Investiţiile care vizează monumentele istorice sunt investiţii în viitorul cultural. Un proiect ce vizează determinarea vechimii bisericilor de lemn din Sălaj prin investigaţii dendrocronologice este derulat, în acest an, de către Asociaţia ARHAIC, cu susţinerea financiară a Ordinul Arhitecţilor din România, din Timbrul de arhitectură. Conform asociaţiei: "Începând din primăvară, pe parcursul acestui an, Asociaţia ARHAIC desfăşoară un proiect cultural cu o componentă pronunţată de cercetare - proiect intitulat 'Investigaţii dendrocronologice la biserici de lemn din Sălaj'. Motivaţia realizării acestui proiect este aceea că, din perspectiva noastră, este important să cunoaştem cât mai exact vechimea acestor edificii de cult din lemn, pentru a le pricepe mai bine şi pentru a surprinde cât mai fidel valoarea lor de patrimoniu, adică importanţa lor în înţelegerea societăţii şi culturii unei regiuni, respectiv pentru a pune calităţile lor intrinseci într-un context evolutiv şi istoric adecvat". Referindu-se la vechimea construcţiilor de lemn din zona Sălajului, în manuscrisul său din anii '70, Leontin Ghergariu preciza că "datarea construirii bisericilor vechi, şi în special a celor de lemn, este extrem de anevoioasă" şi că trăsăturile lor stilistice "nu ne ajută la stabilirea vechimii construcţiilor". Asociaţia ARHAIC a mai informat: "E drept, pasionatul cercetător Leontin Ghergariu nu a avut la îndemână o metodă ştiinţifică care să-i permită investigarea vârstei unor astfel de construcţii. Astfel, în ciuda subiectivităţii unor astfel de aprecieri de vechime, o serie de informaţii mai mult sau mai puţin corecte, păstrate doar în memoria comunităţilor, ce nu au fost întărite prin pisanii, inscripţii sau documente istorice, au ajuns să fie considerate drept reale, preluate în practica curentă, unele dintre acestea regăsindu-se chiar şi în datările cuprinse în Lista Monumentelor Istorice". Acest proiect cultural cu o componentă pronunţată de cercetare este susţinut de Ordinul Arhitecţilor din România din Timbrul de arhitectură. Parteneri în cadrul acestui program sunt: Episcopia Sălajului, Laboratorul de Biometrie Forestieră, Facultatea de Silvicultură, Universitatea Ştefan cel Mare, Suceava, Facultatea de Istorie şi Filosofie, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, Facultatea de Arhitectură şi Urbanism, Universitatea Politehnica Timişoara, Ordinul Arhitecţilor din România, Filiala Teritorială Transilvania, Asociaţia Biserici Înlemnite. Succesul acestui demers poate duce la extinderea sa.
Proiect cultural pentru bisericile de lemn
O.D.
Ziarul BURSA #Cultură / 27 septembrie 2023
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.09.2023, 12:43)
Nu sunt mai vechi de 300 de ani, că le tot ardeau luminile civilizației universale - ungurii și austriecii, cu binecuvântarea bisericilor lor deținătoare de adevăr - catolică și protestante.