Procurorul Emilian Eva a fost arestat pentru 30 de zile

Elena Deacu
Anticorupţie / 10 iulie 2015

Procurorul Emilian Eva a fost arestat, vineri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul în care este acuzat că a vândut peste 200 de tablouri, activitate incompatibilă cu funcţia de magistrat, şi că nu a trecut bunurile în declaraţia de avere.

Decizia Înaltei Curţi nu este definitivă şi poate fi contestată de magistratul ieşean. Măsura este executorie, însă, motiv pentru care procurorul ieşean va fi încarcerat.

Procurorul Emilian Eva a fost reţinut, joi, de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru luare de mită şi spălare de bani, efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia şi fals în declaraţii, iar, vineri a fost prezentat la instanţa supremă cu propunere de arestare preventivă.

Magistraţii anticorupţie îl suspectează pe Eva că a vândut peste 200 de tablouri, activitate incompatibilă cu funcţia de magistrat, şi că nu a trecut bunurile în declaraţia de avere.

Potrivit procurorilor DNA, în mai-iunie 2014, perioadă în care tatăl procurorului Emilian Eva, Ludovic Eva, se afla internat în Spitalul Clinic de Urgenţă "Profesor dr. Nicolae Oblu" din Iaşi, magistratul i-a cerut doctorului cardiolog Dan Tesloianu să facă toate eforturile profesionale "ca să fie bine pentru toată lumea".

Ulterior acestei solicitări, în data de 16 iunie 2014, Emilian Eva a dispus renunţarea la urmărirea penală faţă de medicul cardiolog, care era cercetat penal pentru luare de mită, înşelăciune, purtare abuzivă, fals intelectual, uz de fals şi înşelăciune, întrucât faptele nu există.

Soluţia a fost dispusă la un interval de doar patru zile după ce dosarul i-a fost repartizat procurorului Eva.

Conform anchetatorilor, imediat după ce magistratul a clasat dosarul medicului, în intervalul septembrie 2014 - martie, Emilian Eva a cerut şi a primit diverse bunuri şi foloase necuvenite de la Dan Tesloianu.

"Astfel, la solicitările numitului Eva Emilian, în lunile decembrie 2014 - martie 2015, Tesloianu Nicolae Dan i-a furnizat numitului Eva Emilian un număr de 52 de tablouri, respectiv cinci tablouri, iar acesta din urmă a intermediat tranzacţionarea tablourilor susmenţionate martorului Mardarasevici Gabriel, percepând un comision de 13.000 de euro, respectiv 3.000 de euro. În acelaşi interval, şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, Eva Emilian a pretins şi primit de la Tesloianu Nicolae Dan, la un preţ subevaluat, lucrarea «Peisaj mediteraneean», executată de R.Negelly, pentru care a plătit suma de 1.000 de lei, în loc de valoarea de piaţă de 2.000 de lei", conform documentelor procurorilor anticorupţie.

Sursa menţionată adaugă faptul că, în decembrie 2014, Eva i-a cerut lui Tesloianu să identifice un nou lot de tablouri pe care vroia să le cumpere şi să le revândă. Procurorul avea, în acest sens, 20.000 de euro, sumă de bani pe care o împrumutase de la Giani Canschi, martor în acest dosar.

"Tesloianu s-a conformat şi a negociat cu numitul Vijulan Sorin achiziţionarea unui număr de 12-13 tablouri, contra sumei de 15.000 de euro. Ulterior, inculpatul Eva Emilian i-a spus că tablourile sunt false şi i-a cerut în cuantumul celor 20.000 de euro, pe care susţinea că trebuie să-i returneze, alte cinci tablouri valoroase din colecţia proprie, pe care a precizat că i le va remite soţiei martorului Giani Canschi", potrivit documentelor anchetatorilor DNA.

Mai mult, Eva nu a restituit nici până în prezent suma de 20.000 de euro luată cu împrumut, obţinând astfel de la medicul cardiolog, în mod necuvenit, picturi cu o valoare de piaţă de 20.000 de euro.

Procurorii au ajuns şi la concluzia că Emilian Eva a cerut pretins şi primit de la Dan Tesloianu un tablou intitulat "Natură statică cu ceşti" de Vasile Popescu şi un tablou "Natură statică cu statuetă de abanos" de Dimitrie Berea.

"În data de 12 ianuarie 2015, Eva Emilian a făcut demersuri la Ministerul Culturii - Direcţia Judeţeană pentru Cultură Iaşi, a obţinut un Certificat de export definitiv din care rezulta, în mod neadevărat, că proprietarul tabloului semnat de Dimitrie Berea, ar fi fost fiica acestuia, Eva Bianca Mădălina şi a trimis tabloul, împreună cu alte două tablouri, în Regatul Unit al Marii Britanii în vederea valorificării acestora", potrivit aceloraşi surse.

Procurorii anticorupţie susţin că, în perioada august 2014- iunie 2015, Emilian Eva a tranzacţionat sau a intermediat tranzacţionarea unui număr de peste 200 de picturi, cu o valoare de piaţă de aproximativ 300.000 de euro, deşi calitatea de magistrat este incompatibilă cu efectuarea actelor de comerţ.

Sursele citate au precizat că, în perioada noiembrie 2014 - aprilie 2015, Emilian Eva a achiziţionat, de la diverse persoane, 94 de tablouri, unele semnate de pictori români sau străini bine cotaţi pe piaţa de artă din România, pe care, în mod direct sau prin intermediari, le-ar fi lăsat în custodie spre evaluare la Casa de licitaţie Ara Art din Bucureşti. Dintre aceste opere de artă, 16 tablouri, semnate sau executate de pictorii Ziffer Sandor, Nicu Enea, Piliuţă Constantin, A. Popp, Oszcar Nagy, Thorma Janos şi Aurel Ciupe, au fost evaluate la 81.600 de euro.

Totodată, în perioada ianuarie - februarie 2015, Emilian Eva ar fi postat, prin intermediari, spre vânzare, pe site-ul olx.ro, cu menţiunea "tablouri originale/expertizate", 34 de opere de artă presupus a fi semnate sau executate, printre alţii, de pictorii Octav Băncilă, Tibor Erno, Lucian Grigorescu, Alexandru Ciucurencu, Samuel Mutzner, Jean Cheller, Sion Theodorescu, Ludovic Basarab, Ştefan Pelmuş, Constantin Piliuţă, Mircea Ciobanu, Constantin Stahi, Max Herman Maxy, Sabin Bălaşa şi Jean Steriadi, solicitând suma totală de 51.800 de euro.

Din datele deţinute de anchetatori mai rezultă că, în perioada 4 februarie - 22 iunie, Emilian Eva ar fi achiziţionat sau a dus tratative în vederea achiziţionării de la diverse persoane sau galerii de artă, a cerut evaluări de la persoane cu expertiză în domeniu, a restaurat, apelând la diverşi pictori sau restauratori, şi a valorificat sau a încercat să valorifice aproximativ 97 de tablouri, dintre care 12 au fost evaluate, de către Eva şi intermediari, la sumele de 84.500 de euro, 95.000 de lire sterline şi 7.500 de lei, au precizat sursele citate.

"Din analiza declaraţiei de avere pe anul 2015, dată pe propria răspundere, a rezultat faptul că, inculpatul Eva Emilian a făcut în cuprinsul ei menţiuni necorespunzătoare adevărului care sunt în totală contradicţie cu situaţia de fapt descrisă mai sus", susţin procurorii.

Magistratul ieşean a venit joi după-amiază la DNA, fiind citat în acest dosar. După ce l-au audiat, procurorii au luat măsura reţinerii sale.

Procurorii anticorupţie l-au mai audiat, şi pe 25 iunie, pe magistratul Emilian Eva, după ce biroul acestuia de la Parchetul Tribunalului Iaşi şi locuinţa sa au fost percheziţionate. La finalul audierii lui Emilian Eva, anchetatorii au luată măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Secţia pentru procurori a Consiliului Superioar al Magistraturii (CSM) a încuviinţat, joi, reţinerea şi arestarea preventivă a procurorului Emilian Eva.

Emilian Eva, fost procuror la DNA Iaşi, în prezent procuror la Parchetul Tribunalului Iaşi, a devenit cunoscut după ce l-a trimis în judecată, în decembrie 2008, pe Dan Voiculescu, condamnat în baza probatoriului la 10 ani de închisoare.

În octombrie 2014, procurorul Emilian Eva a fost sancţionat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), cu diminuarea indemnizaţiei cu 20 la sută pe o perioadă de cinci luni, pentru modul în care a anchetat un dosar de corupţie al unor interlopi ieşeni. Prin aceeaşi decizie a fost sancţionat disciplinar şi procurorul Sorin Mihail Călin, care a primit un avertisment.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb