Compania petrolieră britanică BP Plc, cea mai mare din Europa, şi-a diminuat producţia de ţiţei şi gaze în perioada octombrie-decembrie 2005, pentru al doilea trimestru consecutiv, din cauza pagubelor suferite la diviziile sale din SUA, în urma uraganelor ce s-au abătut asupra Golfului Mexic. Producţia realizată de BP în ultimul trimestru din 2005 a fost de aproape 4,01 milioane de barili echivalent ţiţei pe zi, cu 2,2% mai mică decît cea de 4,1 milioane de barili realizată în ultimele trei luni din 2004. Analiştii preconizau o producţie mai mare, de 4,04 milioane de barili echivalent ţiţei pe zi. Amintim că, în trimes-trul al treilea din 2005, producţia companiei britanice a scăzut cu 2,1%. Acesta a fost primul declin trimestrial raportat de BP în ultimii doi ani.
În ceea ce priveşte platforma Thunder Horse, operată de BP în SUA, aceasta nu şi-a reluat activitatea la finele anului trecut, aşa cum planifica societatea, iar procesul de producţie din zonă nu va reveni la normal prea curînd. În plus, reparaţiile efectuate la o rafinărie din Texas au durat mai mult decît se aştepta. De menţionat că, în ultimul trimestru din 2005, închiderea rafinăriei şi pagubele de pe platforma amintită au generat companiei costuri de 900 de milioane de dolari.
Directorul executiv al societăţii, John Browne, derulează un program de căutare de noi zăcăminte. În acest sens, compania a început să foreze, luna trecută, în Marea Caspică.