Vremea se va răci semnificativ. Temperaturile maxime se vor încadra între -3 grade în nordul şi centrul Moldovei şi 10 grade în jumătatea de vest a Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între -12 şi 0 grade, cu cele mai scăzute valori în Maramureş, estul Transilvaniei şi jumătatea de nord a Moldovei, unde local va fi ger. Cerul va fi noros în regiunile sudice şi sud-estice, temporar noros în centru şi est şi variabil în rest. Pe parcursul zilei vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare în sudul şi estul Transilvaniei şi local în Moldova şi la munte; în Muntenia şi local în Oltenia şi Dobrogea la început vor fi ploi şi lapoviţă, apoi doar ninsori, iar izolat se va depune polei. Noaptea va ninge în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, pe alocuri în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi izolat în centrul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări ziua în regiunile vestice, dar mai ales în cele estice şi sud-estice, cu viteze în general de 50-65 km/h. În nord-estul şi estul Munteniei, nordul Dobrogei şi local în Moldova, temporar va ninge viscolit, iar vizibilitatea va scădea sub 100 m. Pe suprafeţe mici, dimineaţa, va fi ceaţă.
• Prognoza pentru Bucureşti
Vremea se va răci semnificativ şi va fi închisă. În prima parte a intervalului vor fi precipitaţii slabe mixte, iar noaptea temporar va ninge slab şi se va depune strat de zăpadă de 1-3 cm. Vântul va sufla moderat ziua şi slab noaptea. Temperatura maximă va fi de 1-3 grade, iar cea minimă între -4 şi -2 grade.
Opinia Cititorului