PROTESTE VIOLENTE ÎN PARAGUAY: Parlamentul a fost incendiat, după ce Senatul a votat în secret un amendament constituţional

S.A.
Internaţional / 1 aprilie 2017

Parlamentul din Paraguay, incendiat (Sursa foto: captură Youtube)

Parlamentul din Paraguay, incendiat (Sursa foto: captură Youtube)



Un grup de manifestanţi a dat foc vineri Parlamentului din Paraguay, după ce Senatul a votat în secret un amendament constituţional care îi permite preşedintelui Horacio Cartes să candideze pentru un nou mandat, informează agenţia Reuters.

Constituţia ţării, adoptată în 1992, după ce în 1989 a căzut regimul dictatorial, interzice unei persoane să aibă mai multe mandate de şef al statului.

Senatorul Desiree Masi, din formaţiunea de opoziţie Partidul Democrat Progresist, a afirmat: "A fost dată o lovitură de stat. Ne vom opune şi invităm poporul să se opună alături de noi".

Pompierii au reuşit să controleze incendiul, după ce manifestanţii au părăsit clădirea Parlamentului. Însă protestele şi revoltele au continuat în alte zone ale capitalei Asuncion şi în alte regiuni ale ţării, potrivit News.ro.

Anterior, posturile de televiziune au difuzat imagini cu protestatari spărgând geamurile Parlamentului şi luptându-se cu poliţia, dând foc la cauciucuri şi distrugând bucăţi de gard. Ofiţeri în echipament antirevoltă au tras cu gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc pentru a-i dispersa.

Mai mulţi politicieni şi jurnalişti, dar şi o serie de ofiţeri au fost răniţi în ciocniri. Un membru al camerei inferioare a Congresului, care a luat parte la proteste, a fost operat după ce a fost lovit de gloanţe de cauciuc.

Numărul exact al victimelor nu este cunoscut.

Preşedintele ţării a îndemnat la calm şi la oprirea violenţelor, într-o declaraţie publicată pe Twitter.

"Democraţia nu este cucerită sau apărată cu violenţă şi puteţi fi siguri că acest guvern va continua să facă eforturi pentru a menţine ordinea în republică", a scris el. "Nu trebuie să le permitem câtorva barbari să distrugă pacea, liniştea şi binele general al poporului", a adăugat Cartes.

Violenţele vin în condiţiile în care mii de oameni de afaceri şi reprezentanţi guvernamentali se află la Asuncion săptămâna aceasta, pentru reuniunea anuală a Băncii Interamericane de Dezvoltare.

Înaltul Comisariat ONU pentru Drepturile Omului a anunţat că urmăreşte evenimentele. "Le cer liderilor politici să evite incitarea la violenţă şi să caute dialogul", a declarat reprezentantul regional al Comisariatului pentru America de Sud.

Senatul a votat vineri, într-o sesiune specială în spatele uşilor închise, să îi acorde lui Cartes dreptul de a candida pentru un nou mandat. Douăzeci şi cinci de aleşi au votat măsura, cu doi mai mulţi decât cei douăzeci şi trei necesari pentru a fi aprobată.

Opozanţii spun că amendamentul constituţional va slăbi instituţiile democratice din ţară şi că votul a fost ilegal.

Propunerea trebuie aprobată şi de Camera Deputaţilor, unde pare să se bucure de o susţinere importantă. Votul, ce urma să aibă loc sâmbătă, a fost amânat până la calmarea situaţiei în ţară.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb