• Liderii PSD, PNL şi PC au discutat, ieri, detaliile viitoarei construcţii politice
• Deputatul PNL Florin Ţurcanu susţine că alianţa va fi oficializată în cel mult o lună
Liderii Alianţei de Centru Dreapta (ACD), Crin Antonescu (PNL) şi Daniel Constantin (PC), s-au întâlnit, ieri, la sediul central al PNL cu preşedintele PSD Victor Ponta, principalul subiect al întâlnirii fiind constituirea unei alianţe a partidelor de opoziţie.
Discuţia de aseară dintre cei trei lideri politici vine după ce partidele lor au decis că nu este necesar un congres extraordinar în interiorul celor trei formaţiuni pentru validarea noii alianţe.
Ponta a precizat, la începutul dis-cuţiilor, că mai există "câteva lucruri" de discutat pentru ca alianţa PSD cu PNL-PC să fie parafată şi semnată cât mai repede.
Victor Ponta a mai spus că alianţa dintre social-democraţi şi ACD s-ar face "foarte repede", dacă s-ar ţine cont de părerea sa şi a liderului liberal, Crin Antonescu: "Amândoi conducem două partide puternice şi trebuie să avem cât mai mulţi dintre cei de bună-credinţă alături de noi. Că vor mai fi şi nemulţumiţi, pe mine nu mă deranjează nemulţumirile de bună-credinţă".
Ponta a mai spus că, săptămâna viitoare, vor urma discuţii cu liderii politici din teritoriu. Senatorul PSD de Suceava, Gavril Mîrza a susţinut, ieri, într-o conferinţă de presă, că printr-o alianţă între ACD şi social-democraţi, "PDL va fi spulberat de pe scena politică"", urmând să aibă soarta PNŢCD.
În opinia lui Mîrza, plecarea PDL de la guvernare depinde şi de UDMR: "Ne aşteptăm ca, în februarie, congresul UDMR să aducă schimbări majore şi văd că apar semnalele date de politicienii formaţiunii de a ieşi de la guvernare, în condiţiile în care acest guvern duce ţara într-o adevărată prăpastie. Prin vocea lor se spune că, dacă doresc să mai ajungă din nou în Parlament, trebuie să iasă de la guvernare în condiţiile guvernării cu PDL".
La rândul său, preşedintele filialei din Botoşani a PNL, deputatul Florin Ţurcanu, estimează că o alianţă politică între PNL- PC şi PSD va fi semnată în cel mult o lună.
Liberalul a declarat, ieri, că soluţia unui parteneriat al opoziţiei este singura speranţă de moment a României: "În maxim o lună de zile, sunt sigur că se va semna şi cu PSD. Asta e opinia mea. Sunt convins că, atât Crin Antonescu, cât şi Victor Ponta, au maturitatea politică să găsească cea mai bună soluţie pentru a forma ceva împreună pentru viitor".
Parlamentarul liberal a mai susţinut că PSD şi PNL-PC ar putea participa pe liste comune la alegerile locale viitoare, iar în cazul unei accederi la guvernare vor împărţi în mod egal poziţiile obţinute.
• PDL critică politica de alianţe a opoziţiei
Declaraţiile senatorului PSD Gavril Mîrza vin la o zi după ce prim vicepreşedintele PDL Suceava, Orest Onofrei, a afirmat că politica de alianţe a opoziţiei este ""un fel de politică în grup, în care soluţia imorală este făcută poştă între PSD şi PNL"".
Potrivit lui Onofrei, Crin Antonescu şi Victor Ponta folosesc soluţia imorală ""din toate poziţiile"", după ce aceasta nu a mai avut nimic de oferit ""bătrânului Iliescu""
• NIŢĂ: "Nu vom face un capăt de ţară din cota unică"
PSD nu va face "un capăt de ţară" din cota unică în cadrul discuţiilor cu PNL privind constituirea unei alianţe, a anunţat, ieri, vicepreşedintele partidului, Constantin Niţă.
Viceliderul PSD a declarat, ieri, la RFI, potrivit Mediafax: "N-o să facem un capăt de ţară din această chestiune (n.r. - cota unică). O să găsim o formulă de compromis, sunt convins de asta. Nu uitaţi că majoritatea măsurilor liberale luate în ţara asta au fost luate de PSD, chiar ca un paradox, dacă vreţi, al economiei de piaţă, pentru că a fost necesar ca într-o anumită perioadă de timp să luăm măsuri liberale. Deci, nu cred că ne vom împiedica de acest lucru. Speranţa noastră este ca până la 1 martie - 15 martie să finalizăm acest proiect (n.r. - al alianţei PSD-PNL-PC)".