Preţul nichelului creşte după ce Indonezia a interzis exportul de minereuri

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 14 ianuarie 2014

Preţul nichelului creşte după ce Indonezia a interzis exportul de minereuri

Preţul nichelului a ajuns ieri, pe piaţa din Londra, la cel mai ridicat nivel din ultimele două săptămâni, investitorii temându-se de efectele noii interdicţii pe exporturile de minereuri, aplicată din 12 ianuarie de Indonezia.

Măsura este parte a unei strategii mai ample a ţării asiatice privind creşterea veniturilor bugetare. Autorităţile de la Jakarta urmăresc să transforme Indonezia dintr-un exportator de materii prime într-un producător de bunuri cu valoare ridicată.

Indonezia realizează 18-20% din producţia mondială de nichel, conform estimărilor băncii americane de investiţii "Goldman Sachs Group" Inc. Aceasta mai arată că Indonezia fabrică 3% din producţia globală de cupru, respectiv 9-10% din cea de aluminiu pentru bauxită.

Cotaţia nichelului cu livrare peste trei luni a urcat cu 1,6% în prima parte a zilei de ieri, la London Metal Exchange (LME), ajungând la 14.085 dolari tona. Anterior, preţul atinsese 14.190 dolari tona - cel mai ridicat nivel din 30 decembrie 2013. De la începutul anului curent, cotaţia metalului de bază a crescut cu 1,3%.

"Citigroup" Inc. estimează că preţul nichelului va fi, în trimestrul actual, de 17.000 dolari tona, iar "ABN Amro Bank" NV preconizează o cotaţie medie de 15.500 de dolari tona pentru anul acesta.

David Wilson, analist la "Citigroup", biroul din Londra, afirmă, citat de Bloomberg, că preţul minereului de nichel va începe să crească pe fondul deficitului viitor, ceea ce va determina sporirea costurilor de producţie a fontei din acest metal.

În decembrie anul trecut, guvernul indonezian a anunţat că va interzice toate exporturile de minereuri, începând din 2014. Conform prevederilor în materie, companiile miniere din ţară au putut livra minereuri în exterior numai până la data de 12 ianuarie. Sunt exceptate de la aceste norme societăţile care operează sau planifică deschiderea de topitorii.

Indonezia este cel mai mare producător mondial de minereu de nichel. Ţara exportă minereu în China pentru fabricarea fontei cu nichel, alternativă la nichelul rafinat.

Indonezia a exportat 46,5 milioane de tone de minereu de nichel în primele zece luni ale anului trecut, faţă de 41,1 milioane de tone în întreg anul 2012, conform Directoratului General al Cărbunelui şi Mineralelor din cadrul Ministerului Resurselor de la Jakarta.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb