Preşedintele "BNP Paribas" ar putea părăsi banca

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 12 august 2014

Preşedintele "BNP Paribas" ar putea părăsi banca

Preşedintele "BNP Paribas" SA, Baudouin Prot, ar putea părăsi cel mai mare grup bancar francez, în următoarele luni, respectiv ar putea fi înlocuit cu Jean Lemierre, senior adviser al băncii şi fost preşedinte al BERD, anunţă publicaţia Le Journal du Dimanche, fără să precizeze sursa informaţiei.

Luna trecută, "BNP Paribas" a raportat cele mai mari pierderi trimestriale din istoria sa, de 4,32 miliarde de euro, după amenda record de 8,97 miliarde de dolari primită de bancă în iunie pentru încălcarea sancţiunilor economice aplicate de Statele Unite mai multor ţări, în perioada 2004-2012.

Conform publicaţiei franceze, încă nu a fost luată nicio decizie privind posibila plecare a lui Prot, în vârstă de 63 de ani, iar responsabilităţile sale nu au fost puse la îndoială de autorităţile din SUA.

Isabelle Wolff, purtător de cuvânt al "BNP Paribas", a refuzat să comenteze informaţia.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb