Liderul PSD Liviu Dragnea a anunţat, astăzi, că, în cel mult două săptămâni, va fi definitivată lista partidului pentru alegerile europarlamentare, iar candidaţii trebuie să îndeplinească anumite criterii. Cel mai important criteriu enunţat de Dragnea a fost patriotismul.
"Lista cred că o să definitivăm în următoarele două săptămâni, poate şi mai repede. Candidaţii noştri trebuie să îndeplinească nişte calităţi. În primul rând, să fie patrioţi în fiecare celulă a corpului lor. E prima condiţie. A doua condiţie: să ştie să vorbească, să îşi dorească să vorbească, să aibă curaj să vorbească şi să apăre interesul naţional al ţării pe care o reprezintă acolo. Asta fac toţi, doar nouă ni se spune că nu este bine. Al treilea criteriu: să ştie cel puţin o limbă străină, al patrulea criteriu: să înţeleagă ce se întâmplă în instituţiile europene şi să facă orice pentru ca fondurile europene care vin în România să fie şi mai mari. Al cincilea criteriu: să înveţe să fie respectaţi, să înveţe să comunice, să vorbească cu partenerii noştri, şi din familia social democrat europeană şi din celelalte familii politice, pentru ca dosare importante, care pot afecta pozitiv România, să fie susţinute şi finalizate", a spus Liviu Dragnea în discursul susţinut în timpul conferinţei extraordinare a PSD Ialomiţa.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.03.2019, 10:26)
"Patriotismul" (adica obedienta) fata de lider este criteriul (nu cinstea, nu corectitudinea, nu profesionalismul ci doar obedienta).
Gura pacatosului adevar graieste.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.03.2019, 22:52)
O sa va voteze necuratu mai comunistilor.... Noi nu votam PSD, ..ati inteles ?