Protestul ceferiştilor, între conspiraţiile lui Dogaru şi drapelul PCR

George Marinescu
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 17 februarie 2021

Protestul ceferiştilor, între conspiraţiile lui Dogaru şi drapelul PCR

În popor se spune că, dacă este marţi, sunt două ceasuri rele. Şi au fost ieri, în a doua parte a dimineţii, când ceferiştii se pregăteau să dea drumul protestului iniţiat împotriva măsurilor luate de guvernul Cîţu şi împotriva modului de lucru de la Autoritatea pentru Reformă Feroviară.

Primul ceas rău a fost atunci când la evenimentul organizat de Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR) şi de Confederaţia Naţională a Sindicatelor Meridian, şi-a făcut apariţia colonelul în rezervă Mircea Dogaru, şeful Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) care a iniţiat protestul amintind de deturnarea unui atentat pe care el şi colegii lui, împreună cu ceferiştii, l-au dejucat de 1 decembrie 1993, cu privire la fostul preşedinte Ion Iliescu.

"Aici sunt reprezentaţi cei care au luptat pentru România Mare, pe care am pierdut-o bucată cu bucată, şi ale cărei resturi un guvern trădător (n.red. - guvernul Cîţu) încearcă să le vândă astăzi pe nimic: CFR Marfă, CFR Călători, spitalele CFR, spitalele militare. După care urmează şi externalizarea armatei.

Ceferiştii, militarii, poliţiştii, jandarmii au luptat umăr la umăr până în 1993, când s-a reuşit o performanţă care nu va apărea în cărţile de istorie: stoparea atacului terorist pe 1 decembrie 1993 care viza eliminarea preşedintelui ţării şi a staff-ului Ministerului Apărării Naţionale prin deraierea trenului care mergea la Alba Iulia. După acest eveniment deturnat de noi în cadrul războiului din umbră sau frontului din umbră a urmat distrugerea sistematică şi a CFR-ului, şi a structurilor militare", a spus Mircea Dogaru în faţa monumentului ce străjuieşte intrarea în Gara de Nord şi care este dedicat ceferiştilor care au murit pe câmpurile de luptă în primul război mondial.

Al doilea ceas rău a fost înainte de depunerea coroanelor de flori la placa comemorativă din parcul situat între Ministerul Transporturilor şi Gara de Nord, monument care aminteşte de ceferiştii care şi-au perdut viaţa în anul 1933, în urma grevelor de la atelierele Griviţa. Evenimentul a fost perturbat de doi indivizi care, în prealabil, s-au postat în dreptul plăcii comemorative, cu drapelul fostului Partid Comunist Român şi cu drapelul Republicii Socialiste România. Pentru că protestul lor a fost neanunţat şi a perturbat desfăşurarea manifestării ceferiştilor, cele două persoane au fost legitimate de jandarmii din apropiere, urmând să fie sancţionate contravenţional. Cei doi vor scăpa ieftin ţinând cont că România are o lege privind infracţiunile legate de promovarea simbolurilor nazismului, dar nu are o lege privind interzicerea promovării simbolurilor comunismului, regim politic care a exterminat milioane de oameni în întreaga lume.

Creşteri salariale stopate de guvernul Cîţu

Dar să revenim la protestul ceferiştilor organizat de FSTFR împotriva deciziei Guvernului de a amâna aplicarea legii 195/2020, a statutului personalului feroviar, până la 1 ianuarie 2023, împotriva deciziei de anulare a gratuităţii la transportul feroviar al studenţilor şi împotriva modului de lucru al Autorităţii pentru Reformă Feroviară care, de la înfiinţarea în anul 2016 şi până în prezent, deşi a avut alocaţi 350 de milioane euro, nu a achiziţionat niciun tren de călători pentru oeratorii de pe calea ferată din ţara noastră.

"Prin aplicarea legii statutului personalului feroviar, legea nr.195/2020, Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România a demonstrat că sunt necesare două creşteri de salarii, una de 12% de la 1 martie şi una de 21,3% de la 1 septembrie 2021. Ar fi fără impact bugetar în 2021 faţă de 2020 aceste creşteri salariale, deoarece a scăzut cu peste 10% numărul salariaţilor CFR Călători în 2021 faţă de 2020. De asemenea, dacă s-ar aplica legea privind statutul personalului feroviare, de la 1 septembrie s-ar permite să se iasă cu 5 ani mai devreme la pensie, iar asta ar scădea cu 10.000 numărul salariaţilor din acest domeniu. Nu am înţeles de ce sunt atacuri repetate ale Guvernului României şi Ministerului Transporturilor asupra CFR Călători, cum ar fi cel de înfiinţare al ARF în 2016. Mai mult, printr-o altă inginerie la rectificarea bugetară din 2017, după trei ani în care CFR Călători a fost pe profit, compania a devenit societate neprofitabilă. În 2021 când CFR Călători urma să fie din nou o societate pe profit, Guvernul României a venit şi a luat gratuitatea studenţilor. Astfel, luând din bugetul de venituri al CFR Călători, circa 250 de milioane de lei, societatea trece pe pierderi, iar prim-ministrul spune că societăţile care se află pe pierderi trebuie să facă concedieri colective pentru a primi şi restul de compensaţie", a declarat Gabriel Rodrigo Maxim, preşedintele FSTFR şi vicepreşedinte al CSN Meridian.

Referitor la veniturile salariale nete ale angajaţilor din domeniu, acesta a precizat că sumele respective sunt cu mult mai mici comparativ cu Metrorex.

"Un mecanic de locomotivă de la CFR Marfă câştigă în jur de 2700 de lei, iar un mecanic de locomotivă de la SNTFC Călători, cu toate sporurile, câştigă în jur de 3600 de lei, mă refer la bani net în mână , nu la brut, şi asta în condiţiile în care se fac ore suplimentare, pentru că este o lipsă mare de mecanici de locomotivă", a spus liderul FSTFR.

El a precizat că, dacă ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, şi Guvernul nu vor găsi o soluţie pentru rezolvarea solicitărilor angajaţilor din domeniul feroviar, nu este exclus ca aceştia din urmă să intre în grevă.

"Legea privind statului personalului feroviar nemulţumeşte 50.000 de feroviari. Ei au anunţat pe Facebook că vor intra în grevă spontană. Mecanicii de locomotivă, după cele trei miting-uri de protest - de astăzi, din 24 februarie şi din 4 martie -, se gândesc să intre în grevă tehnică, din cauza faptului că la sfârşitul anului 2020, trebuiau să fie achiziţionate 140 de trenuri noi, 620 de vagoane conform celor două licitaţii care s-au făcut, însă nu avem nimic. De asemenea, la începutul anului 2021 trebuiau realizate alte proiecte pe fonduri europene, pe exerciţiul financiar 2021-2027 care ar mai fi însemnat cel puţin 240 de trenuri noi, fiecare cu 4 sau 5 vagoane", a precizat Gabriel Rodrigo Maxim, preşedintele FSTFR.

Cert este că situaţia din transportul feroviar de persoane este una grea atât pentru cei cinci operatori privaţi cât şi pentru operatul de stat, mai ales că în anul 2023 va avea loc liberalizarea totală a acestui tip de transport şi vor fi nevoiţi să concureze, pentru licenţele de traseu, în piaţa internă, cu marile companii feroviare din vestul Europei care dispun de material rulant performant şi de servicii de calitate net superioară faţă de cele oferite în acest moment cetăţenilor din ţara noastră.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Dar CFR infrastructură, când se apucă de treabă la liniile alea de cale ferată din care sar șuruburile de la traversele de tren??

    Voi ați văzut, când intră trenul în Gara de Nord, cum se lasă și se înclină șinele sub greutatea trenului care circula cu 10km/h ?

    Când se apucă băieții ăștia de refăcut infrastructura feroviară? 

    1. La pastele cailor

      Cand primesc bani

      Cand prima prioritate sunt legiunile se sefi, sefuletzi, lideri de sindicat, neamurile si curvetul aferent, a doua prioritate sunt lefurile celorlalti angajati, a treia "unsul" rotilor si rotitzelor politice, normal ca argumentul lipsei de investitii in obiectul muncii va fi vesnicul "nu sunt bani".

      Ca la baietii de la metrou, care anul trecut si-au crescut lefurile cu 18% si pentru ca anul asta nu si le pot creste cu 25%, au ajuns la concluzia ca nu sunt bani. 

    sa iasa la pensie cind vor ei , dar acesti sefuleti , analfabeti functionali , sa treaca pe functia de meserias cale , atunci sa-i vad

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb