Propunerea de taxare a jocurilor de noroc discriminează jucătorii de pe platformele online

N.R.
Internaţional / 5 iulie 2022

Propunerea de taxare a jocurilor de noroc discriminează jucătorii de pe platformele online

Propunerea Guvernului de mărire a taxelor percepute jucătorilor, aşa cum a fost aceasta propusă în proiectul de OUG, discriminează jucătorii pe platformele online, care sunt taxaţi de la 10% la fiecare retragere, în timp ce jucătorii de la sloturi, cazinouri tradiţionale sau cluburi de poker sunt scutiţi de orice taxa la retrageri de până la 600 de lei, conform unui comunicat emis redacţiei.

"Nu putem vorbi de combaterea dependenţei de jocuri de noroc când îi penalizăm pe cei mai corecţi dintre operatori, cei din online, care au implementate sisteme auditate de joc responsabil," a declarat Odeta Nestor, preşedintele AOJND, for care reprezintă principalii operatori din gamblingul online licenţiaţi în România.

"Este vorba atât de o discriminare a jucătorilor din online cât şi de o măsură neconcurenţială, care modifică piaţa în funcţie de tipul de operator, tradiţional sau online, pe acelaşi tip de jocuri," a adaugat Odeta Nestor.

Potrivit sursei citate, AOJND solicită că pragul de scutire de taxe să fie aplicat şi la jucătorii platformelor online, pentru o abordare echitabilă.

Conform datelor AOJND, mărirea taxelor percepute jucătorilor va duce la reducerea numărului celor care joacă pe platformele online, care vor migra către site-uri nelicenţiate în România. Prin urmare, veniturile la bugetul de stat se vor reduce, în loc să crească. În plus, România rămâne singura ţară din UE care taxează retragerile, nu câştigurile jucătorilor, prin urmare impactul unor taxe substanţial crescute este mult mai mare.

"Deşi în spaţiul public s-a vorbit mereu de taxarea câştigurilor, este vorba de taxarea sumelor brute retrase de jucători. De exemplu, un jucător care depune 100 de lei, joacă şi pierde 50 de lei, este taxat cu 10% atunci când îşi retrage banii rămaşi. Taxăm şi câştigurile şi pierderile, prin urmare este vorba de taxarea jocului în sine, nu a veniturilor din jocuri de noroc," a mai precizat Odeta Nestor.

În majoritatea ţărilor europene, câştigurile jucătorilor nu sunt taxate, iar acolo unde sunt, nivelul taxei este redus şi proporţional cu valoarea câştigului, conform unei analize realizate de Asociaţia Organizatorilor de Jocuri de Noroc la Distanţă (AOJND). Astfel, Malta, Marea Britanie, Germania, Belgia, Danemarca şi Slovacia sunt doar câteva dintre statele europene care nu impozitează câştigurile realizate de jucători. De asemenea, Franţa, o ţară cu reglementare strictă a gamblingului, nu impozitează câştigurile din jocurile de noroc (cu exceptia celor ale jucatorilor profesionisti). Alte state impozitează câştigurile jucătorilor cu procente reduse, proporţionale cu câştigurile, se menţionează în comunicat.

Nu în ultimul rând, aplicarea acestei taxe începând cu 1 august 2022 pune sub semnul întrebării toate investiţiile operatorilor în publicitate şi sport, care vor fi suspendate până la clarificarea impactului pe care aceste modificări le vor avea asupra operatorilor de jocuri de noroc. Urmează să fie afectate mai ales investiţiile în sport, unde sezonul de toamnă este pus sub semnul întrebării. Impozitarea drastică a jocurilor de noroc va determina o scădere dramatică a veniturilor din publicitate ale televiziunilor private, odată cu reducerea activităţii operatorilor de jocuri de noroc. Potrivit estimărilor Asociaţiei Organizatorilor de Jocuri de Noroc la Distanţă (AOJND), mai puţin de o treime din sumele alocate publicităţii pe mijloace audio-vizuale va mai rămâne în piaţă, în ipoteza în care numărul operatorilor ar rămâne acelaşi.

De asemenea, sunt în pericol sponsorizările unor competiţii şi/sau echipe şi foruri relevante din sport, precum fotbal (CFR Cluj, FCSB, Universitatea Craiova, Farul Constanţa, Dinamo Bucureşti, Liga 1), handbal (CSM Bucureşti), Federaţia Română de Hochei şi Federaţia Română de Baschet.

"Nu putem face modificări de taxe peste noapte doar pentru că este vorba de operatori economici din domeniul jocurilor de noroc. Mai ales că este vorba de o industrie la care gradul de colectare a taxelor este de 99%, prin urmare un actor dintre cei mai corecţi din economie. Am fost întotdeauna un partener onest de discuţie al guvernului, sperăm să găsim aceeşi deschidere pentru a corectă problemele din acest proiect de OUG," a mai spus Odeta Nestor.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb