Proiect de lege 5G - interes extrem de mare şi solicitări de retragere a proiectului de lege

F.A.
Miscellanea / 27 august 2020

Proiect de lege 5G - interes extrem de mare şi solicitări de retragere a proiectului de lege

La începutul săptămânii a avut loc o dezbatere publică asupra proiectului de lege care va reglementa dezvoltarea 5G în România. Dezbaterea a fost organizată de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, cel care a şi lansat în consultare publică proiectul de lege, la debutul lunii august.

1310 persoane au prezentat o opinie Ministerului pe marginea proiectului, cu diferite sugestii şi propuneri de modificare. Proiectul a ridicat, de altfel, controverse de la bun început, una dintre principalele critici aduse acestuia fiind absenţa realizării unui studiu de impact, în condiţiile în care vorbim de un act normativ care va avea un impact extrem de larg, pe termen lung. 63% din persoanele care au luat cuvântul în cadrul dezbaterii au cerut retragerea proiectului, un procent şi mai mare, de 80%, opininând că este nevoie de evaluarea atentă a impactului şi creşterea perioadei de consultare.

Asociaţia Operatorilor Mobili din România (AOMR) a tras un semnal de alarmă prin reprezentantul său, Liviu Popescu, care a subliniat că cerinţele impuse operatorilor cu efect imediat după eventuala intrare în vigoare a legii, în condiţiile în care calendarul de autorizare a furnizorilor care va avea o durată de până la 4 luni, poate conduce la apariţia unei perioade de discontinuitate în furnizarea serviciilor de telecomunicaţii.

Marius Săcean, directorul direcţiei juridice din cadrul ANCOM, a spus că instituţia se va gândi la această problemă ridicată de operatorii de telefonie mobilă. El a mai declarat că este evident că proiectul nu implementează toate instrumentele tool box-ului european, unele existând deja, iar altele urmând să fie implementate, părerea sa fiind că proiectul vine mai mult în completarea tool box-ului european. Marius Săcean a menţionat că problemele legate de concurenţă, de tratate internaţionale sau problemele constituţionale, ridicate şi în cadrul dezbaterii, vor fi analizate de ministerele de specialitate.

Conform proiectului de lege, utilizarea de tehnologii, echipamente şi programe software în cadrul infrastructurilor informatice şi de comunicaţii de interes national, precum şi în reţelele 5G, cu excepţia terminalelor folosite de utilizatorii finali, va fi condiţionată de obţinerea de către producători a unei autorizări. Această autorizare se va acorda prin decizie a primului ministru, în baza unui aviz conform al Consiliului Suprem de Apărare al Ţării, iar în cazul în care avizul CSAT va fi negativ, solicitarea de autorizare va fi respinsă prin decizia premierului.

(C)

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb