Preşedintele Radev şi premierul interimar Glavcev vor participa la summitul NATO la Washington

R.S.
Internaţional / 21 iunie

Preşedintele Radev şi premierul interimar Glavcev vor participa la summitul NATO la Washington

Preşedintele şi comandantul şef al Forţelor Armate bulgare, Rumen Radev, va participa la Summitul NATO din 9 - 11 iulie la Washington, a anunţat vineri Consiliul de Miniştri, potrivit BTA.

Prim-ministrul interimar şi ministru al afacerilor externe Dimităr Glavcev va lua de asemenea parte la reuniune, potrivit serviciului de presă al guvernului.

Summitul este cel mai înalt nivel de luare a deciziilor în cadrul Alianţei şi va marca cea de-a 75-a aniversare a Tratatului Atlanticului de Nord, semnat la Washington. Deciziile care vor fi luate la reuniune presupun implementarea angajamentelor pe termen lung de către aliaţi, cu un accent deosebit pe investiţiile în apărarea fiecărei ţări membre a NATO şi sprijinul pe termen lung pentru Ucraina, precum şi susţinerea financiară a acesteia, se arată în declaraţie, conform BTA.

Joi, prim-ministrul interimar Dimităr Glavcev a trimis o scrisoare preşedintelui Adunării Naţionale, Raia Nazarian, şi grupurilor parlamentare din cel de-al 50-lea parlament, solicitându-le să decidă cine va reprezenta Bulgaria la summitul NATO.

Partidele Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi (MRF) şi alianţa Continuăm Schimbarea - Bulgaria Democratică (CC-DB) s-au opus ca Radev să reprezinte Bulgaria la summit, cerându-i premierului să facă acest lucru, în timp ce Partidul Socialist Bulgar (BSP) a dorit ca ţara să fie reprezentată de preşedinte. Partidul Velichie a spus că decizia ar trebui să fie luată de Consiliul de Miniştri, mai scrie BTA.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb