PROIECTUL DE MODIFICARE A NORMELOR RCA  ASF îi nemulţumeşte pe brokerii din asigurări

IOANA POPA
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 19 august 2014

ASF îi nemulţumeşte pe brokerii din asigurări

UNSICAR: "Unele dintre propunerile ASF încalcă prevederile Legii Concurenţei"

"Bugetul de stat va pierde venituri de peste 50 milioane lei, iar cel al ASF se va diminua cu aproximativ 2 milioane de lei"

Unele dintre propunerile ASF, incluse în proiectul de modificare a normelor RCA, încalcă prevederile Legii Concurenţei şi, dacă vor fi adoptate în forma actuală, vor produce efecte negative asupra consumatorilor şi nu vor rezolva principalele probleme ale pieţei RCA, consideră reprezentanţii UNSICAR (Uniunea Naţională a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări din România). În opinia oficialilor Uniunii, plafonarea comisionului de intermediere pentru brokeri la 10%, coroborată cu efectul scăderii procentului de intermediere pe piaţa RCA, va avea în realitate un efect de bumerang, va limita şi va conduce, în fapt, la creşterea costurilor administrative şi de distribuţie ale asigurătorilor.

Oficialii UNSICAR susţin că gradul de cuprindere în asigurarea RCA ar putea scădea semnificativ, dacă intermedierea nu va mai putea fi susţinută în baza comisionului de 10%.

În prezent, brokerii intermediază cel puţin 70% din piaţa RCA, dar dacă se se iau în calcul şi agenţii, subscrierile pieţei RCA prin intermediari depăşesc, probabil, nivelul de 80%, mai susţin reprezentanţii UNSICAR, adăugând că o situaţie similară este întâlnită pe segmentul asigurărilor obligatorii pentru locuinţe, unde gradul de cuprindere în asigurare se ridică, în prezent, la apoximativ 18%, deşi legea a fost adoptată în anul 2008, iar PAID a devenit funcţional la jumătatea anului 2010. Conducerea UNSICAR precizează: "Mediul rural şi oraşele cu mai puţin de 100.000 de locuitori ar putea rămâne fără o ofertă de servicii de asigurări, întrucât aceste zone sunt acoperite, în prezent, într-o proporţie foarte mică de distribuţia directă a companiilor de asigurări. În aceste localităţi, distribuţia de RCA este realizată preponderent de intermediari. Mai mult, scăderea gradului de cuprindere în asigurarea RCA, sub limita minimă impusă de legislaţia europeană şi de Convenţia Carte Verde, va atrage sancţionarea României şi excluderea din sistemul Carte Verde ».

În opinia UNSICAR, impactul financiar negativ al plafonării comisionului de intermediere asupra cifrei de afaceri a companiilor de brokeraj va fi de circa 30%: « Nicio industrie nu poate absorbi un asemenea şoc, iar pierderile de consecinţă vor fi sistemice pentru întreaga piaţă de asigurări, pentru că o astfel de măsură poate induce falimente în piaţa de brokeraj şi pierderi semnificative din prime pentru asigurători. Reducerea afacerilor brokerilor cu activitate în zona de retail va genera scăderea pieţei de asigurări şi în celelalte linii importante de produse pentru persoane fizice: casco, locuinţe, asigurări de călătorie etc ». Potrivit estimărilor UNSICAR, comisionul mediu pentru intermedierea RCA se situează, în prezent, în intervalul 18-20%.

Plafonarea comisionului de intermediere ar determina, în opinia UNSICAR, ca aproximativ 25.000 de oameni - angajaţi sau colaboratori ai brokerilor de asigurări specializaţi în retail - să rămână fără locuri de muncă, în urma scăderii bruşte a veniturilor brokerilor cu 40-50% faţă de nivelul actual. Bugetul de stat va pierde, în opinia UNSICAR, venituri de peste 50 milioane lei, iar cel al ASF se va diminua cu aproximativ 2 milioane de lei, din taxa de funcţionare datorată de brokeri pentru această linie de asigurare.

UNSICAR spune că o măsură similară de plafonare a comisionului de intermediere a fost adoptată de fosta Comisie de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) în anul 2008, dar autoritatea a abrogat-o după un an de zile, din cauza ineficienţei sale şi a încălcării unor principii privitoare la libertatea contractuală, care a generat consecinţe extrem de grave în planul raporturilor create între asigurători şi brokeri.

UNSICAR: "Decontarea primelor către asigurători, realizată în 24 de ore, faţă de 15 zile - imposibil de pus în practică"

Propunerea ASF ca decontarea primelor către asigurători să fie realizată în 24 de ore, faţă de 15 zile, în prezent, nu poate fi pusă în practică de către operatorii din piaţă, susţin oficialii UNSICAR, întrucât respectarea acestei obligaţii este imposibil de realizat din punct de vedere logistic şi operaţional. « Transferul de bani de la broker către asigurător trebuie realizat în paralel cu transferul informaţiilor legate de subscrieri şi anulări de poliţe, confirmat de documentele de evidenţă - poliţe, borderouri, documente justificative şi situaţiile specifice solicitate de fiecare asigurător. În absenţa acestor documente, conturile de prime nealocate ale asigurătorilor ar creşte foarte mult, ceea ce ar produce haos în piaţa RCA - neconfirmări ale poliţelor în timp optim, pagubitii vor trebui să facă faţă unor mari întârzieri la constatarea şi recuperarea pagubelor », susţin reprezentanţii UNSICAR .

Fosta CSA a introdus o măsură similară în anul 2011, prin care obliga intermediarii să realizeze decontarea primelor către asigurători în termen de 5 zile, dar din cauza nefuncţionalităţii şi a problemelor generate, a revenit asupra deciziei şi a abrogat-o, a mai precizat UNSICAR.

UNSICAR solicită ASF excluderea obligativităţii asigurătorilor de instrumentare a daunelor doar cu propriii angajaţi

UNSICAR consideră că proiectul ASF ar trebui să se axeze în principal pe creşterea calităţii procesului de regularizare a daunelor şi a solicitat autorităţii excluderea din reglementările actuale a obligativităţii asigurătorilor de instrumentare a daunelor doar cu propriii angajaţi şi introducerea posibilităţii ca daunele să poată fi constatate şi evaluate de experţii independent existenţi pe întreg teritoriul României sau de asigurătorul păgubitului de RCA. "Estimăm că în situaţia în care dauna RCA ar putea fi constatată şi evaluată de propriul asigurător RCA, un procent important de clienţi ar renunţa la criteriul exclusiv de decizie «preţ» şi ar analiza şi aspectele calitative ale relaţiei cu asigurătorul RCA. În acest fel, piaţa ar avea un stimulent important de auto-reglare", au argumentat brokerii la întâlnirea cu preşedintele ASF.

Brokerii de asigurare au precizat, în cadrul unei întîlniri cu oficialii ASF, că unele din prevederile propuse de ASF pentru piaţa RCA pot induce risc sistemic, cum ar fi scăderea rapidă şi abruptă a pieţei de brokeraj de asigurare, generarea unui impact negativ asupra distribuţiei prin intermediari a asigurărilor facultative, creşterea riscului reputaţional. În opinia UNSICAR, principalele probleme ale pieţei RCA sunt legate de nivelul neadecvat al primelor de asigurare cu cel al riscurilor asumate de către asigurători (dauna medie pentru pagube materiale a urcat constant în ultimii şase ani, iar despăgubirile pentru vătămări corporale au crescut exploziv, în ultimii doi ani), în timp ce decizia de cumpărare a consumatorilor este fundamentată în exclusivitate pe preţ.

Nivelul solvabilităţii asigurătorilor avizaţi să practice asigurarea RCA va urca la 1,3, faţă de 1, cât este în prezent

O altă cerinţă din proiectul de modificare a normelor RCA este legată de nivelul solvabilităţii asigurătorilor avizaţi să practice asigurarea RCA, care va urca la 1,3 faţă de 1, cât este în prezent, susţin specialişti din asigurări, care adaugă că nivelul de lichiditate al asigurătorilor va trebui să crească cel puţin cu 30% pentru a putea primi autorizare pentru vânzarea poliţelor RCA. Reprezentanţii pieţei de asigurări mai arată că această nouă prevedere va avea ca efecte imediate, pe de o parte, scăderea numărului de asigurători care vor putea vinde RCA, iar pe de altă parte, este posibil ca tarifele poliţelor să urce semnificativ până la sfârşitul acestui an, pentru a asigura lichiditatea necesară încadrării în marja de solvabilitate cu începere de la 1 ianuarie 2015, când va intra în vigoare reglementarea propusă de supraveghetor.

Potrivit raportului ASF, la sfârşitul anului trecut, doar 6 asigurători aveau un grad de solvabilitate de peste 1,5, iar 16 asigurători aveau un nivel cuprins între 1,05 şi 1,5. Trei dintre companiile cu prezenţă semnificativă pe piaţa RCA - Astra, Euroins şi Carpatica nu îndeplineau cerinţele minime de capital, la finalul anului trecut.

La începutul lunii mai, Mişu Negriţoiu, preşedintele ASF, afirma că pieţele RCA şi Casco au fost deformate şi trebuie reinstalate. Cele mai mari nereguli identificate de autoritate pe zona RCA au fost legate de constituirea rezervelor, de estimarea riscurilor şi de nivelul scăzut al lichidităţii, care a afectat solvabilitatea unor companii cu activitate pe segmentul RCA, potrivit lui Negriţoiu. Acesta preciza că inclusiv unele modele de business trebuie controlate, întrucât problemele identificate reprezintă efectele unui management defectuos.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb