"ProCredit Bank" a obţinut, anul trecut, un profit net de 1,5 milioane euro, în creştere cu 77% faţă de 2005. Veniturile operaţionale ale băncii au crescut cu 48% faţă de cifrele raportate în 2005, iar activele totale au atins valoarea de 218 milioane euro, ceea ce reprezintă o crestere cu 70% faţă de totalul activelor din 2005 (128 milioane euro).
Michael Kowalski, director general "ProCredit Bank", a declarat că rezultatele obţinute confirmă aşteptările băncii. Domnia sa a mai precizat: "Intenţionăm ca şi în anul 2007 să ne dezvoltăm organic şi chiar dacă nu vom investi masiv în extinderea numărului de locaţii, având previzionate deschiderea a nouă noi sucursale şi agenţii anul acesta, vom pune în continuare foarte mare accent în pregătirea personalului băncii prin traininguri şi cursuri".
Fondurile atrase de la clienţi s-au cifrat la 117 milioane euro, banca înregistrând o creştere de 49% a conturilor active. Numărul conturilor active de economii a crescut cu aproape 99%.
În operaţiunile de creditare, clienţii pricipali ai "ProCredit Bank" au fost microîntreprinzătorii şi întreprinderile mici şi mijlocii, peste 90% din credite fiind acordate acestei categorii.
Numărul de credite a crescut cu 40%, volumul acestora apreciindu-se cu 76,6% anul trecut comparativ cu anul anterior.
Portofoliul de credite agricole a crescut semnificativ, cu 154% ca număr de credite şi cu 192% în volum. "Structura portofoliului nostru de credite, cât şi rezultatele obţinute arată în mod clar orientarea
La sfârşitul lunii decembrie 2006, "ProCredit Bank" avea o reţea formată din 29 de sucursale şi agenţii şi 800 de angajaţi.
"ProCredit Bank" România face parte din Grupul ProCredit, un grup internaţional care operează în prezent în 19 ţări pe 3 continente. Încă de la înfiinţarea băncii, "ProCredit Bank" a beneficiat de suportul acţionarilor ce au fost alături de bancă în ultimii 5 ani şi au fost convinşi că direcţia de abordare a microîntreprinzătorilor şi IMM-urilor este una corectă, cu posibilităţi de dezvoltare în viitor.