RADU OPREA, MINISTRUL PENTRU MEDIUL DE AFACERI:  "Programul Start-Up Nation 2017 se derulează în parametri normali"

R.R.
Ziarul BURSA #Companii / 25 aprilie 2018

Radu Ştefan Oprea: "Până în prezent, peste 1.900 de dosare complete de decont au fost depuse la Agenţiile pentru IMM, Atra-gere de Investiţii şi Promovare Export, dintre care peste 1.300 reprezintă deconturi aprobate".

Radu Ştefan Oprea: "Până în prezent, peste 1.900 de dosare complete de decont au fost depuse la Agenţiile pentru IMM, Atra-gere de Investiţii şi Promovare Export, dintre care peste 1.300 reprezintă deconturi aprobate".

Lansarea Start Up Nation 2018 va fi influenţată de rapiditatea efectuării plăţilor aferente etapei din 2017, a transmis ministerul de resort

Plăţile acordate în cadrul programului Start-Up Nation au fost virate către 1.270 de beneficiari, până la data de 23 aprilie 2018, a anunţat, ieri, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Radu Ştefan Oprea, prin intermediul unui comunicat de presă.

Domnia sa a declarat: "Programul Start-Up Nation 2017 se derulează în parametri normali, ultima cerere de plată urmând a fi transmisă până la data de 29 septembrie 2018. Până în prezent, peste 1.900 de dosare complete de decont au fost depuse la Agenţiile pentru IMM, Atragere de Investiţii şi Promovare Export, dintre care peste 1.300 reprezintă deconturi aprobate. Programul Start-Up Nation este prioritar pentru noi, datorită beneficiilor pe care le aduce în plan economic şi social, prin crearea a 21.000 de noi locuri de muncă în România, din care peste 16.000 în rândul şomerilor, absolvenţilor sau persoanelor defavorizate".

Potrivit comunicatului, toţi aplicanţii, care nu au depus până acum cereri de plată, au fost contactaţi telefonic direct, pentru a accelera ritmul de acordare a plăţilor pentru beneficiari.

Aceştia au fost consiliaţi de către specialişti, astfel încât solicitările lor să poată fi procesate mai rapid de către agenţiile teritoriale, ministerul de resort fiind pregătit să vireze toţi banii acordaţi prin intermediul acestui program, mai notează documentul.

Radu Ştefan Oprea a adăugat: "Accelerarea procesului de acordare a plăţilor în cadrul Programului Start-Up Nation este o măsură luată din dorinţa de a finaliza cât mai rapid şi într-o proporţie cât mai mare toate plăţile către beneficiari, în condiţiile în care acest lucru reprezintă o provocare căreia suntem încrezători că îi putem face faţă, deşi capacitatea noastră ad-ministrativă şi a partenerilor noştri este limitată".

Termenul pentru finalizarea operaţiunilor de creditare şi garantare este 30 aprilie 2018, iar ultima plată către beneficiarii programului va fi efectuată până la sfârşitul lunii decembrie a anului curent, se mai arată în comunicat.

În ceea ce priveşte implementarea Programului Start-Up Nation 2018, în documentul transmis se precizează că MMACA va pune accent pe înlesnirea accesului beneficiarilor la finanţare, prin simplificarea, transparentizarea şi uniformizarea procesului.

Termenul estimat pentru efectuarea plăţilor, în cadrul Start Up Nation 2018, este de trei luni de la lansarea programului, iar termenul de lansare a acestuia va fi influenţat, în principal, de rapiditatea efectuării plăţilor aferente etapei de anul trecut, toate resursele financiare fiind disponibile în acest sens, se mai precizează în document.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb