PRIMA CASĂ Bancherii se grăbesc să dea credite

Ana Săbiescu
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 29 iunie 2009

  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    20 de bănci, 1,457 miliarde euro disponibili şi garanţii de doar un miliard euro

    Bancherii au suprasubscris oferta Guvernului pentru programul "Prima Casă" cu aproape 50%, valoarea totală a fondurilor disponibile pentru creditare ajungând la 1,457 miliarde euro, în condiţiile în care statul a anunţat că pune la bătaie garanţii de un miliard de euro.

    Instituţiile de credit speră că vor putea să acorde numeroase credite prin acest program, reuşind să salveze bilanţurile pe 2009, după ce, în prima jumătate a acestui an, creditarea a încetinit semnificativ

    Numărul băncilor care au depus, joia trecută, oferte finale pentru "Prima Casă" s-a ridicat la 20, jumătate din sectorul bancar prezent pe piaţa din ţara noastră. Jucătorii de top au pus în joc sute de milioane de euro, dar şi băncile mai micuţe au intrat în horă cu fonduri disponibile de până la 50 milioane de euro.

    Primele două bănci din sistemul bancar românesc, Banca Comercială Română şi BRD - Groupe Societe Generale, au depus oferte cumulate în valoare de 700 milioane de euro, aproape jumătate din plafonul total pus la dispoziţie de cele 20 de instituţii de credit.

    După analizarea ofertelor primite, Ministerul Finanţelor Publice şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri vor comunica public băncile care îndeplinesc toate criteriile de eligibilitate pentru acest program şi volumul alocat pro-rata fiecărei bănci pentru încadrarea în plafonul de garantare de un miliard euro stabilit pentru anul 2009. Şansele ca Guvernul să majoreze plafonul de garantare de un miliard de euro sunt limitate, potrivit lui Aurel Şaramet, preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM).

    Ulterior, băncile care se încadreaza în criteriile de eligibilitate vor semna convenţii de garantare cu FNGCIMM.

    Banca Comercială Română a dorit să ocupe prima poziţie şi în acest program, astfel că a venit cu 450 milioane de euro pentru credite exclusiv în euro la o dobândă egală cu rata EURIBOR la trei luni + 3,8 puncte procentuale, perioada de acordare fiind de maxim 30 de ani. Din această sumă, BCR va aloca 25% pentru finanţarea locuinţelor în construcţie, iar cealaltă parte va fi destinată împrumuturilor pentru achiziţionarea de locuinţe finalizate. Împrumutul maxim pe care îl poate obţine de la BCR un cetăţean român ce se încadrează în condiţiile programului "Prima Casă" este de 57.000 euro.

    BRD - Groupe Societe Generale nu a fost departe, plafonul băncii fiind de 250 milioane de euro. Aceas­tă bancă nu a publicat, însă, dobânzile oferite.

    Piraeus Bank România a aprobat un plafon de credite de 100 milioane euro, iar valoarea împrumuturilor se va situa între 10.000 euro şi 57.000 euro. Acestea vor fi acordate persoanelor cu un venit minim lunar de 300 euro, la dobânzi cu 2,5 puncte procentuale peste indicele ROBOR la trei luni sau 4 p.p. peste rata EURIBOR tot la trei luni.

    CEC Bank intenţionează să acorde credite doar în moneda naţională în valoare totală de 400 milioane lei, urmând ca, după aderarea la zona euro, împrumuturile să fie preschimbate în euro.

    Radu Graţian Gheţea, preşedintele CEC Bank, a declarat: "Rămânem la aceeaşi opinie, exprimată şi cu alte ocazii, că este recomandabil ca împrumuturile angajate de persoanele fizice să fie în valuta în care au veniturile".

    Gheţea a adăugat: "În acest fel se elimină riscul valutar care, în condiţiile actuale de volatilitate de pe pieţele financiare, rămâne ridicat. În plus, personal, consider că, în acest moment, EURIBOR se află în apropierea unui minim istoric, în timp ce ROBOR are mari şanse să scadă, iar în momentul adoptării euro va fi înlocuit cu EURIBOR".

    Astfel, CEC Bank solicită o dobândă anuală egală cu rata ROBOR la 3 luni plus 1,9 p.p. şi nu percepe comisioane de acordare, analiză, gestiune sau rambursare anticipată. În plus, în cazul clienţilor care vor obţine un credit până la finalul acestui an, CEC Bank va suporta, pentru primul an, împreună cu societăţile de asigurări partenere, prima aferentă poliţei de asigurare obligatorii.

    Persoanele care doresc să ia credite de la CEC Bank prin programul "Prima Casă" trebuie să aibă o vârstă maximă la data rambursării integrale a creditului de 80 de ani, în condiţiile în care durata maximă de finanţare este de 30 de ani, iar perioada de graţie de maximum 180 de zile.

    Alpha Bank România a depus o ofertă de 100 milioane de euro pentru "Prima Casă", nivelul dobanzii fiind de egal cu indicele ROBOR la trei luni plus 2,5 p.p. pentru împrumuturile în lei şi EURIBOR la trei luni plus 4 p.p în cazul creditelor în euro.

    Stere Farmache, prim-vicepreşedintele Alpha Bank, a declarat: "Alpha Bank a trecut prin toată istoria creditului ipotecar pe piaţa locală, fiind prima bancă ce a lansat un credit pentru achiziţionarea de locuinţe, în anul 2001. Expertiza noastră reprezintă o garanţie în plus pentru oferirea unor servicii de calitate clienţilor ce vor accesa împrumuturi în cadrul acestui program".

    OTP Bank România va acorda şi ea credite în lei şi în euro în acest program, la dobânzile egale cu cele de la Alpha Bank, adică maximul acceptat de Guvern, dar şi-a stabilit un plafon de doar 5 milioane de euro.

    Volksbank are 75 milioane de euro disponibili pentru program, în timp ce Raiffeisen Bank, Bancpost, Garanti Bank şi Intesa Sanpaolo Bank vin, fiecare, cu câte 50 milioane de euro.

    Millennium Bank a pus la bătaie 30 milioane de euro, iar UniCredit Ţiriac Bank şi Banca Transilvania vor să acorde credite pentru "Prima Casă" de câte 25 milioane euro fiecare.

    Bank Leumi acordă credite atât în lei - la o dobândă egală cu rata ROBOR la trei luni plus marja de 2,45 p.p. - cât şi în euro - la un cost egal cu nivelul indicelui EURIBOR la trei luni plus 3,95 p.p. şi a hotărât alocarea a 10 milioane de euro pentru acest program. Subsidiara locală a grupului israelian Leumi va acorda credite persoanelor cu vârste cuprinse între 20 ani şi 70 ani la sfârşitul perioadei de creditare, ce înregistrează venituri cu caracter permanent.

    Banca Transilvania - credite în lei la dobândă egală cu ROBOR la trei luni

    Preşedintele FNGCIMM a explicat, la sfârşitul săptămânii trecute, că o bancă, mai exact Banca Transilvania, a oferit pentru creditele în lei o dobândă egală cu ROBOR + 0%.

    Băncile care dau credite ipotecare prin programul "Prima Casă" pot aplica o marjă de maximum 4 p.p. pe an peste rata EURIBOR la 3 luni în cazul împrumuturilor în euro şi o marjă de cel mult 2,5 p.p. pe an peste nivelul ROBOR la 3 luni la creditele în lei.

    Ce condiţii trebuie să îndeplinim pentru programul "Prima Casă"?

    Beneficiarii acestui program sunt persoanele care nu au o casă în proprietate şi care nu au un credit ipotecar în derulare. Mai exact, persoanele care care nu deţineau la 4 iunie 2009 în proprietate o locuinţă, individual sau comun, împreună cu soţii lor sau cu alte persoane, indiferent de modul în care aceasta a fost dobândită.

    Ei vor putea solicita o garanţie guvernamentală în limita sumei de 60.000 de euro în vederea contractării unui credit ipotecar pentru achiziţionarea primei locuinţe. De asemenea, persoanele interesate vor trebui să achite un avans de 5% din preţul de achiziţie, dacă acesta este de cel mult 60.000 euro şi, dacă doresc să ia un credit de peste 60.000 euro, vor trebui să plătească un avans de 3.000 euro plus diferenţa dintre valoarea de achiziţie a locuinţei şi 60.000 euro.

    20 de bănci au depus oferte pentru programul "Prima Casă":

    BCR, BRD, Piraeus Bank, CEC Bank, Volksbank, Raiffeisen Bank, Bancpost, Garanti Bank, Intesa Sanpaolo Bank, Millennium Bank, Banca Transilvania, UniCredit Ţiriac Bank, Bank Leumi, ATEbank, Alpha Bank, Banca Românească, Credit Europe Bank, OTP Bank, ING Bank şi Emporiki Bank.

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    Comanda carte
    veolia.ro
    Apanova
    rpia.ro
    danescu.ro
    Mozart
    Schlumberger
    arsc.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    18 Oct. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9724
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5865
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2949
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9815
    Gram de aur (XAU)Gram de aur399.9201

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
    citiesoftomorrow.ro
    cnipmmr.ro
    thediplomat.ro
    hipo.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb