Zeci de mii de susţinători ai opoziţiei moldovene au ieşit să protesteze în stradă, ca urmare a anunţului potrivit căruia Partidul Comuniştilor a câştigat alegerile legislative desfăşurate duminică în Republica Moldova. Protestatarii au ocupat clădirea Parlamentului Republicii Moldova, cerând organizarea unui nou scrutin ca urmare a fraudării alegerilor de către Partidul Comunist.
Manifestanţii prezenţi la Chişinău au asaltat clădirea Parlamentului şi au incendiat sediul palatului prezidenţial, bombardându-i pe poliţişti cu pietre, iar forţele de ordine ripostând cu gaze lacrimogene, mai multe persoane fiind rănite în timpul protestelor.
Televiziunea naţională moldoveană , controlată de Partidul Comunist, a difuzat pe parcursul violenţelor dintre protestatari şi forţele de ordine, emisiuni de divertisment, în acest moment, în cadrul buletinului de ştiri fiind difuzate doar imagini necomentate.
In urmă cu câteva ore, preşedintele moldovean, reprezentantul Partidului Comunist, Vladimir Voronin a declarat că protestatarilor "le trebuie numai vărsare de sânge din partea autorităţilor" şi că se vede că "operaţiunea este bine plămădită, bine gândită, bine organizată şi bine plătită", organizatorii nefiind decât vandali, şi nu patrioţi.
Voronin a făcut referire la o implicare din exteriorul ţării în actele de protest petrecute în Chişinău.Această operaţiune este bine plămădită, bine gândită, bine organizată şi bine plătită. (...). Azi toţi tinerii sunt conştienţi, se bucură de mass-media şi cunosc foarte bine câtă atenţie a acordat actuala guvernare din ţara noastră acestui aspect", a insistat preşedintele Voronin, lider al Partidului Comuniştilor, câştigător în alegerile de duminică.
"E cert că organizatorii acestor acte de vandalism - ceea ce fac ei altfel nu se numeşte - nu sunt patrioţi pentru ţară şi nici nu ţin la dezvoltarea ei, pentru că un patriot nu-şi permite să facă aşa ceva", a declarat şeful statului moldovean, în cadrul unei reuniuni de urgenţă a Guvernului.
"Noi trebuie să ne gândim cum procedăm şi ce facem. Se vede clar scopul lor. Le trebuie numai vărsare de sânge din partea autorităţilor. Eu am trecut prin astfel de lucruri din 1989 şi am crezut că nu am să întâlnesc astfel de momente cât sunt preşedinte", a mai spus Voronin, după ce manifestanţii intraseră deja în clădirea Preşedinţiei.
Tot azi, pe parcursul violenţelor sistemul de telecomunicaţii moldovean, atât cel de telefonie, cât şi cel de internet a fost puternic perturbat, în anumite momente fiind chiar nefuncţional.