Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a exprimat încrederea în timpul unei întâlniri cu marinarii ruşi la Murmansk, unde a declarat că forţele ruse deţin "iniţiativa strategică" pe frontul din Ucraina, la mai bine de trei ani de la începutul războiului, conform AFP, care afirmă cele ce urmează.
"Pe toată linia frontului, forţele noastre au iniţiativa strategică (...). Există motive care ne fac să credem că îi vom termina", a spus Putin.
"Ne îndreptăm treptat, poate nu atât de repede cât ar vrea unii, dar cu insistenţă şi certitudine, pentru a atinge toate obiectivele anunţate" la începutul invaziei Ucrainei, a mai adăugat el, subliniind că "poporul ucrainean însuşi ar trebui să înţeleagă ceea ce se întâmplă".
În ultimele săptămâni, armata rusă a anunţat aproape zilnic cucerirea unor noi localităţi în Ucraina. Vineri, Rusia a declarat că a recucerit un sat, Gogolevka, din regiunea Kursk, aflată la graniţa cu Ucraina. La jumătatea lunii martie, Volodimir Zelenski a recunoscut că Rusia exercită o "presiune maximă" în zona cucerită de ucraineni în regiunea Kursk, ocupată din august.
Rusia a revendicat anterior cucerirea a cinci localităţi din apropierea oraşului Sudja, în regiunea Kursk. Presa de stat rusă a relatat că trupele ruse au intrat în oraş, însă acest lucru nu a fost confirmat de autorităţile ruse.
Ucraina controlează o mică parte din această regiune rusă din august, pe care speră să o folosească în negocierile de pace. În ciuda acestui fapt, militarii ucraineni pierd teren într-un ritm susţinut.
Volodimir Zelenski a demis şeful Statului Major al armatei, Anatoli Barghilevici, înlocuindu-l cu Andrii Gnatov pe 16 martie, indicând dificultăţi cu care se confruntă armata ucraineană pe teren.
Într-un interviu pentru cotidianul francez Le Figaro, Volodimir Zelenski a declarat joi că Vladimir Putin "încercă să câştige timp". Preşedintele ucrainean consideră că omologul său rus "se pregăteşte de o ofensivă de primăvară".
"Putin pregăteşte o nouă ofensivă, la Sumî şi în regiunea Harkov. Voia să lanseze această operaţiune acum opt luni, dar noi l-am împiedicat prin intervenţia noastră în Kursk", a spus Zelenski, subliniind că liderul de la Kremlin trage de timp prin negocieri.
"Rusia a cucerit 3.000 de kilometri. Desigur, nu e un nimic. Însă preţul cu care i-a obţinut este uriaş", a adăugat Zelenski referindu-se la înaintarea rusă în cei peste trei ani de război, potrivit sursei citate.
În timp ce preşedintele american Donald Trump susţine sfârşitul rapid al războiului în Ucraina, Rusia este acuzată de Kiev că trage de timp refuzând un armistiţiu, pentru a-şi consolida avantajul militar pe teren.
Aliaţii europeni ai Kievului s-au reunit joi la Paris pentru a discuta despre "garanţiile" de securitate pentru Ucraina. Regatul Unit şi Franţa au discutat despre o posibilă desfăşurare a unei "Forţe de Reasigurare" în Ucraina, care este atacată de Rusia de mai bine de trei ani.
Vladimir Putin a evocat vineri ideea unei "administrări tranzitorii" în Ucraina sub egida ONU, care să organizeze alegeri prezidenţiale "democratice" înainte de orice negocieri pentru un acord de pace.