Primarul comunei Jilava, trimis în judecată pentru luare de mită şi spălare de bani

Andreea Cuzub
Anticorupţie / 1 noiembrie 2017

Primarul comunei Jilava, trimis în judecată pentru luare de mită şi spălare de bani

Primarul comunei Jilava, Adrian Mlădin, este trimis în judecată, în stare de detenţie, de către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), pentru luare de mită, spălare de bani şi fals intelectual, potrivit unui comunicat al DNA.

În rechizitoriul întocmit procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: "După ce a câştigat alegerile locale şi a devenit primar al comunei Jilava, judeţul Ilfov, începând din vara anului 2008, inculpatul Mlădin Adrian a instituit un "regim de control" al tranzacţiilor din domeniul imobiliar, cu scopul de a obţine foloase necuvenite.

Concret, în perioada 2008 - 2011, inculpatul Mlădin Adrian, în calitate de primar al comunei Jilava şi implicit de preşedinte al Comisiei Locale de Aplicare a Fondului Funciar Jilava, prin instituirea unui regim "autoritar" (context folosit pentru a pune presiune pe "victimele" - dezvoltatori imobiliari, pe care le identifica şi cărora le cerea mită), în repetate rânduri iar în unele situaţii şi cu complicitatea inculpatului Constantin Marian, a condiţionat îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de primirea unor sume de bani sau a altor foloase necuvenite."

Procedând în această manieră, inculpatul Mladin Adrian a pretins şi primit, de la un antreprenor în domeniul construcţiilor care-şi desfăşura activitatea pe raza comunei Jilava, suma de 100.000 euro (din care 50.000 euro în biroul edilului) şi contravaloarea unui apartament de trei camere (65.000 euro). La cererea inculpatului Mladin Adrian, remiterea celor 65.000 euro a fost disimulată prin intermediul a două contracte succesive de vânzare - cumpărare fictive având ca obiect apartamentul respectiv, potrivit sursei.

De asemenea, DNA precizează: "Acţionând în aceeaşi modalitate, inculpatul Mladin Adrian a pretins şi primit de la un alt om de afaceri foloase necuvenite, după cum urmează: 327.000 euro şi 1.975.060 lei (în mai multe tranşe),trei terenuri amplasate pe raza comunei Jilava, două în suprafaţă de 5.000 mp ( cu valoarea declarată de 106.318 lei, respectiv 102.500 lei) iar cel de-al treilea în suprafaţă de 69.159 mp (cu valoarea declarată de 453.640 lei). Remiterea acestor bunuri imobile a fost disimulată, şi la solicitarea edilului, prin intermediul unor tranzacţii notariale fictive, în final acestea ajungând la inculpatul Constantin Marian (om de afaceri a cărui firmă derula afaceri cu Primăria Jilava) sau la firme agreate de inculpatul Mladin Adrian."

Cuantumul total al sumelor de bani şi al celorlalte foloase necuvenite primite de inculpatul Mladin Adrian se ridică la suma de 1,090,500 euro. În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unor imobile ce aparţin inculpaţilor Mladin Adrian şi Constantin Marian.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb