Profitul Transgaz s-a majorat de aproape patru ori, în perioada ianuarie-septembrie

A.I.
Piaţa de Capital / 15 noiembrie 2024

Profitul Transgaz s-a majorat de aproape patru ori, în perioada ianuarie-septembrie

Tarifele aferente transportului volumetric şi cele de rezervare de capacitate au fost mai mari, în vreme ce cantităţile de gaze transportate şi capacităţile rezervate s-au diminuat

Transgaz (TGN) a obţinut, în primele trei trimestre ale anului, un profit net consolidat de 144,2 milioane lei, cu 273% peste cel din acelaşi interval al anului trecut, în vreme ce veniturile din exploatare s-au ridicat la 1,5 miliarde lei, în creştere cu 37%, conform raportului transportatorului de gaze naturale publicat, ieri, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

În perioada 1 ianuarie 2024 - 30 septembrie 2024, societatea Vestmoldtransgaz din Republica Moldova a prestat servicii de livrare a gazului natural în valoare de 105,7 milioane lei, potrivit documentului.

La nivel individual, veniturile din activitatea de exploatare (înainte de activitatea de echilibrare şi de construcţii) s-au majorat cu 28%, până la 1,39 miliarde lei, cele aferente activităţii de transport intern ridicându-se la 1,27 miliarde lei, în creştere cu 43% faţă de cele din primele nouă luni ale anului trecut.

Potrivit companiei, în perioada 1 octombrie 2021 - 30 septembrie 2023 tarifele de transport gaze naturale nu au fost actualizate, fiind aplicabile cele aprobate printr-un ordin ANRE corespunzătoare unui venit reglementat de 1,04 miliarde lei. Începând cu data de 1 octombrie 2023 sunt aplicabile tarifele de transport gaze naturale aprobate printr-un ordin din mai 2023. Astfel, venitul reglementat aprobat aferent transportului gazelor naturale în perioada 1 octombrie 2023 - 30 septembrie 2024 este de 1,65 miliarde lei, potrivit raportului.

Veniturile obţinute de companie din rezervarea de capacitate în primele nouă luni ale anului au fost mai mari cu 337,8 milioane lei, pe fondul: (i) tarifului de rezervare a capacităţii mai mare cu 1,73 lei/MWh, cu influenţă pozitivă de 434,6 milioane lei; (ii) capacităţii rezervate mai mică cu 19,7 milioane MWh, cu influenţă negativă de 43,8 milioane lei.

Veniturile obţinute din componenta volumetrică au fost mai mari cu 46,9 milioane lei, pe fondul: (i) tarifului de transport volumetric mai mare cu 0,52 lei/MWh, cu influenţă pozitivă de 51,5 milioane lei; (ii) cantităţii de gaze transportate mai mică faţă 30 septembrie 2023 cu 4,06 milioane MWh, cu o influenţă negativă de 4,5 milioane lei.

Cheltuielile de exploatare (înainte de activitatea de echilibrare şi de construcţii) s-au ridicat la 1,27 miliarde lei, cu 14% peste cele din primele nouă luni ale anului trecut, în vreme ce rezultatul din exploatare a fost de 114,7 milioane lei, faţă de o pierdere de 0,36 milioane lei în primele nouă luni ale anului trecut.

Statul Român, prin Secretariatul General al Guvernului, deţine 58,5% din transportatorul de gaze, a cărui evaluare bursieră se ridică la 4,5 miliarde lei.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb