Dotări de peste 9 milioane de lei în şcolile din judeţul Buzău urmează să fie făcute în perioada următoare. Anunţul a fost făcut de reprezentanţii Consiliului Judeţean, potrivit cărora Buzăul a atras această sumă prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Componenta C15, "Educaţie".
"Consiliul Judeţean Buzău este beneficiar al fondurilor nerambursabile pentru implementarea proiectului «Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru unele unităţi de învăţământ preuniversitar, precum şi a unor unităţi conexe din Judeţul Buzău». Valoarea totală a proiectului este de 9.209.683,41 lei, cu TVA inclusă, din care valoarea totală a finanţării nerambursabile din PNRR este de 9.185.883,41 lei, cu TVA inclusă", se arată în comunicatul de presă emis de Consiliul Judeţean Buzău.
Obiectivul specific al proiectului constă în dotarea, în decurs de 18 luni, cu mobilier, material didactic şi echipamente digitale a şapte unităţi de învăţământ din judeţul Buzău.
Petre Emanoil NEagu, preşedintele CJ Buzău: "Obiectivele generale ale apelului sunt: transformarea digitală a şcolilor care aparţin reţelei de învăţământ profesional şi tehnic şi facilitarea învăţării online; echiparea atelierelor de practică din unităţile de învăţământ profesional şi tehnic; asigurarea infrastructurii şi resurselor tehnologice necesare pentru unităţile de învăţământ preuniversitar, cu accent pe zonele defavorizate, permiţând accesul elevilor la tehnologie prin laboratoare informatice şi echipamente dedicate; asigurarea dotărilor necesare pentru îndeplinirea standardelor de calitate în sălile de clasă şi în laboratoarele/atelierele şcolare, inclusiv a dotărilor şi echipamentelor educaţionale specializate pentru elevii defavorizaţi şi elevii cu cerinţe educaţionale special".
Practic, cu banii obţinuţi prin PNRR vor fi amenajate au dotate 4 laboratoare de informatică cu echipamente digitale; 111 săli de clasă/grupă din unităţi de învăţământ preuniversitar/ săli pentru activităţi extraşcolare din unităţile conexe, cu echipamente digitale pentru organizarea învăţării în mediul virtual; 110 săli de clasă/grupă din unităţi de învăţământ preuniversitar/săli pentru activităţi extraşcolare din unităţile conexe, cu mobilier şi materiale didactice; 3 laboratoare de ştiinţe din unităţi de învăţământ preuniversitar dotate cu mobilier specific, materiale didactice specifice si echipamente digitale;19 cabinete şcolare din unităţi de învăţământ preuniversitar/unităţi conexe (cabinete pe discipline, cabinete de asistenţă psihopedagogică, săli de sport) cu mobilier şi materiale sportive, inclusiv echipamente digitale; 3 ateliere de practică cu materiale, echipamente didactice si echipamente digitale.
Beneficiari proiectului sunt şapte unităţi de învăţământ din judeţul Buzău, respectiv Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere Buzău, Liceul Tehnologic Special pentru Copii cu Deficienţe Auditive Buzău, Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Buzău, Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Râmnicu Sărat, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Buzău (CJRAE), Palatul Copiilor Buzău şi structurile sale, cluburile copiilor din judeţul Buzău, precum şi Comuna Lopătari pentru Liceul Tehnologic Lopătari.
Durata de implementare a proiectului este de 18 luni, respectiv iulie 2023 - decembrie 2024.