RALUCA TURCAN:  "Perspectiva partenerilor internaţionali a fost afectată de decizia CCR"

D.F.
Politică / 25 februarie 2020

 "Perspectiva partenerilor internaţionali a fost afectată de decizia CCR"

Deprecierea monedei naţionale din ultimele zile nu are legătură cu situaţia politică din România, a declarat marţi vice-premierul Raluca Turcan, care a apreciat însă că percepţia partenerilor internaţionali ai României a fost afectată de decizia CCR referitoare la desemnarea lui Ludovic Orban pentru funcţia de prim-ministru.

"Plecăm în raportarea noastră de la declaraţiile publice ale celor din Banca Naţională şi ale celor din Ministerul Finanţelor. Şi aici toate analizele ne arată că această depreciere a leului este generată de o depreciere a monedelor şi în ţările din jurul ţării noastre şi că nu este rezultatul percepţiei referitoare la mersul şi direcţia economiei româneşti şi de asemenea că nu există o legătură directă între situaţia politică din momentul de faţă şi nivelul sau forţa monedei naţionale", a afirmat Raluca Turcan.

Pe de altă parte, aceasta a subliniat, însă, că perspectiva "prietenoasă" în ochii mediului de afaceri şi ai partenerilor internaţionali a fost afectată de decizia de luni a Curţii Constituţionale, potrivit căreia există conflict juridic între preşedinte şi Parlament privind desemnarea liderului PNL, Ludovic Orban, în funcţia de premier.

"Însă aş dori să trag un semnal de alarmă: în momentul de faţă, cu toate că România este foarte bine guvernată, ne-am pregătit temele astfel încât în procedura de alegeri anticipate să putem să guvernăm ţara bine, până la ajungerea într-o situaţie de stabilitate politică care să-ţi permită reforme pe termen lung, reforme de altfel începute în ultimele 3 luni de zile, dar această perspectivă prietenoasă în ochii românilor, în ochii mediului de afaceri, în ochii partenerilor internaţionali, a fost afectată de decizia de ieri a Curţii Constituţionale şi de faptul că se creează din ce în ce mai mult percepţia unui blocaj cinic şi tendenţios din partea PSD legat de actul de guvernare pe care noi îl derulăm în momentul de faţă, pentru că este deja deranjant şi strigător la cer pentru cei din jurul nostru, care aşteaptă până la urmă performanţă şi de la clasa politică, şi de la Guvern şi de la Parlament, să vadă cum în permanenţă măsuri bune sunt aruncate în aer într-o altă instituţie fundamentală a României, şi anume Parlamentul României", a adăugat Raluca Turcan.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Cate prostii spune duamna, pe bune, nu mai bine faceti o rubrica gen sa radem de prostiile spuse de raluca turcan? Ca mai sunt si oameni slabi de minte care ar putea sa creada aberatiile emise zilnic de toapa asta inchipuita!

    1. Donna Turcan- om de știință de renume mondial - are cele mai "științifice" explicații în toate domeniile de activitate și trebuie transpuse în practică imediat. Nu are nimeni autoritatea și experiența necesară pentru a fi combătută.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb