PROPUNERE A AUTORITĂŢII FINANCIARE BRITANICE Norme noi pentru listarea companiilor din tehnologie pe bursa londoneză

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 7 iulie 2021

Norme noi pentru listarea companiilor din tehnologie pe bursa londoneză

FCA vrea să fie permis acţionariatul de clasă duală în cazul companiilor inovatoare, în primii cinci ani de la listarea pe segmentul premium al pieţei londoneze

Autoritatea mai urmăreşte reducerea cotei de acţiuni care trebuie pusă la dispoziţia publicului la 10%, de la 25%

Autoritatea de supraveghere financiară a Marii Britanii a propus, săptămâna aceasta, măsuri care să faciliteze listarea companiilor tehnologice la Bursa din Londra (London Stock Exchange - LSE), în vederea consolidării capacităţii acesteia de a concura cu pieţele rivale din New York şi Uniunea Europeană, după Brexit.

Potrivit Reuters, Autoritatea de Conduită Financiară (FCA) a propus să fie permis acţionariatul de clasă duală în cazul companiilor inovatoare, adesea conduse de fondatori, în primii cinci ani de la listarea pe segmentul premium al Bursei de Valori din Londra.

"Am spus în mod clar, în propunerea noastră, că nu vom permite mijloace artificiale de prelungire a perioadei de cinci ani", a menţionat FCA.

Acţiunile cu structură duală le permit fondatorilor de companii să menţină controlul în detrimentul acţionarilor obişnuiţi şi sunt populare în New York şi Amsterdam.

Aceste titluri sunt deja disponibile în Londra pe segmentul standard, dar grupurile care acţionează pentru drepturile acţionarilor şi care susţin conceptul "o acţiune, un vot" se opun introducerii lor pe segmentul premium londonez, unde sunt listate companii de top.

FCA a propus, de asemenea, reducerea cotei de acţiuni care trebuie pusă la dispoziţia publicului (free-float) la 10%, de la 25%.

Conform propunerii FCA, cerinţa privind capitalizarea minimă de piaţă - atât pentru segmentul premium, cât şi pentru cel standard -, în cazul societăţilor comerciale obişnuite, va fi crescută la 50 de milioane de lire sterline (69 de milioane de dolari) de la 700.000 de lire sterline.

Reducerea free-float-ului odată cu majorarea cerinţei de capitalizare minimă ar pune Londra în linie cu bursele din New York şi din alte părţi ale lumii, notează Reuters.

Capitalul atras la nivel mondial prin listări a crescut cu 42% anul trecut, faţă de 2019, o mare parte a creşterii provenind din Statele Unite şi China, în timp ce ponderea Marii Britanii în IPO-urile globale a scăzut semnificativ în ultimii ani, atrage atenţia FCA.

"Astăzi, acţionăm asertiv ca să satisfacem nevoile unei pieţe în evoluţie", spune Clare Cole, directorul de supraveghere a pieţei din cadrul FCA, menţionând: "Propunerile noastre ar trebui să aibă ca rezultat o gamă mai largă de listări în Marea Britanie şi o alegere tot mai mare a pieţei londoneze de către investitori, în timp ce vom continua să asigurăm niveluri adecvate de protecţie a investitorilor".

LSE a informat că propunerile FCA sunt cruciale pentru ca Marea Britanie să rămână unul dintre centrele financiare de top din lume.

Propunerile FCA provin dintr-o revizuire (susţinută de guvern) a regulilor de listare propuse de Jonathan Hill, fost şef al Camerei Lorzilor şi ex-comisar european pentru stabilitate financiară. În aprilie anul acesta, politicianul conservator Jonathan Hill recomanda revizuirea actualelor reguli de listare ale LSE, îndemnând autorităţile de reglementare britanice să permită acţionariatul de clasă duală, în baza căruia societăţile ar putea emite "două sau mai multe clase de acţiuni" cu drepturi de vot diferenţiate. De exemplu, multe companii din SUA - inclusiv Alphabet Inc. (deţinătorul Google), Facebook Inc., Ford Motor Co. şi Berkshire Hathaway Inc. - oferă acţiuni cu drepturi de vot diferenţiate.

Regula actuală a pieţei principale a LSE - "o acţiune, un vot" pentru segmentul premium - înseamnă că fiecare acţionar primeşte aceleaşi drepturi de vot în conducerea unei companii. Deşi această practică poate părea atrăgătoare, în baza sa, fondatorii şi directorii riscă să cedeze controlul asupra managementului prin vânzarea de acţiuni în cadrul IPO-urilor.

Un acţionariat de clasă duală ar rezolva această problemă prin introducerea mai multor clase de acţiuni - prin care o minoritate a acţiunilor, deţinute de fondatorii şi directorii companiei, dau drepturi speciale de vot, adică le oferă titularilor lor un control efectiv, potrivit lui Jonathan Hill. În schimb, "majoritatea acţiunilor companiei, care dau drepturi de vot reglementate, sunt deţinute de investitori externi". Această structură le permite fondatorilor să strângă capitalul iniţial şi să extindă companiile fără să piardă controlul managerial.

Totodată, acţionariatul de clasă duală sporeşte independenţa fondatorilor şi a directorilor, izolându-i de volatilitatea pieţei şi de investitorii instituţionali, pe termen scurt.

De menţionat că propunerile făcute de FCA sunt supuse consultării publice până în luna septembrie.

Londra: Listările din primul semestru al anului curent au depăşit totalul IPO-urilor din întreg anul 2020

La Bursa din Londra au avut loc 49 de listări în primele şase luni ale anului curent, care au atras peste 9 miliarde de lire sterline, faţă de 31 de listări pe întreg anul trecut, conform datelor oficiale ale LSE. Numărul listărilor este cel mai mare atins după semestrul întâi din 2017, iar sumele atrase, un record după primele şase luni din 2014.

Totalul sumelor atrase prin intermediul pieţei londoneze - IPO şi alte operaţiuni - a fost de peste 27 de miliarde de lire în perioada ianuarie-iunie 2021, cel mai ridicat nivel din 2014 până acum.

"Acest succes evidenţiază importanţa pieţei publice în finanţarea companiilor, finanţare care susţine creşterea, inovaţia şi crearea de locuri de muncă, şi totodată sprijină tranziţia către o economie cu emisii reduse de carbon", declară Julia Hoggett, CEO-ul bursei londoneze.

De menţionat că, la începutul anului curent, Euronext Amsterdam, Bursa de valori din Amsterdam, a devansat London Stock Exchange, devenind cel mai important centru european de tranzacţionare a acţiunilor, în condiţiile în care Brexitul a forţat investitorii din Uniunea Europeană să folosească platforme din interiorul blocului comunitar.

Însă, Londra a redevenit cel mai mare centru de tranzacţionare de acţiuni din Europa în iunie, recâştigându-şi statutul pentru prima dată în acest an.

În luna iunie, la Londra au fost derulate tranzacţii medii zilnice de 8,92 miliarde de euro, faţă de 8,8 miliarde de euro în locurile de tranzacţionare olandeze, conform datelor operatorului bursier Cboe Europe.

Pentru comparaţie, la Amsterdam s-au derulat, în medie, tranzacţii zilnice de 9,4 miliarde de euro în luna mai, iar la Londra - de aproximativ 8,7 miliarde de euro. Parisul, al treilea mare hub de tranzacţii din Europa, a raportat un declin al tranzacţiilor medii zilnice de la 6,1 miliarde de euro în mai, la 5,8 miliarde în iunie.

Bridgepoint îşi anunţă intenţia de listare la Londra

Bridgepoint Group Plc a confirmat, ieri, că are în plan să lanseze o ofertă publică iniţială (IPO) la Bursa din Londra şi să obţină astfel circa 300 de milioane de lire sterline (415,4 milioane de dolari), anunţă Market Watch.

Grupul de gestionare a fondurilor a informat că va folosi banii atraşi prin IPO la realizarea planurilor sale de creştere, dar şi pentru rambursarea datoriilor.

Oferta publică iniţială a Bridgepoint va include acţiuni nou-emise şi titluri care vor fi vândute de acţionarii existenţi. IPO-ul va fi destinat anumitor investitori instituţionali.

Bridgepoint plănuieşte listarea a cel puţin 25% din capitalul său emis şi se aşteaptă să fie eligibil pentru includerea în indicii FTSE UK.

HydrogenOne Capital Growth vrea să atragă 250 de milioane de lire printr-un IPO la LSE

HydrogenOne Capital Growth Plc vrea să se listeze la London Stock Exchange, fondul specializat în investiţii în hidrogen şi stocarea energiei aşteptând să obţină astfel 250 de milioane de lire (345,8 milioane de dolari). Preţul ofertei a fost stabilit la 100 de pence o acţiune obişnuită, conform Market Watch.

"Compania este aşteptată să se califice pentru admiterea pe Green Economy Mark din cadrul LSE, care recunoaşte firmele ce obţin 50% sau mai mult din veniturile lor anuale totale din produse şi servicii care contribuie la economia verde globală", a informat HydrogenOne Capital Growth.

INEOS Energy, societate deţinută de grupul de chimicale INEOS Group Holdings SA, s-a angajat să cumpere cel puţin 25 de milioane de acţiuni comune în cadrul IPO-ului HydrogenOne Capital Growth.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb