• Pesediştii nu sînt de acord cu modificarea Codului Muncii
Partidul Social Democrat va iniţia o moţiune de cenzură în cazul în care Guvernul îşi va asuma răspunderea pentru modificările Codului muncii, în forma negociată pînă în acest moment. Vicepreşedintele PSD, Ion Solcanu, a declarat ieri, după şedinţa Delegaţiei Permanente, că partidul a hotărît să depună o moţiune de urgenţă, pe care o va introduce în Parlament imediat după ce Guvernul îşi va asuma public răspunderea pentru acest pr-o-iect de lege.
Pe de altă parte, vicepremierul Adriean Videanu a asigurat, ieri, că prevederile Codului muncii vor intra în vigoare la 1 aprilie, după ce vor fi discutate în şedinţa de Guvern din aceas-tă săptămînă.
Dacă moţiunea de cenzură va fi votată în Parlament, Guvernul ar putea fi dizolvat. Este posibil ca iniţiativa PSD să fie susţinută de deputaţii şi senatorii PRM, care şi-au manifestat deja disponibilitatea în vederea unei colaborări. Un asemenea demers ar da, însă, posibilitatea susţinătorilor ideii alegerilor anticipate din Coaliţie să voteze, la rîndul lor, pentru dizolvarea propriului Guvern.
De asemenea, săptămîna viitoare deputaţii PSD vor introduce la Camera Deputaţilor o moţiune simplă prin care semnalează presiunile politice la care sînt supuşi unii dintre şefii instituţiilor din teritoriu. "Am primit semnale din 35 de judeţe, unde actuala Coaliţie guvernamentală face presiuni asupra preşedinţilor unor instituţii, membri PSD", a arătat Ion Solcanu, adăugînd: "Partidele de la putere le cer acestora să-şi depună demisia sau, mai mult, recurg la demiteri directe. Presiunile se produc, în mare parte, asupra preşedinţilor de Consilii Judeţene". Potrivit spuselor domnului Solcanu, anexele moţiunii simple vor exemplifica fiecare caz de abuz politic semnalat pesediştilor din teritoriu.
• Sindicaliştii ameninţă cu greva generală
Sindicaliştii vor înceta lucrul în toată ţara în cazul în care proiectul de modificare a actualului Cod al muncii va fi aprobat de Parlament, a declarat ieri, pentru ziarul "Bursa", Matei Brătianu, secretar general al Blocului Naţional Sindical (BNS). Liderul de sindicat suţine că actualul Cod al Muncii nu trebuie modificat, deoarece angajatorii sînt, oricum, favorizaţi într-o măsură suficient de mare. "Raportul de forţe angajat - angajator este net în favoarea celor din urmă", a subliniat Matei Brătianu. Liderul BNS a declarat că, sub nici o formă, modificările pe care vor să le impună patronatele nu vor fi acceptate de sindicalişti.
Potrivit afirmaţiilor lui Matei Brătianu, ministrul muncii, Gheorghe Barbu, a spus că, cel mai probabil, Codul muncii în formă modificată va intra în vigoare în toamna acestui an. O astfel de declaraţie nu a fost confirmată, însă, de oficialii Ministerului Muncii. Matei Brătianu mai spune că Gheorghe Barbu ar fi afirmat că termenul limită acordat sindicatelor a expirat şi că acestea din urmă trebuie să accepte condiţiile impuse de patronate.
• Negocierile eşuează, manifestările de protest continuă
Secretarul general al BNS a adăugat că, în cursul zilei de ieri, la minister, au continuat negocierile pe tema Codului muncii, dar acestea s-au dovedit a fi un eşec total. Juristul Ovidiu Jurca, vicepreşedinte BNS, a menţionat că, împreună cu un reprezentant al Confederaţiei Meridian şi cu cinci reprezentanţi ai patronatelor, a participat la o comisie de lucru, la minister, unde au fost abordate cu totul alte probleme decît cele ale Codului muncii.
Oricum, sindicaliştii îşi continuă nestingheriţi acţiunile de protest, conform calendarului stabilit cu ceva timp în urmă. Astfel, un număr de 28.000 de sindicalişti membri ai confederaţiilor sindicale CNS "Cartel Alfa", BNS, CSDR, CNSLR "Frăţia" şi Meridian au pichetat, ieri, sediile prefecturilor din Arad, Braşov, Tîrgovişte, Piatra Neamţ şi Vaslui. "Numai în Braşov au participat 15.000 de sindicalişti", a spus Matei Brătianu", reprezentantul BNS. Acţiunile de protest vor continua şi în cursul zilei de astăzi la Cluj, Galaţi, Harghita, Hunedoara, Olt. În total, sînt aşteptaţi să participe la manifestări 35.500 de membri de sindicat