Probabil încă doi ani fără listări de companii ale statului

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 14 august 2020

Legea ce prevede interzicerea înstrăinării participaţiilor statului timp de doi ani a fost promulgată ieri de preşedintele Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, ieri, legea ce prevede interzicerea, timp de doi ani, a înstrăinării participaţiilor statului la companiile şi societăţile naţionale, la bănci, cât şi la oricare altă societate la care statul este acţionar, indiferent de cota de participaţie deţinută.

Astfel, listările companiilor de stat la Bursa de Valori Bucureşti, în primul rând a

Hidroelectrica, sunt blocate timp de doi ani, din momentul intrării în vigoare a legii, adică la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

Proiectul, ce a fost iniţiat de PSD şi a trecut în iunie de Camera Deputaţilor, fusese atacat de liberali la Curtea Constituţională, dar judecătorii Curţii au decis că actul normativ este constituţional.

În expunerea motivelor, iniţiatorii proiectului au susţinut că, conform Constituţiei României, statul este obligat să asigure protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, ce sunt reprezentate, între altele, de participaţiile deţinute la companii.

Dar, declararea stării de urgenţă determinată de pandemia de Covid-19, a modificat substanţial regulile după care funcţionează economia românească, atât în plan intern cât şi internaţional.

"În esenţă, valoarea participaţiilor fluctuează într-un ritm şi direcţii greu de anticipat, ceea ce poate duce la pierderi importante pentru acele companii şi societăţi la care statul român deţine participaţii", se arată în expunerea de motive, unde se adaugă: "În mod evident, efectele negative în plan economic determinate de starea de urgenţă şi criza Covid-19 se vor prelungi pe o perioadă mai lungă decât cea raportată strict la durata stării de urgenţă. De aceea este necesar ca măsura interdicţiei să opereze pe o perioadă mai îndelungată, de siguranţă".

De asemenea, se menţionează că, în măsura în care se apreciază că efectele negative ale crizei au încetat, sau că înstrăinarea participaţiilor statului ar fi benefică protecţiei intereselor naţionale în economie, tot printr-un act normativ cu putere de lege, perioada interdicţiei ar putea fi scurtată, dar şi prelungită.

Pe de altă parte, legea prevede ca, tocmai ca urmare a fluctuaţiei fenomenelor economice determinate de criză, statul trebuie să aibă posibilitatea de a dobândi, în oricare dintre modalităţile prevăzute de lege, participaţii la o serie de societăţi din domenii de importanţă strategică, corespunzător perioadei de criză.

"În condiţiile legii, statul român poate dobândi, în oricare dintre modalităţile prevăzute de lege, participaţii la societăţile care desfăşoară activităţi economice în domeniile:

a) producţia şi comercializarea de medicamente, dispozitive medicale, seruri şi vaccinuri, servicii medicale şi paramedicale;

b) industria constructoare de maşini, metalurgică, alimentară, agricultură, silvicultură, exploatarea forestieră;

c) producţia, transportul, distribuţia şi furnizarea de energie electrică şi energie termică;

d) explorarea, exploatarea, extracţia, producţia şi prelucrarea resurselor minerale;

e) transportul, construcţia şi administrarea de infrastructură rutieră, feroviară, navală şi aeriană;

f) captarea, tratarea şi distribuţia apei potabile şi a apei pentru irigaţii;

g) poştă, comunicaţii şi tehnologia informaţiei", se arată în legea tocmai promulgată.

Demersul a fost criticat de actori din piaţa financiară, între care asociaţii precum cea a analiştilor financiar-bancari din România (AAFBR) şi cea a analiştilor CFA (CFA România), Bursa de Valori Bucureşti sau Fondul Proprietatea (FP).

Conform acestora, interzicerea vânzării de pachete minoritare deţinute de stat în companii naţionale pe o perioadă de doi ani va afecta dezvoltarea pieţei locale de capital din ţara noastră, fără a ajuta la recuperarea economiei, după criza provocată de pandemia de Covid-19.

În iunie, Asociaţia Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) şi Asociaţia CFA Romania arătau: "Niciun stat nu se poate dezvolta sustenabil fără o piaţă de capital puternică, lichidă şi diversificată. Listarea pachetelor minoritare în companiile de stat este şi trebuie să fie prioritară din trei motive: dezvoltarea pieţei de capital prin listarea de noi companii, creşterea performanţei acestor companii ca urmare a cerinţelor de guvernanţă corporativă şi venituri în plus la bugetul de stat. Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, care prevede interzicerea «pentru o perioadă de doi ani a înstrăinării participaţiilor statului la companiile şi societăţile naţionale, la bănci, precum şi la orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar, indiferent de cota de participaţie deţinută» poate afecta dezvoltarea pieţei de capital din România şi nu ajută recuperarea economiei în acest an greu încercat de pandemia COVID-19, dar şi în următorii ani".

Asociaţiile susţineau că, listarea unor participaţii minoritare în companiile de stat nu atinge în niciun fel "protejarea intereselor naţionale în activitatea economică", ci, dimpotrivă, oferă un cadru în care companiile respective să devină mai performante, să câştige o vizibilitate sporită pentru mediul de afaceri şi să contribuie la o creştere economică sustenabilă în în ţara noastră.

Singura companie de stat care plănuia o listare în acest an era Hidroelectrica, care a făcut de altfel demersuri solide în acest sens la nivelul conducerii, la mai bine de zece ani de la prima declaraţie de intenţie în acest sens.

De altfel, listarea Hidroelectrica este văzută de o bună parte a comunităţii pieţei noastre de capital drept decisivă pentru intrarea în categoria pieţelor emergente conform MSCI.

Ultima listare a unei companii de stat la Bursa de Valori Bucureşti a fost Electrica, în 2014.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. ”Probabil încă doi ani fără listări de companii ale statului”

    Dacă nu există o DREAPTĂ ADEVĂRATĂ 

    aceasta este consecința ! 

    1. Niște papagali vopsiși în galben

      nu sunt de dreapta 

      sunt de mama lor 

      Niște papagali vopsiți în galben

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb