Strategia Primăriei municipiului Galaţi de a avea un transport verde în oraş continuă prin montarea a zeci de staţii de reîncărcare pentru maşinile electrice.
În luna februarie 2025, parcul auto al municipiului s-a înoit cu 42 de autobuze electrice, iar, recent, reprezentanţii Primăriei Galaţi au anunţat că au semnat contractul pentru montarea a 159 de staţii de reîncărcare pentru aceste autovehicule. Valoarea contractului este de 16,7 milioane de lei, iar termenul de execuţie este de 15 luni, iar fondurile provin din PNRR.
"Viitorul este electric. Oraşul nostru stă deja foarte bine la capitolul staţii de reîncărcare pentru maşinile electrice şi trebuie să continuăm pe această linie. Încurajăm prin toate proiectele noastre un transport modern şi prietenos cu mediul. De altfel, numărul de maşini electrice şi hibrid este în creştere la Galaţi. La fel, noi am avut grijă să aducem autobuze hibrid şi electrice, pe lângă troleibuze şi tramvaie, pentru transportul public în comun", a spus Ionuţ Pucheanu, primarul municipiul Galaţi:.
Staţiile de reîncărcare vor fi amplasate în toate zonele oraşului şi sunt de următoarele tipuri: tip 1: 24 de buc de staţii de putere 1 x 22 kw (AC - punct de încărcare lent) + 1x 30 kw (DC - punct de încărcare rapidă); tip 2: 66 de buc de staţii de putere 2 x 22kw (AC - punct de încărcare lentă); şi tip 3: 69 de buc de staţii putere 1 x 22 kw (AC - punct de încărcare lentă) + 1 x 50kw (DC - punct de încărcare rapidă).
Primăria municipiului Galaţi a instalat, până acum, în cadrul altor proiecte, 46 staţii de reîncărcare pentru maşinile electrice, iar acţiunile au fost recunoscute la nivel naţional.
"Municipiul Galaţi a obţinut în anul 2023 trofeul "Best Electric City", pentru programul de instalare a staţiilor de încărcare a maşinilor electrice. Premiul a fost oferit în cadrul competiţiei "Best Electric Car" care a dezvoltat un parteneriat cu Ministerul Mediului", anunţă Primăria Galaţi printr-un comunicat de presă.
În municipiul Galaţi sunt înregistrate 4.244 maşini electrice şi hibrid. Dintre acestea 3.641 de maşini sunt hibrid, iar 603 sunt maşini electrice.
Reamintim că Primăria a achiziţionat, de curând, 42 de autobuze electrice (ce urmează să intre pe trasee), precum şi 10 noi tramvaie (4 dintre ele au ajuns deja la Galaţi). Totodată sunt aşteptate şi 10 microbuze electrice, în urma unui parteneriat cu Primăria comunei Vânători. Este vorba despre contracte în cadrul PNRR.
Opinia Cititorului