PREŞEDINTELE CNP:  "Sunt cel puţin trei-patru elemente care arată sustenabilitatea creşterii economice"

Mina Irina
Miscellanea / 20 septembrie 2016

Creşterea investiţiilor peste cea a consumului, ritmul exporturilor care l-a depăşit pe cel al importurilor şi indicatorii de încredere sunt elemente care demonstrează sustenabilitatea creşterii economice în România, care se poate apropia de 5% în acest an, susţine preşedintele Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP), Ion Ghizdeanu, potrivit unor surse din presă.

"Au existat temeri să nu ne aflăm în pragul unui 2009. Nu ne aflăm acolo, pentru că sunt câteva elemente de structură pe care aş vrea să le subliniez pentru caracterul sustenabil. În primul rând, deşi măsurile din Codul fiscal discutate foarte mult sunt cele legate de TVA, nu trebuie uitat că în Codul fiscal şi chiar în acest an au fost luate de Guvern măsuri pentru mediul de afaceri, măsuri pentru investiţii", a explicat Ghizdeanu.

Potrivit acestuia, evoluţia din trimestrul doi al anului arată, la creşterea de 6%, cel puţin trei-patru elemente de sustenabilitate. Primul constă în dinamica investiţiilor, care a fost mai mare decât cea a consumului populaţiei, de 10%, cea mai mare creştere fiind în investiţiile private.

În plus, Ghizdeanu susţine că, de două luni, nu se mai importă foarte mult pentru consum, iar dinamica exporturilor a fost mai mare decât cea a importurilor, tot datorită sectorului privat.

"Al treilea element este încrederea. Oricare indicator de încredere de la noi sau de la Comisia Europeană arată că încrederea mediului de afaceri din România este printre cele mai ridicate din Europa", a mai spus preşedintele CNP.

El susţine că această încredere se reflectă şi în evoluţia locurilor de muncă, având în vedere că în sectorul privat numărul de locuri de muncă a crescut cu 4%. "Dacă nu exista perspectivă de viitor, nu cred că un om de afaceri se angaja să îşi mărească numărul de personal", a explicat Ghizdeanu.

În opinia sa, aceste elemente demonstrează faptul că avansul economiei este sustenabil şi se poate apropia de 5% în acest an. "Pe termen mediu, toate calculele conduc, inclusiv aţi văzut că se apropie şi Comisia Europeană, la pragul de 4%. Credem că rămânem mai mulţi ani pe palierul de 4%", a subliniat preşedintele CNP, conform aceloraşi surse.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb