Proprietarul lanţului hotelier Phoenicia, Mohammad Murad, a fost numit preşedinte al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, la Conferinţa naţională a patronatului, ce a avut loc la finele lui iunie, informează FPTR.
De asemenea, au fost aleşi şi un prim-vicepreşedinte şi opt vicepreşedinţi, pe criterii regionale, şi în acelaşi timp au fost validaţi cinci vicepreşedinti, aceştia fiind preşedinţii asociaţiilor patronale naţionale şi teritoriale. La propunerea lui Nicu Rădulescu, preşedintele Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR), a fost ales cu unanimitate de voturi în funcţia de preşedinte de onoare Vasilescu Daniel.
Principalele obiective propuse de Mohammad Murad şi noua echipă de conducere a FPTR sunt unificarea patronală în turism, sprijinirea şi promovarea turismului din România, schimbarea mentalităţii actuale şi invitarea autorităţilor de resort la discuţii, relansarea industriei turistice din România, modernizarea structurii FPTR-ului prin modificarea statutului acesteia, depunerea tuturor diligenţelor pentru ca FPTR să devină lider de imagine al industriei turis-mului din Româ-nia şi să aibă o prezenţă activă în toate mediile de promovare, în special în mass-media şi Internet, accesarea de fonduri europene în beneficiul membrilor FPTR, colaborarea activă cu Minis-terul de Resort şi autorităţile locale, dar şi cu celelalte instituţii ale statului care influenţează direct sau indirect activitatea de turism.