul de cont falsificat şi a vegheat asupra capitalului inexistent certificat de ASF, prin neverificarea extrasului de cont falsificat, în calitate de Vicepreşedinte al Consiliului de Supraveghere City Insurance. El a fost garantat şi împins în City chiar de Mişu Negriţoiu.

Mişu Negriţoiu, City Insurance, Max Roessler şi extrasul de cont falsificat

În intempestiva ieşire de pe Hotnews (generată de articolul din BURSA) şi în care îl sugerează drept vinovat în eşecul de supraveghere pe Nicu Marcu, cel pe care îl acuză că ştia din 2020 de fals şi că nu el a descoperit extrasul de cont falisificat, Mişu Negriţoiu a vorbit, pentru a-şi crea un alibi în privinţa rolului său în frauda de la City Insurance.

Spune Negriţoiu: ,,City a fost pus sub plan de redresare în 2016, după un audit cu Big4, solicitat de ASF. La ultima şedinţă de Consiliu la care am participat (Aprilie 2017), am decis retragerea autorizaţiei conducerii societăţii şi am hotărât desemnarea unui administrator special (FGA sau consultant auditor)''. Anterior, declarase pentru o altă publicaţie: ,,A fost o hotărâre a Consiliului ASF care prevedea acoperirea necesarului de capital (...)

Cum a protejat Mişu Negriţoiu frauda de la City Insurance:

1. Mişu Negriţoiu a mângâiat pe creştet City Insurance, companie care în 2015 avea o cotă de piaţă pe asigurările RCA de doar 10,4%. În aprilie 2016, Mişu Negriţoiu constată, prin decizia ASF nr. 901 , că City Insurance nu respectă indicatorii de lichiditate şi capital, aceştia fiind subunitari, măsură care se impunea, fiind numirea unui administrator special şi nu mângâierea pe creştet. Prin decizia 901, Mişu Negriţoiu şi ASF ascund faptul că City Insurance nu respectă cerinţele minime de capital, referindu-se doar la valoarea indicatorului de lichiditate.

Preşedintele ASF de la unitatea ,,cu caimac'', Mişu Negriţoiu, arată cu degetul spre Preşedintele ASF de la unitatea ,,ocolul silvic'', Nicu Marcu. Parchetul să îi salte. Parlamentul să îl revoce şi pe Nicu Marcu (II)

2. În decizia 901 (Aprilie 2016), ASF/Mişu Negriţoiu ascund că nu este respectată nici cerinţa de capital, mărginindu-se să constate că City Insurance a comunicat doar indicatorul de lichiditate. Nerespectarea cerinţei de capital încă de atunci este vizibilă, însă, din ,,redresarea pe bază de plan'', în decizie apărând marginal că City nu respectă nici cerinţa de capital. Astfel, în loc de administrator special, Mişu Negriţoiu decide ,,redresare pe bază de plan'' - vax-albina, în fapt o invitaţie către City Insurance să continue neregulile financiare.

Preşedintele ASF de la unitatea ,,cu caimac'', Mişu Negriţoiu, arată cu degetul spre Preşedintele ASF de la unitatea ,,ocolul silvic'', Nicu Marcu. Parchetul să îi salte. Parlamentul să îl revoce şi pe Nicu Marcu (II)

3. În loc să impună pe loc administrarea prin administrator special la City Insurance, practic Negriţoiu îi mai dă timp încă un an lui City Insurance să mărească gaura deja produsă (dar care atunci era mult mai mică, cota de piaţă a companiei pe piaţa RCA fiind de doar 10%). Cu ştiinţa neregulilor, pe care le-a lăsat amplificate.

4. Sub ochii lui Mişu Negriţoiu, City Insurance, care deja nu mai respecta indicatorii de lichiditate şi capital, deci nu mai trebuia să funcţioneze fără administrare specială, se transformă în samsar de drepturi litigioase. Societatea City Insurance dublu sifonează banii asiguraţilor, astfel:

- printr-un împrumut către societatea afiliată City Invest, ca să cumpere drepturi litigioase de retrocedare, sifonând 83,2 milioane de lei din banii asiguraţilor către sora City Invest;

- printr-o ,,asigurare'' (cel mai probabil la o societate controlată tot de grupul de interese City), în cazul în care City Invest nu va încasa de la statul român banii pe drepturile litigioase, asigurare în valoare de 90,1 milioane lei;

- Dacă ar fi existat procurori şi supraveghetori, văzând de la cine a cumpărat City Invest drepturile litigioase din banii asiguraţilor de la City Insurance pe care aceasta din urma i-a sifonat pentru a deveni samsar de drepturi litigioase, acest mecanism şi beneficiarii reali ai fraudei ar fi fost identificaţi de îndată.

Preşedintele ASF de la unitatea ,,cu caimac'', Mişu Negriţoiu, arată cu degetul spre Preşedintele ASF de la unitatea ,,ocolul silvic'', Nicu Marcu. Parchetul să îi salte. Parlamentul să îl revoce şi pe Nicu Marcu (II)

5. În declaraţia pentru publicaţia citată, Mişu Negriţoiu să plânge că această limitare dispusă prin Decizia 901/Aprilie 2016, sub ochii lui, nu a fost respectată niciodată - respectiv reducerea asigurărilor RCA în 2016 la 75% din nivelul valorii din 2015.

Preşedintele ASF de la unitatea ,,cu caimac'', Mişu Negriţoiu, arată cu degetul spre Preşedintele ASF de la unitatea ,,ocolul silvic'', Nicu Marcu. Parchetul să îi salte. Parlamentul să îl revoce şi pe Nicu Marcu (II)

În mod evident, decizia asta l-a umplut de lacrimi pe Dan Odobescu. Pentru că în 2015 primele încasate din RCA au fost de 323,6 milioane lei, iar reducerea cu 25% înseamna că City nu mai poate emite poliţe decât de 242 milioane lei.

În schimb, sub atenta supraveghere a lui Mişu Negriţoiu şi complicitatea lui, cel care în mod evident a protejat nerespectarea acestei cerinţe, primele încasate s-au majorat până la 650,5 milioane de lei (+408 milioane faţă de ce ,,supraveghea'' Mişu Negriţoiu).

Mişu Negriţoiu invit,a astfel, City Insurance prin neimpunerea unui administrator special (ceea ce legea îl obliga în condiţiile nerespectării indicatorilor de solvabilitate şi lichiditate), să majoreze frauda, ceea ce teoretic nu era posibil în cazul luării frâielor societăţii lui Odobescu, pe care l-a favorizat. Mişu Negriţoiu ,,l-a ameninţat'' pe Odobescu cu o amendă de 20.000 de lei, dacă nu îşi reducea expunerea cu 80 de milioane de lei, şi, în mod evident, cu complicitatea supraveghetorului, Odobescu a făcut exact pe dos: a încasat aproape de trei ori mai multe prime (de la 242 la 650 de milioane de lei) decât ,,veghea'' Negriţoiu.

Practic, sub mandatul lui Mişu Negriţoiu şi sub protecţia manifestată prin supravegherea pe bază de plan (vax-albina), în 2016 City Insurance a înregistrat cea mai mare performanţă din istoria sa: şi-a crescut cota de piaţă faţă de 2015 (care scăzuse în raport cu anul 2014), cu 60%, respectiv cu 6 puncte procentuale: de la 10,4% la 16,12%. Mişu Negriţoiu a mai oferit, astfel, cel puţin un an companiei City Insurance, pentru a majora frauda şi a lua în plus încă 400 de milioane faţă de anul 2015 din piaţa RCA.

6. Pe toată durata anului 2016 şi până în 11 mai 2017 (când Negriţoiu a fost revocat de Parlament), în loc de capital, Odobescu a oferit ,,rahat'' supraveghetorului Negriţoiu, iar acesta, ghiciţi ce a făcut cu el atunci când nu l-a ascuns sub preş? Vă ofer câteva indicii:

Aşa cum am arătat, problema la City era nu numai de lichiditate, ci şi de solvabilitate. Ca să acopere cerinţele de lichiditate şi solvabilitate, Odobescu îi oferă lui Negriţoiu următorul ,,rahat'':

- În data de 22 septembrie 2016 este înfiinţată în Luxemburg societatea Mandarin Fixed Income Sarl, cu capital de 12.500 de Euro. Administrator (potrivit Registrului Comertului din Luxemburg) este Cristian Manea (acelaşi nume apărând şi ca Director Adminsitrativ Linkedin) şi un anume Florea Adrian.

Preşedintele ASF de la unitatea ,,cu caimac'', Mişu Negriţoiu, arată cu degetul spre Preşedintele ASF de la unitatea ,,ocolul silvic'', Nicu Marcu. Parchetul să îi salte. Parlamentul să îl revoce şi pe Nicu Marcu (II)

- 7 zile după înfiinţarea Mandarin, în 29 septembrie 2016, şi sub supravegherea lui Mişu Negriţoiu, în loc ca City să aducă lichidităţi, din companie par mai degrabă să iasă lichidităţi (care ajunseseră anterior la Vivendi - Odobescu - acţionar majoritar). 30 de milioane de Euro ar fi fost transferate printr-un împrumut către Mandarin, din care aceasta să cumpere pentru City obligaţiuni. Banii care pleacă de la City către propriul vehicul Mandarin provin dintr-un ,,împrumut'' de la Dan Odobescu prin Vivendi (acţionar majoritar), de 30 de milioane de Euro către City Insurance, după cum reiese din datele depuse la Registrul Comerţului din Luxemburg. De alfel, City este şi singurul client al Mandarin din anul 2016, la poziţia ,,Active financiare'' figurând doar cele 30 de milioane prin care City s-a angajat să cumpere prin Mandarin obligaţiuni.

Preşedintele ASF de la unitatea ,,cu caimac'', Mişu Negriţoiu, arată cu degetul spre Preşedintele ASF de la unitatea ,,ocolul silvic'', Nicu Marcu. Parchetul să îi salte. Parlamentul să îl revoce şi pe Nicu Marcu (II)

Preşedintele ASF de la unitatea ,,cu caimac'', Mişu Negriţoiu, arată cu degetul spre Preşedintele ASF de la unitatea ,,ocolul silvic'', Nicu Marcu. Parchetul să îi salte. Parlamentul să îl revoce şi pe Nicu Marcu (II)

- Obligaţiunile sunt doar declarate, nu efective. Tranzacţia nu s-a realizat niciodată, cei 30 de milioane de Euro nu au fost vărsaţi vreodată, aşa cum reiese din raportul Mandarin pe 2017, disponibil oficial la Registrul Comerţului din Luxemburg. În 2017, Mandarin nu a avut nicio activitate.

Preşedintele ASF de la unitatea ,,cu caimac'', Mişu Negriţoiu, arată cu degetul spre Preşedintele ASF de la unitatea ,,ocolul silvic'', Nicu Marcu. Parchetul să îi salte. Parlamentul să îl revoce şi pe Nicu Marcu (II)

Preşedintele ASF de la unitatea ,,cu caimac'', Mişu Negriţoiu, arată cu degetul spre Preşedintele ASF de la unitatea ,,ocolul silvic'', Nicu Marcu. Parchetul să îi salte. Parlamentul să îl revoce şi pe Nicu Marcu (II)

- În timpul ăsta, Mişu Negriţoiu ,,verifică'' dacă obligaţiunile (care nu existau) care ar reprezenta ,,ceva titluri de stat olandeze şi germane'' asigură necesarul de cash al City Insurance, permiţând City Insurance să încaseze încă 400 de milioane de lei din RCA şi nu e foarte convins. Parcă ar prefera ceva cash adus într-o bancă elveţiană de mâna a 14-a, împreună cu Max Roessler. El verifica dacă obligaţiunile statului german/olandez (care nu existau şi erau ,,rahat'') pot ţine loc de capital efectiv, în loc să procedeze la verificarea faptului că acei 30 de milioane de euro, de la City către vehiculul lor, nu au ajuns niciodată.

7. În locul celor 30 de milioane de euro care nu au existat niciodată, sub privirea şi cu acceptul lui Mişu Negriţoiu, City insurance pune două lucruri:

- 50 de milioane de Euro care nu au existat niciodată;

- Pe ,,Investitorul'' dr. Max Roessler, care vine la pachet cu extrasul de cont falsificat folosit de City ca să ,,păcălească'' supraveghetorul ASF şi pe ,,investitorul'' ales de Mişu Negriţoiu, devenit vicepreşedinte al City Insurance, conform deciziei şi susţinerii făţişe a lui Mişu Negriţoiu

- În 23 martie 2017, Mişu Negriţoiu se întâlneşte cu ,,investitorul'' Dr. Max Roessler (şi transmite clar un mesaj în piaţă că el e ,,alesul'' pentru compania ,,solidă'' City Insurance), în cadrul participanţii având în buzunar extrasul de cont falsificat prin care Odobescu şi Roessler pretindeau că au depus 50 de milioane de Euro într-o bancă elveţiană, încă din 11 martie 2017. Oficial, extrasul de cont falisifcat îi este transmis lui Mişu Negriţoiu în data de 26 aprilie 2017 (el fiind încă Preşedinte ASF până în 11 mai 2017)

Preşedintele ASF de la unitatea ,,cu caimac'', Mişu Negriţoiu, arată cu degetul spre Preşedintele ASF de la unitatea ,,ocolul silvic'', Nicu Marcu. Parchetul să îi salte. Parlamentul să îl revoce şi pe Nicu Marcu (II)

8. Validând banii inexistenţi, Mişu Negriţoiu iese public în 23 martie 2017, într-un mod total neuzual ca să garanteze pentru Max Roessler, pentru a transmite că City Insurance este o companie ,,solidă'' şi să îl impună, astfel, ca viitor acţionar pe ,,investitorul'' Max Roessler, aşa cum arată comunicatul ASF din 23 martie 2017.

Preşedintele ASF de la unitatea ,,cu caimac'', Mişu Negriţoiu, arată cu degetul spre Preşedintele ASF de la unitatea ,,ocolul silvic'', Nicu Marcu. Parchetul să îi salte. Parlamentul să îl revoce şi pe Nicu Marcu (II)

Extrasul de cont prezentat lui Mişu Negriţoiu în 23 martie 2017 i-a fost depus şi oficial, aşa cum am arătat, în 26 Aprilie 2017.

9. Pentru a-şi acoperi complicitatea la validarea lui Roesller şi a extrasului de cont falsificat, Mişu Negriţoiu vine după cinci ani şi spune pentru Hotnews că: ,,La ultima şedinţă de Consiliu la care am participat (Aprilie 2017), am decis retragerea autorizaţiei conducerii societăţii şi am hotărât desemnarea unui administrator special (FGA sau consultant auditor)''. Negriţoiu efectiv minte în privinţa desemnării unui administrator special (ceea ce trebuia să facă din 2016, dar a preferat să ofere timp pentru majorarea fraudei City). De altfel, decizia prin care pretinde că a hotărât desemnarea unui administrator special (463/4 aprilie 2017) nu a fost publicată în Monitorul Oficial. Mişu Negriţoiu ,,a uitat''. Tipic, Mişu Negriţoiu, fost Preşedinte ING Bank Romania, bancă din care FBI, în investigarea încălcării embargoului cu Iran-ul, prin investigatori FBI a reţinut deplasarea unui angajat de la ING Bank Romania la Amsterdam şi înregistrarea conform căreia angajatul sugera celor din Amsterdam ,,nimic în scris''.

Putem, însă, să vedem că Negriţoiu minte în privinţa desemnării unui administrator special din comunicatul de presă al ASF din 11 aprilie 2017, întrucât, deşi comunicatul face referire la retragerea autorizaţiei de director general a lui Dan Odobescu, se referă în continuare la ,,conducerea societăţii'' - respectiv obligaţia City a desemna un nou director general şi nici vorbă de administrator special ,,FGA'' sau ,,auditor''.

Ceea ce se remarcă este, însă, faptul că Mişu Negriţoiu insistă pe preluarea companiei de către Max Roessler, venit la pachet în cursul anului 2017 cu extrasul de cont falsificat (certificat de Roesller, ca vicepreşedinte City, continuu şi până în 2021, certificare pe care chiar ASF o admite în iunie 2021).

Preşedintele ASF de la unitatea ,,cu caimac'', Mişu Negriţoiu, arată cu degetul spre Preşedintele ASF de la unitatea ,,ocolul silvic'', Nicu Marcu. Parchetul să îi salte. Parlamentul să îl revoce şi pe Nicu Marcu (II)

Ulterior, conform informaţiilor apărute în presă, Odobescu a beneficiat de ,,împiedicarea'' în 2016 în ceea ce priveşte decizia de retragere a autorizaţiei de director general din partea directorului juridic şi a directorului supravegherii din ASF, aduşi de Mişu Negriţoiu, şi a anulat la ICCJ amenda (nesemnificativă) şi retragerea autorizaţiei de director în compania pe care o controla oricum.

Concluziv pentru acest al doilea episod:

- sub ,,supravegherea'' lui Mişu Negriţoiu, societatea/frauda de la City Insurance a devenit şi mai mare, Negriţoiu neurmărind în mod real aplicarea planului de redresare din 2016 şi mângâind pe creştet matrapazlâcurile;

- Mişu Negriţoiu a ştiut (pentru că era treaba lui să verifice) de fraudele de la City Insurance şi a permis amplificarea lor (City Insurance a devenit şi mai mare în mandatul lui);

- Mişu Negriţoiu a dorit să treacă compania pe numele ,,investitorului'' Max Roessler, pentru care a făcut şi lobby şi presiuni, astfel încât acţiunile lui Dan Odobescu să îi revină (formal) lui Roessler. Din derularea ulterioară a evenimentelor la City (unde vicepreşedinte a devenit investitorul ,,garantat''de Mişu Negriţoiu - Roessler) rezultă că rolul lui Roessler, garantat de Mişu Negriţoiu şi venit la pachet în 2017 cu extrasul de cont fals de 50 de milioane de euro, a fost în a amplifica gaura de la City Insurance.

- Ca şi Nicu Marcu, actualul Preşedinte ASF, şi Mişu Negriţoiu a favorizat frauda de la City Insurance. Negriţoiu trebuia să pună City în administrare specială încă din aprilie 2016 şi să interzică emiterea poliţelor RCA de către societate până la restabilirea cerinţelor de capital/solvabilitate. În schimb, Negriţoiu s-a asigurat că City Insurance nu aduce capital până la sfârşitul mandatului său, dar încasând în continuare mai mult cu 400 de milioane de lei din poliţe RCA decât ,,permitea'' ASF (date definitive).

- Similar a procedat Nicu Marcu, actualul Preşedinte ASF, care pretinde că, deşi ASF a ştiut despre extrasul de cont falsificat abia în februarie 2021 (fiind contrazis de Mişu Negriţoiu), a lăsat până în septembrie 2021 ca City să emită în continuare poliţe RCA, majorând gaura cu cel puţin 800 de milioane de lei (estimarea mea) - respectiv contravaloarea poliţelor RCA încasate în perioada scursă din momentul în care Marcu pretinde că a ,,ştiut'' şi până a retras autorizaţia.

Prin urmare, doi Preşedinţi ASF, unul de la unitatea ,,cu caimac'' şi celalălalt de la unitatea ,,ocol silvic'', au fost complici în amplificarea fraudelor de la City Insurance. Acum, tipul cu caimacul încearcă să îl indice drept vinovat pe tipul de la ocolul silivic. În realitate, frauda City Insurance şi mai ales dimensiunea ei nu ar fi fost posibilă fără complicitatea atât a tipului de la caimac, cât şi a tipului de la ocolul silvic Calafat, Nicu Marcu.

Opinia Cititorului ( 33 )

  1. Felicitări domnule Soviani!

    Oare când vom avea niște politicieni care să se gândească o clipă și la țara lor, și să pună niște profesioniști în fruntea instituțiilor? ASF este o instituție extrem de importantă. 

    1. Intra-adevar, un articol bun si suficent de clar pentru toata lumea.

    Super articol. Documentat si argumentat. O lunga serie de balbaieli (si complicitati zice dl Soviani) a dus la falimentul City. Cum bine atrage atantia in premiera dl Soviani, valoarea asigurarilor de credite si garantii este adevarata bomba in falimentul City. Cea de-a doua bomba o reprezinta “memoriile” si opinia dlui Odobescu care arde de nerabdare sa isi spuna si el partea lui de poveste. Va fi cale lunga pana la descurcarea itelor (daca nu cumva se doreste musamalizarea cazului). Pare ca cei doi presedinti au o contributie exploziva in acest caz, lucru care este foarte grav.

    1. Și Leonardo Badea? El de ce este mereu exonerat din mizeriile ASF?? De la Mișu la Marcu toate infracțiunile ASF au fost gestionate de BADEA. El de ce nu trebuie să meargă la pușcărie? El de ce este protejat?

    Dl Nicu Marcu zis si “Nicu Faliment” are multe explicatii de dat. Ii trebuie timp sa le fabrice si sa le memoreze desi nu cred sa ii mai foloseasca la ceva. Macar Misu le stie, are inteligenta taranului care trebuie sa iasa din belea. Si Nicu este taran dar inteligenta ii joaca feste. Sa vedem care e mai tare din ei.

    1. Nicu Marcu, care a actionat. Trebuia sa nu ia nicio masura si atunci ati fi fost foarte multumiti, nu?

      a actionat tarziu, omule

      in loc sa se ocupe de city luni de zile ne-a chemat noaptea sa ne oblige sa semnam acte aditionale ca vrem sa ne reduca salariile sau sa le mareasca in functie de pila fiecaruia; asta este ilegal si asteptam sa ne intrebe si pe noi procurorii cum ne ameninta sa semnam tot ce ne baga sub nas si cum pentru unii era muma si pentru altii ciuma  

      In loc sa se ocupe de city a facut angajari si mariri de salarii pentru slugile lui uite exemplul secretarului general ajuns peste noapte  

      a marit salarii tot din pix si tot pe furis ca hotii noaptea 

      a promovat oameni care se dovedesc catastrofali, au inflorit secretarele si corectoarele de majuscule pe zeci de mii de lei salarii

      crezi ca ne duci pe noi cand zici ca a actionat? noi stim exact cum a actionat si asteptam sa ne cheme procurorii  

      Nu.

      Nicu Marcu trebuia sa actioneze imediat dupa instalarea la sefia ASF, acum un an si patru luni. 

      Dar:  

      1. in primul rand.el este incompetent. 

      Nicu Marcu trebuia sa actioneze imediat ce a devenit competent, adica la maximum doua luni de la instalare. 

      Dar: 

      2. in al doilea rand, el este corupt. 

      Nicu Marcu trebuia sa actioneze imediat ce si-a dat seama ca declararea falimentului City nu va mai putea fi taraganat,dupa sase luni de la instalare, pentru ca nimeni sa nu poata discerne daca este corupt sau este incompetent. 

      Dar: 

      3. In al treilea rand, el este un om viclean, dar nu-l duce capul.

      Dar 

      Cati dintre voi, cei carora v-au scazut salariile cu 2 lei, cei care sunteti de 100 de ani in ASF ul care n-a miscat nimic, ati facut informari scrise presedintelui despre problemele reale si grave de pe piete? Ati anuntat vreo institutie a statului, ca doar nu de cand a venit Nicu Marcu, au aparut problemele? Voi aveti informatiile necesare pentru a se putea lua masuri. Va doare ca vi s-au micsorat salariile de mai putine mii de euro decat ale consiliului (dar tot niste mii de euro) si voi, voi cum ati actionat? Cineva care nu e din interiorul autoritatii, cum poate face ceva, daca voi, personalul de executie, nu va faceti treaba? Trebuia sa viseze consiliul de problemele City? Si daca i s-a adus la cunostinta Consililui, nu trebuiau parcursi niste pasi, niste proceduri legale? Daca acest consiliu nu facea nimic, era mai bine? Esecul trebuie atribuit tuturor celor care lucrati in ASF de la 1900 toamna pe bani muuulti, ramasi dupa taierile lui Marcu, tot la fel de muuulti!

      Extraordinar! Asa se inventeaza vinovați pt City? În locul celor care sunt bine ascunși chiar de cei din ASF? Dacă se vb de orice blaturi care se fac de ASF cu diverși e luat și cocoțat în post fix ala prins cu mâță în sac. Santajabil. De aia sunt persoane îndoielnice și incompetente in posturile din care pot așeza batista pe țambal. Corupti(bili) si supusi buni de manevrat ușor. Sa spună cuiva care se îngrijește de lupii puși în staul, lângă oi?

    Negritoiu si Marcu au un punct comun in persoana lui Valentin Ionescu. Acest incompetent plin de ifose care a facut pe specialistul ii baga in puscarie. Ingamfat plin de b…..ini si gol de continut acest Ionescu a fost ani de zile director in asf la asigurari pana le-a bagat in faliment.

    1. Felicitări, Radu Soviani! Si Bursa pentru ca promoveaza articolele bine documentate!

      Mișu, sa nu uiti de Armeanu!!!  

      Pe langa catastrofa ionescu valentin puteti adauga la lista de "mari specialisti" si pe golovatic florin si wl tot director, unde? Chiar la supravegherea asigurarilor si pe musat marilena care a a participat la toate golaniile "caimacului" si serveste si acum trup si suflet interesele "ocolului silvic"

      Functionari incompetenți si corupti care au dus in faliment asigurarile si nu numai, condusi de unii mai rău ca ei. Impostori!!! 

      De Armeanul sa nu vă luați. El a salvat piața asigurărilor aducând în ASF ca actuar pe Francesca Dana Andreescu dotată bine cu.... competență (5 la matematică).

    Cand am spus ca toate se afla in scris....

    Bravo! 

    "Dormit i linistiti ASF vegheaza la furtul natiei." 

    semnat comenturi "cretine" 

    nu salta nimeni pe nimeni , din simplul motiv ca sunt toti imbarligati intre ei . daca va fi ceva , va fi ceva foarte subtire la vrajeala , praf in ochii lumii . apropos mai stiti ceva despre dosarul cu deziinfectantii de anul trecut ?

    o cloaca de se curisti pentru care Anaf creeaza decizii de impunere false persoanelor fizice private care au ceva bani in conturi punindu-te sa i justifici degeaba, luptindu-te in instante cu ei si abuzurile scornite de ei......dar acesti sobolani,gangsteri politici care iau zeci de mii de euro/luna salarii de la stat pt a fura banii statului.....orgsanele de control a statului ii acopera.....by Elena Udrea si frunza de 2 milioane de euro.

    Dar de Leonardo Badea de ce nu pomenesti nimic? Din astia 5 ani el a fost presedinte ASF cel mai mult timp...

    1. Desi Badea a fost singurul care si-a dat seama ca Ionescu este o forma fara fond nu va scapa nici el. Nu stiu daca a avut interese, a fost prost sau doar dezinteresat de subiectul City.

    CITAT: "... Mişu Negriţoiu a ieşit din lăptăria lui cu caimac pentru ...".

    CONCLUZIE: Asta este o magarie, tovarase Soviani! 

    1. De ce ii zici tovarase?

      Asta nu este o magarie? 

      Mişu Negriţoiu a fost ales in CA la MILK cu caimac.

    Compania a picat pentru ca sunt cerinte de capital abusrde, de natura sa scoata din piata jucatorii independenti. Nu a intrat in faliment pentru ca a intrat in incapacitate de plata.

    Ca aia la ASF sunt incompetenti e alta discutie, dar lucrurile prezentate in articol sunt fortate rau de tot. 

    Voi credeti ca vreo companie de asigurari din Romania are banii de capital aici ? Toate sunt "imprumutate" de grupul mama. Banii aia nu exista decat pe hartie... sunt niste sume pe care grupul mama isi ia obligatia sa le aloce...  

    A cerut vreodata ASF-ul extras de cont din Austria , de la VIG ? Va grantez ca nu...

    Hai si cu sifurile la curatat repede la pachet acum este momentul , avem acelasi actor ASF-ul

    1. Pai, nu-i asa? Nu sunt aceiasi corupti nenorociti?

    Singura concluzie ASF este o cangrenă rezultata din combinația dintre politică, corupție si incompentență. Institutia trebuie reformata din temelie, acest consiliu ar trebui demis de Parlament iar angajatii ar trebui sa dea toti examen pe post.

    1. ASF este o .... singularitate. Este o eroare cap-coada, de la infiintare pana in ziua de azi. A fost creat cu acest scop.

      Armata stie..... 

    Toti sunt hoti.

    Cu totii sunt in aceeasi barca.

    Barca de pirati... 

    Hai cu ASF-ul la brutărie!

    Un audit în relația ASF-ului cu Sifurile pe când?

    1. Asta ar fi trebuit sa faca Marcu, daca nu era corupt.

      Pai daca Marca era (este) corupt, atunci cum sunt cei care l-au pus acolo? :)

      Doar e o marioneta, ca si Johanis, doar nu e de capul lui acolo. 

      Si inca una: de ce este Negritoiu atat de bine protejat de DNA? Are un cazier bogat: ING, ASF si muuuulte altele.  

    misu ca misu, marcu ca marcu, leo paraleo, dar cine fost-a in spatele lor ?

    astra, carpatica, city, ptr ele ochii fost-au inchisi degeaba ? 

    directorii de vanzari, de retele din asigurari, oare nu aveau si propriile service-uri ? 

    oare, prin dosare de dauna umflate', nu se scurgeau niste banuti ? 

    oare city nu a fost doaro veriga ? 

    Kaniet Film. 

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb