PRUTĂTORUL DE CUVÂNT AL ADMINISTRAŢIEI PREZIDENŢIALE: "Comisia prezidenţială privind proiectul de ţară a fost constituită"

G.F.
Ziarul BURSA #Politică / 20 septembrie 2016

Klaus Iohannis (Sursă foto: Facebook)

Klaus Iohannis (Sursă foto: Facebook)

Comisia prezidenţială pentru proiectul de ţară a fost constituită, din acest for urmând să facă parte zece personalităţi, câte doi reprezentanţi din partea fiecărui partid parlamentar şi un reprezentant al Guvernului, a anunţat astăzi Mădălina Dobrovolschi, prutătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale.

"Domnul preşedinte, Klaus Iohannis, crede că e necesar un proiect de ţară care să fie o viziune despre cum ar trebui să arate România pe termen mediu, pe termen lung. Va fi un document politic, cu obiective, ţinte clare care să arate ce linii de modernizare trebuie să urmeze România în perioada imediat următoare", a spus Mădălina Dobrovolschi într-o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni.

Potrivit sursei citate, activitatea comisiei urmează să fie coordonată de doi consilierii prezidenţiali, Leonard Orban şi Cosmin Marinescu.

Mădălina Dobrovolschi a precizat că prima şedinţă a comisiei va avea loc în perioada următoare şi va fi prezidată de preşedintele Klaus Iohannis.

La mijlocul anului viitor comisia urmează să prezinte un document politic privind proiectul de ţară şi să îşi încheie activitatea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb