Vremea va fi vântoasă în cea mai mare parte a ţării, dar deosebit de caldă pentru această dată. Pe parcursul zilei vântul va avea intensificări în toată ţara, cu viteze de 50-60 km/h şi local de 65-70 km/h; în judeţele din vestul şi estul teritoriului vor fi intervale cu intensificări puternice ale vântului, în general rafale de 70-85 km/h. În zona montană înaltă, la altitudini mai mari de 1700 m, rafalele vor depăşi 90-120 km/h; noaptea vor mai fi intensificări doar la munte, cu viteze de 90-100 km/h la altitudini mari. Cerul va avea înnorări, temporar accentuate mai ales ziua, când vor fi averse în Banat, Crişana, Maramureş şi Transilvania, local în Oltenia, Muntenia şi Moldova şi izolat în Dobrogea. Pe alocuri ploile vor fi însoţite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi posibil vijelii, iar mai ales la munte şi în nord-vest, cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp. Izolat vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 14 şi 25 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 1 grad în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 11-12 grade pe litoral.
• Prognoza pentru Bucureşti
Vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată, dar şi vântoasă pe parcursul zilei, când vor fi viteze în general de 50-55 km/h. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate mai ales după-amiaza şi seara, când vor fi averse, posibil însoţite de descărcări electrice. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade, iar cea minimă va fi de 7-9 grade.
Opinia Cititorului